Un decalog sau mai multe? (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Citiţi prima parte aici.

Revin la cele zece nevoi pe care, potrivit lui Solomon Marcus, școala ar trebui să le satisfacă și n-o face, ba chiar pare că se străduieşte să le inhibe. Promiteam data trecută să răspund, cît mai franc cu putință, la trei întrebări iscate de lectura textului lui Solomon Marcus. Prima are un caracter pronunțat personal. M-am întrebat în ce fel am făcut eu față, cu voie sau fără de voie, în cîteva decenii de profesorat, acestor deziderate.

Cap de listă în „decalogul“ lui Solomon Marcus era „nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar“. O să insist puțin asupra ei, pentru că mi se pare de un alt „calibru“ decît celelalte nouă.

În perioada de formare, cît am străbătut celebru de dezamăgitorul modul psiho-pedagogic – pe atunci obligatoriu – și am tremurat de frică la primele ore de „practică“ la clasă, mi s-ar fi părut bizar să asociez cu o atare idee meseria pe care aveam s-o exercit, la fel de obligatoriu, cel puțin trei ani după încheierea facultății. Profesorul, gîndeam eu, trebuie să fie capabil să-și predea bine materia pentru care s-a pregătit – în cazul meu, limba și literatura română. Adică să-i facă pe elevi să învețe ceea ce el însuși a învățat. Realitatea școlii mi-a arătat că lucrurile nu stăteau așa. Confruntat cu „clase de sacrificiu“ ale unui învățămînt obligatoriu – iarăși cuvîntul magic! – împins pînă la finele a cel puțin zece clase, mi-am dat seama că orice strădanie de a insufla elevilor iluminarea „misterului“ din „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“, și multe altele asemenea, era nu numai sortită eșecului, ci și caraghioasă. Și am experimentat gustul amar al satrapiei celui care, cu litera legii în mînă – programa școlară, planurile de lecție ș.cl. –, le impune elevilor să facă ceea ce ei știu prea bine că nu sînt în stare și oricum n-are nici o noimă pentru ei. Așa că m-am decis să-mi folosesc orele de curs, după cîte o dictare de vreo cinci minute, de dragul directorilor și al inspectorilor, pentru ceea ce fusese amînat mai bine de nouă ani de școlaritate, anume formarea deprinderilor de a citi cursiv un text de dimensiuni rezonabile – într-una din clase doar 3 din 42 erau capabili de o atare performanță – și de a scrie cît de cît corect în limba română. Le-am împărtășit „proiectul“ meu, cerîndu-le colaborarea. La urma urmei, dacă tot erau obligați să vină la școală, nu le strica să intre în viață cu scrisul și cititul învățate. La început s-au amuzat. Ani de-a rîndul li se predicase același text despre foloasele nemăsurate ale școlii. În fine, n-o mai lungesc. Dintr-o junglă în care nu răzbăteai decît cu maceta strigătului, a amenințării și a bătăii – corigenți nu aveam voie să lăsăm, repetenți nici atît, că stricam statisticile –, ne-am despărțit, după un an, buni prieteni. Unii dintre ei chiar s-au dat pe brazdă cu exercițiile de clase primare. Pentru alții s-a dovedit, cu toate eforturile, prea tîrziu. Ceea ce încercaserăm să facem împreună avea un sens, nu pentru mine, ci pentru ei.

Cu timpul, am fost ademenit să urc întrebarea privitoare la nevoia de sens pe un alt palier de reflecție. Asta s-a întîmplat în primul rînd din cauza predării literaturii, mai puțin a limbii. Pentru limbă, lucrurile erau destul de clare. Un ins care se pricepe să mînuiască cuvintele nu doar corect, ci și flexibil și elegant, e totdeauna în avantaj față de cei „necuvîntători“. În ce privește predarea literaturii, însă, în loc ca sensul acesteia să devină evident odată cu acumularea de experiență, creștea, dimpotrivă, deruta. Simțeam tot mai acut că între o „materie“ destinată în principiu „plăcerii“ – cea estetică, de bună seamă – și ceea ce profesorul, din comoditate, din obișnuință, din constrîngeri de tot soiul, ajunge să facă cu ea se cască un abis. Așa că am început să cred că a ne pune din cînd în cînd, ca profesori, întrebarea „De ce facem ceea ce facem?“ e mai mult decît necesar. E obligatoriu. Deși, adresînd aceeași întrebare și colegilor de breaslă, am primit, nu o dată, priviri nedumerite, ba chiar reacții iritate.

Și mai e ceva. Facultatea mi-a oferit un antrenament în analiza și comentarea scrierilor beletristice. Am citit și am discutat critică, istorie și teorie literară, am învățat metode de abordare a textelor, strategii critice, m-am deprins să pot transla aceeași operă în diverse orizonturi temporale – cel al scrierii și cel al lecturii, de pildă –, m-am exersat în înțelegerea și vehicularea conceptelor teoretice, în fine, ce se cade să știe un specialist într-ale literaturii. Și totuși, lecturile „libere“, necondiționate profesional, cărora le-am rămas fidel, păreau să-mi aducă altceva: o împlinire existențială a cărei natură mi-a rămas pînă azi incertă, dar a cărei certitudine lăuntrică am simțit-o odată cu fiecare carte bună parcursă.

Da, sînt un norocos, pentru că însăși „materia“ pe care o predau, în speță, literatura, îi ajută pe cei care se dedau ei citind, pe cont propriu sau instituțional, nu în ultimul rînd, să-și satisfacă nevoia de a da un sens propriilor vieți. Este suficient să îți dai seama de asta, pentru a te regăsi, ca profesor, pe o poziție privilegiată – cel puțin, din perspectiva „decalogului“ lui Solomon Marcus.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO
Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.
image
Schimbarea la față a Bisericii Ortodoxe Române: Aprobarea Sfintei Mucenițe Anticorupția
Sfântul Sinod a făcut publice măsurile pe care le ia pentru a combate corupția din cadrul Bisericii Ortodoxe. Preoții nu vor mai putea solicita și primi donații decât dacă acestea sunt de un real folos unităţilor bisericeşti, iar cei care vor fi prinși cu mită riscă excluderea din BOR.
image
Cât se pierde dintr-un porc viu după tăiere: Prețul real al unui kilogram de carne
Porcii „în viu” se vând cu prețuri cuprinse între 15 și chiar 25 lei/kg, însă puțini știu că după tăiere se pierde un procent uriaș din greutate, ceea ce face ca prețul să fie mult mai mare.

HIstoria.ro

image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.