Umilință și smerenie

Publicat în Dilema Veche nr. 378 din 12-18 mai 2011
Răzbunări, patimi, resemnări jpeg

Vremurile în care am stat la cozi pentru a primi raţia de alimente ne-au predat din plin toată programa de lecţii ale umilinţei. Zile în şir, luni, ani, am contabilizat trecerea timpului, prin bifarea fiecărei căsuţe de pe cartelele care puneau la punct cît şi ce anume trebuia să mîncăm, pentru a putea deveni revoluţionari de profesie. Bătrîni treziţi cu noaptea-n cap, cărîndu-şi după ei scăunelele pliante, elevi care ieşeau de la cursuri şi le luau locul, ca să-şi păstreze poziţia cîştigată la coadă, şi a le da bieţilor oameni un scurt răgaz de odihnă sau şansa de a merge la o toaletă, familii întregi care ieşeau de la serviciu şi intrau în „schimbul“ de la coadă, şiruri nesfîrşite de indivizi încolonaţi în faţa magazinelor alimentare, prin intermediul cărora Partidul ne învăţa să mîncăm raţional. Milioane de oameni care se supuneau unei umilinţe cumplite, pentru a avea ceva de mîncare. Cozi de lungimea unei străzi sau a unui bulevard, la care, dacă nu se tăcea, se vorbea în şoaptă. Apoi, cînd uşile magazinului se deschideau, îmbulzeala disperată, lupta de a apuca să iei ceva, strigătele celor care erau mai în spate şi cereau să se dea mai puţin, ca să poată lua fiecare cîte ceva, să ajungă la toată lumea, iar mai presus de toate, privirile celor care mai aveau de aşteptat şi cîntăreau, cu invidie, pungile de un leu, în care se întrezăreau pachetele cu făină, mălai, zahăr, unt, sau sticlele cu ulei ale norocoşilor care reuşiseră să fie printre primii la coadă. Mai cu seamă în cea de-a doua parte a anilor ’80, orice gestionar sau şef de magazin era un om foarte puternic şi „respectat“. Orice vînzător de la „Alimentara“ devenea cineva cu care era foarte sănătos să te pui bine. Condiţia de lagăr în care se trăia presupunea dezvoltarea unor abilităţi deosebite în a fi supus, cuminte, respectuos faţă de cei puternici şi mereu gata de a te umili în faţa oricui te putea ajuta, cumva, să obţii cîte ceva. Orice.  

Prin diferite concursuri de împrejurări, unii dintre noi au trăit mai puţin aceste experienţe, dar cei mai mulţi au traversat acele vremuri respirînd din plin aerul umilinţei. În urma unui mecanism psihologic foarte simplu, amintirea acelor ani s-a şters prima, s-a evaporat ca prin minune, în aşa fel încît să nu ne urmărească visul fiecărei nopţi şi să uităm cît mai repede monstruozităţile la care am fost supuşi şi constrînşi să consimţim, fie zgomotos, fie tacit. Nu e foarte uşor să uiţi că n-aveai ce mînca, erai ponosit, aşteptai apa caldă cu zilele, citeai la lumînare şi te încălzeai la aragaz, dar aplaudai frenetic la congrese, strigai din rărunchi la defilări, agitai steagul Partidului şi panouri cu lozinci, cîntînd pînă la răguşeală despre viaţa fericită şi traiul minunat din Epoca de Aur. Cei care n-au fost nevoiţi să stea la coadă tratează problema în glumă şi sînt, de obicei, aceia care spun că „hai să fim serioşi, n-a fost chiar aşa de rău, puteai să te descurci, n-a murit nimeni de foame în vremurile alea“. Iar cei care au trăit pe propria piele umilinţa statului la coadă pentru a primi de mîncare uită durerea ascunsă şi frustrarea acelor momente, camuflînd instinctiv ruşinea umilinţei sub nostalgia tinereţii sau a clipelor de bucurie elementară cu care au împodobit fresca amintirii acelor vremuri. Deseori, tot ei sînt cei care descurajează cu maximă hotărîre orice proces de conştiinţă şi orice tentativă de scormonire a locurilor igrasioase din memoria anilor marcaţi de frig, foame şi teroare. Iar reacţia cea mai tragicomică e cea în care fiecare dintre noi devine un „specialist“, intelectualizînd patologic analiza acelor vremuri, sau desfiinţînd orice alt punct de vedere, sub sentinţa că despre aşa ceva trebuie să vorbească doar oamenii foarte calificaţi – intelectualii, nu?! – care să hermeneutizeze cît mai sofisticat toată treaba, în aşa fel încît să iasă ceva suportabil la audiţie sau la lectură. Ceva care ne mobilizează competenţele culturale, ne satisface orgoliile de victime care şi-au intelectualizat trauma, dorind să li se spună doar ceea ce au chef să audă, şi care ne scuteşte de orice întîlnire, fie ea şi întîmplătoare, cu bunul-simţ.  

Umilinţa înghiţită în acei ani se deprindea teoretic la şcoală, în mod implicit, la lecţiile de învăţămînt politic, la locul de muncă, în şedinţele de partid sau în adunările oamenilor muncii, şi se verifica în practică la coadă, în frigul din case, în nopţile lipsite de curent electric, în frustrarea de a nu te putea exprima liber. Refugiul în biserică, în dimensiunea ei instituţională, nu era la îndemînă, pentru că Partidul a lucrat din plin la obturarea acestei posibilităţi de retragere din calea ideologiei oficiale. În mod fatal, umilinţa era predicată explicit în cele mai multe dintre lăcaşurile de cult, iar menţionarea conducătorilor ţării în cadrul ritualului era obligatorie. De prea puţine ori a existat inspiraţia de a face o diferenţă clară între umilinţă – care conţine în aria sa de semnificare atît supunere, cît şi sentimentul inferiorităţii – şi smerenie, care presupune consecvenţa respectului pentru adevărul ultim, pietate şi bună-cuviinţă. Practica îndelungată a umilinţei primare ne-a învăţat să reacţionăm inferior în faţa momentelor importante ale existenţei individuale, dar şi în faţa marilor momente ale comunităţii. Aici e unul dintre locurile cele mai importante în care dezordinea simbolică a devenit, prin cronicizare, o maladie a celor mai ascunse resorturi ale felului nostru de a fi. Îmbulzeala şi călcarea în picioare la cozile la care se dă apă sfinţită păstrează memoria foamei fizice şi a umilinţei, uitînd cu totul smerenia, respectul şi buna-cuviinţă faţă de o valoare spirituală.  

(va urma)

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.