Ultima noapte de eternitate, prima noapte de integrare
-Ce s-a întîmplat cu barul? -Îl închid! -De ce? -Mi-am făcut socotelile şi nu rentează. Îl mai deschid acum aşa, din cînd în cînd, duminica, să scap de ce mai am prin el, dar din ianuarie l-am închis. Păi, dacă e să fac toate amenajările pe care le cer ăştia, mă costă peste o sută de milioane. Eu recuperez banii ăştia în trei ani! Nu rentează, vă spun eu. Într-un sat ca ăsta, oamenii vin la bar să bea o cafea sau o vodcă - şi astea sînt pe datorie! Cu ce să acopăr eu investiţiile, cu două săniuţe, o cafea şi un suc? -Şi ce vor face oamenii, n-o să fie supăraţi că le închizi cîrciuma? -De-aia nu mai pot eu! Se descurcă ei, nu le duceţi grija, că nu s-au terminat cîrciumile în ţara asta! Alea mari nu dispar, doar astea mici, de cartier, pentru oameni nevoiaşi... -Şi ce vrei să faci atunci? -Nu ştiu, mă mai gîndesc. Poate fac un second hand. Ăsta cred că ar merge. E angroul ăsta mare de la Haţeg, iau de acolo marfă şi asta e! Oamenii au nevoie totdeauna de haine şi ăştia, pe aici, nu prea au bani să ia de la oraş - iar de făcut în casă, nu mai are cine... -De ce nu faci şi tu "amanet de noapte", văd că se poartă pe aici, pe la voi... -Amanet de noapte!... Asta merge acolo, la oraş, că joacă ăia la cărţi şi noaptea şi rămîne fără bani şi atuncea mai dă ceva din casă la amanet şi continuă să joace! -D-aia îi zice amanet de noapte? -Ei, nu de-aia, aşa vine vorba. Mai sînt şi oameni nevoiaşi, mai i se face unuia rău şi trebuie să meargă la spital şi nu are bani în casă să dea la doctor şi atunci se duce repede la amanet şi ia... Aici, la noi, la sat, nu cred că ar merge amanetul. -Daâ joagărul lui M., ce se mai aude cu el? Ultima dată cînd am fost pe aici avea planuri mari, să facă o făbricuţă de mobilă cu un neamţ... -Ei, l-a păcălit neamţuâ, că maşinăria asta de i-a vîndut-o era ea nemţească, dar era veche şi tot rupea pînzele. Mai mult plăteam să cumpărăm pînze noi decît cîştigam bani pe lemnul prelucrat. Acum a vrut să se facă pompier... -Ceee? -Da, a închis joagărul şi a alergat să se facă pompier. Au făcut ăştia, hidroelectrica, o unitate mare, aici, mai sus, şi angajau pompieri. Plăteau destul de bine, aşa, vreo 10-15 milioane. Şi-a făcut socoteala că e un ban sigur şi are şi timp pentru treburile lui, că nu ştiu cum lucrează ăştia, în ture... -Şi, ce-a făcut pînă la urmă? -Păi, cîteva luni a alergat cu dosarul, tot felul de acte, daâ pînă la urmă şpaga a fost prea mare. S-au mai gîndit şi alţii ca el, a fost îmbulzeală mare la pompieri, aşa că au dat mai mult. Ştia că e două mii de euro, dar cineva a stricat preţul şi a dat patru mii şi M. a zis că nu, asta e prea mult, aşa că a renunţat. -Şi s-a întors la joagăr? -Nu ştiu, asta o să vedem de la anuâ, ce-o mai fi... -Şi vacile, ce-aţi făcut cu ele? -Ei, vacile... Asta a fost ideea luâ tăticu, Dumnezeu să-l odihnească! Că vacile sînt mai sigure... Mai sigure pe dracuâ! Munceşti la ele de-ţi vine rău şi te alegi cu o găleată de lapte pe care o bei tu, că nu ţi-o mai cumpără nimeni. Şi stai să vezi de la anuâ! Că nu mai merge aşa, să laşi vaca să pască pe şanţ cum vrea ea! De la anuâ nici n-am fi avut cum să le mai creştem, ne-ar fi costat investiţiile mai mult decît cîrciuma. -Păi, şi ce-aţi făcut atunci cu vacile, că ştiu că cel bătrîn cumpărase vreo şase? -Opt, atîtea cumpărase, opt. Le-am vîndut pe toate după ce a murit el, cu banii ne-am amenajat magazinul cel nou, din casa bunicii. -Şi stupii lui nea N., cu ei ce-aţi făcut? I-aţi vîndut şi pe ăştia? -Nu, stupii i-am păstrat. Se mai ocupă M. de ei. Mai dăm la copii miere, face bine la organism, pentru creştere. Străinilor le place foarte mult, că e ecologică. Păstrăm stupii, îi păstrăm... Ştiţi, noi avem şi agroturismul ăsta, nu prea merge, dar cine ştie, de la anuâ poate o merge mai bine şi le dăm şi noi la străini miere la micul dejun, asta am înţeles că nu e interzisă. -Dar ce mai e interzis? -Vinul şi ţuica! Noi am vîndut şi via de la ăl bătrîn. Ştiţi, via aia din deal. Nu era mare lucru de capuâ ei, dar dădea vreo patru-cinci butoaie de vin pe an. Mai beam noi cu rudele, de sărbători, mai dădeam la vecini, mai vindeam la cîrciumă, mă rog... Dar de la anuâ nu mai rentează de nici un fel! Cum vor ăştia să-l prelucrezi, mai bine-l cumpăr de la magazin! Zău, mi-am făcut socoteala şi cu vinul şi aici am ieşi mai rău decît cu barul. Şi nici nu e cine ştie ce vie, să zici că merită. Că veni vorba, hai să vă dau un pahar de vin, să vedeţi, că tot trebuie să-l terminăm pînă la anuâ, că vin ăştia şi ni-l iau!... -Am rîs cu toţii şi ne-am dus să bem un vin.