Ultima „colorată“

Publicat în Dilema Veche nr. 653 din 25-31 august 2016
Ultima „colorată“ jpeg

Portretul antic nu prea mai are priză la public azi, fiindcă idealizarea nu are ce căuta în spiritul nostru aprig, postmodern. Figurile astea perfecte ce privesc în depărtări nu mai conving; marmura lor ne lasă rece, iar nasurile lor perfecte ne fac să strîmbăm din nas. Dar felul în care pun problema nu e prea corect. În primul rînd, au fost destule aripi radicale și în antichitate, care au vrut să rupă cu tradiția clasică, plictisitor de perfectă. Una se vede în arta elenistică (adică arta greacă de după Alexandru Macedon), unde portretele viforoase, care explorează pateticul și chiar patologicul, sînt la mare cerere. O alta se vede în filonul italic al artei romane, de pildă în statuaria republicană unde era de neconceput ca politicianul să accepte un portret care să-l înfățișeze altfel decît urît, chel, ridat, posomorît și deci (asta era ideea) un tradiționalist, om cu valori, incoruptibil. O să spuneți pe bună dreptate că ambele radicalisme rămîn fenomene de idealizare, adică ne lipsesc în continuare oamenii „vii”: nici cantitatea de agonie pe centimetru pătrat din chipurile elenistice, nici zecile de cicatrici de paradă de pe fața cutărui politician roman nu sînt decît teatru, respectiv un verism de propagandă. În al doilea rînd, cînd criticăm portretul antic să nu uităm că-l judecăm aproape exclusiv pe baza sculpturii, pictura de șevalet antică fiind praf și pulbere. Sigur că mai apar fețe în frescă și în mozaic, dar aproape mereu sînt figuri mitologice sau personaje convenționale.

Există un singur grup de artefacte (la asta voiam să ajung) care ne dă o idee despre ce va fi fost portretul antic pictat. E vorba despre niște picturi descoperite în Egipt, mai ales în oaza Fayum, dar nu numai, produse în secolele I-IV pentru a acoperi fața mumiilor cu portretul decedatului, văzut întotdeauna frontal. Pe panouri subțiri de lemn de tei sau chiparos, grunduite cu gesso alb de clei și ghips, pictorul lucra în encaustică, așadar folosind ceară de albine încălzită și amestecată cu pulbere de pigment (că ceara era saponificată sau nu, că se adăuga ulei de măsline sau nu, sînt detalii; la fel, exemplele mai tîrzii sînt în tempera cu pigmentul amestecat cu gălbenuș de ou). Spațiile largi, fondul, ce se vede din veșminte erau acoperite cu pensula, iar detaliile – lucrate cu cuțitul de pictură. E o galerie senzațională de personaje, destul de amestecate rasial, mai ales aristocrație greacă, inclusiv metisată cu egipteni, fără să lipsească trăsături africane sau semitice. Pictorii fac situația și mai cosmopolită, vrînd-nevrînd, folosind adesea tehnica romană a portretului roman, pentru ca pe sarcofag sau pe giulgiu să reia scheme decorative din tradiția funerară faraonică. Comanditarii voiau să fie recunoscuți, individualizați în moarte și după ea, așa că, deși o anumită înfrumusețare nu are cum să lipsească – elitele egiptene nu erau puritane precum Cromwell –, e limpede că portretele trebuiau să fie specifice. Probabil unele erau făcute încă în timpul vieții și atîrnate în casă, apoi, după deces, serveau drept chip mumiei, după ce în prealabil se mai aureau o dată bijuteriile. O doamnă are chiar buzele aurite. Se cunosc vreo 800 de asemenea portrete (o cincime în SUA), care reprezintă o colecție remarcabilă de figuri autentice, în care se simte omul, deși numele sînt extrem de rar indicate. Chiar într-un chip de intensă noblețe simți că pictorul nu are ambiții tipologice, că a plecat totuși de la ceva concret, ca să nu mai pomenesc simpla cantitate de chelii, nasuri borcănate, cearcăne și asimetrii. E drept că ochii sînt, invariabil, imenși și sfredelitori, ceea ce e vag – deși nu întru totul – nelalocul lui pe fața cutărui măcelar sau alt nouveau riche. Atît bărbații, cît și femeile au ochii conturați cu kohl. Că portretele erau făcute după model mai e sugerat și de faptul că unele din ele au pe spate o schiță rapidă a comanditarului. Arheologul francez care a găsit cîteva zeci de asemenea portrete la Antinoopolis (aflat în afara oazei Fayum) desfășura mumiile să vadă dacă seamănă cu portretul și zice că într-adevăr semănau. Ce înseamnă rigoarea franceză! Unele portrete, bineînțeles, sînt foarte stîn­gace, cam ca pozele pentru buletin. E clar și că, ocazional, se produceau în serie – într-un muzeu din Austria se află un portret al unei doamne practic identic cu un altul aflat în SUA. Există și o situație în care un portret al unui tip cu barbă și mustață a fost găsit plasat pe mumia unei femei, dar nu mă încumet să propun nici o explicație pentru asta. În fine, altele trimit direct la icoanele bizantine (pentru care, așa păgîne cum sînt, sigur constituie o sursă, mai ales pentru cele timpurii din Sinai), la duecento sau la naivitatea mimată a lui Douanier-Rousseau sau a Fridei Kahlo.

Nici unul din portretele astea din Egipt, numite pe criterii stilistice „de la Fayum”, nu e semnat. Nici un atelier nu a fost descoperit arheologic. Și nu e deloc sigur că pictorii, spre deosebire de clienții lor, și-au permis, cînd le-a venit rîndul, scumpul proces al mumificării sau portretul care să-i însoțească. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.