Turismul ne e străin
Nu e nici o noutate că mare parte dintre problemele litoralului românesc sînt cauzate de cei care se ocupă de turism. Mai mult, hotelierii, gazdele sau chelnerii lipsiți parcă de orice pregătire în domeniu, dacă nu chiar necinstiți și cu obiceiuri proaste, atrag la rîndul lor clienți de același tip. Ceilalți preferă, cum știm, alte locuri. În orice caz, e bine știut că întotdeauna cînd mergi la mare, în România, îți asumi un risc. Mi l-am asumat și eu pentru cîteva zile în vara asta. Am ales un apartament în nordul Mamaiei de pe booking.com. Din experiența anilor trecuți, știam că pentru cîteva zile poate fi un loc acceptabil. Locul ca locul, dar din nefericire, cum spuneam, problema sînt oamenii.
Apartamentul care ni s-a oferit de data aceasta nu semăna cu cel din pozele de pe site (și nici marea nu se prea vedea pe geam așa cum apărea în mod virtual), iar proprietarul (sau ce-o fi fost el) a pretins că acela pe care-l văzusem noi pe Internet ar fi fost mai scump, că cei de la booking ar fi greșit, că el avea mai multe apartamente și nu toate erau la fel, că ar fi trebuit să ne uităm mai atent etc. Cum, la prima vedere, nici cel pe care l-am primit nu era chiar rău, l-am acceptat, totuși. Omul ne-a cerut plata cash. N-a vrut nici card, nici transfer bancar. Cînd e să stai trei zile la mare, n-ai chef să te cerți, să-ți faci nervi și alte probleme. Ne-am supus cerințelor lui, am folosit bancomatul din colț.
Ulterior, am avut surpriza să descoperim că individul a declarat la booking că noi nici nu ne-am fi prezentat „la locație” și că din cauza asta el ar fi rămas cu camerele neocupate. Era, bineînțeles, șmecheria prin care evita plata comisionului către agenția online. Totodată, nouă ne-a blocat, pe moment, dreptul de a scrie review-uri despre el pe site-ul cu pricina (ce să mai scriem dacă nu ne prezentaserăm). Și bănuia, evident, și că n-am fi scris ceva de bine (nu știu cum reușise ca pînă atunci să aibă comentarii destule și bune). În plus, noi apăream drept neserioși, cu perspectiva de a ni se scădea puncte dacă am mai fi apelat la amintita agenție. Am aflat apoi că, deși sînt penalizați sau scoși din bazele de date ale agenției, mulți asemenea indivizi reușesc să-și înscrie din nou proprietățile sub alt nume. Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri. Ar trebui să fie problema agenției, dar e clar că nici acolo lucrurile nu funcționează prea bine. Încercarea de a reclama incidentul s-a lovit de un robot telefonic, de care n-am reușit să trecem, cel puțin pînă cînd ne-am pierdut răbdarea. Cineva mi-a povestit că lucruri similare a pățit și la compania Expedia, folosită cu predilecție în Statele Unite. În orice caz, cînd vezi că ai de-a face cu o gazdă care evită plata comisioanelor către firma care-i aduce clienți, nu te simți tocmai în largul tău. Îți închipui, desigur, că tot așa de bine nu se va da în lături să te păcălească și pe tine, clientul lui. Întrebarea este dacă indivizii aceștia care gestionează industria ospitalității de pe litoral se vor învăța vreodată cu regulile și corectitudinea.
Într-o altă excursie din vara asta, în satul Șirnea din culoarul Rucăr-Bran, primul sat turistic din România, cum le place unora să-l denumească, într-un decor de vis, cum se mai obișnuiește a se spune cu un clișeu etern, am avut parte de alte întîmplări. Unicul magazin din sat era închis din cauza îmbolnăvirii proprietarului. Dacă n-aveai o mașină imediat la dispoziție, nu puteai să faci rost de o pîine sau de un pachet de țigări, de exemplu. Un celebru motel sau hotel din zonă, proaspăt redeschis după o pauză de cîțiva ani, găzduia un grup și întregul personal îi părea subjugat exclusiv (deși nu era Bilderberg). Dacă nu făceai parte din respectivul grup și cereai o bere sau o cafea, erai privit ciudat și servit cu greu, ca și cum ți s-ar fi făcut o favoare. Erai îndrumat către o masă lăturalnică și atenționat că nu trebuie să-i deranjezi „pe domnii” (tu nu intrai în această categorie). La un alt hotel din zonă, tot așa, era un grup. Bărbați în șort, cu burți la vedere, se agitau în jurul unui grătar fumegînd, strigînd după ceapă femeilor printre ale căror picioare se încurcau copii mici și zgomotoși. Nu se poate să nu știți genul. Foarte des întîlnit e și un alt fenomen: locurile specializate în organizarea de evenimente. Vezi ceva ce seamănă a restaurant, dar afli că nu poți beneficia de serviciile lui decît dacă îi calci pragul ca nuntaș sau participant la vreun botez. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Ion Iliescu, aș zice că e vorba de „turism de cumetrie”. Stilul rural-provincial e încă dominant. Amicul cu care eram la Șirnea a tras o concluzie definitivă: „Oamenii din țara asta n-au nici cea mai mică legătură cu turismul, nu sînt în stare să facă așa ceva”.
