Turismul și Internetul

În doar cîteva zile, s-a ales praful de fascinaţia exoticului. Privit faţă în faţă, Celălalt începe prin a fi straniu pentru a deveni, relativ rapid, un străin. Interesant, poate chiar simpatic, dar iremediabil străin. O străinătate care se joacă cu limitele tale, o alteritate care, în mod tot mai evident, nu e acolo doar pentru propriile tale plăceri. M-au minţit: lumea nu e Discovery, iar viaţa nu e Travel! Înainte de a veni aici, am văzut o emisiune a lui Anthony Bourdain. Fascinant! Locurile fremătau de culoare şi mişcare, oamenii erau acolo doar ca să te ajute, iar mîncărurile, pe care reuşea totdeauna să le denişeze unde trebuie, făceau să viseze gurmandul din mine. Ce-mi puteam dori mai mult? Acum nu-mi doresc decît o bucată de pîine - ah, pîinea noastră cea de toate zilele! - pe un picior de plai mioritic, familiar şi răcoros. E prea mult? Ceea ce nu se vede la televizor este exact ceea ce te învăluie din toate părţile imediat ce pui piciorul în "societatea reală". Culorile îţi explodează în faţă, într-un exces al naturii din altă cultură, iar ca să ajungi la miresmele lui Bourdain trebuie să te scufunzi permanent în miasmele canalizării deschise, să eviţi ţînţarii şi şobolanii, iar dacă în cele din urmă te atingi de mîncărurile care te îmbie la fiecare colţ, te aşteaptă o dizenterie soră cu moartea. Exoticul din poze se descompune în mizerie, iar pitorescul se transformă pentru un european în "poluare" multiplă - vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă... - care îţi agresează necontenit organismul. Acesta cedează primul şi caută să se adăpostească în camera de hotel cu aer condiţionat şi duş. Iar cînd nu beneficiezi de aşa ceva, lucrurile devin şi mai dificile. Dar mai ales oamenii. Te înconjoară plini de solicitudine, mai ales dacă eşti alb, dar nu eşti în stare să înţelegi dacă o fac din viclenie sau mărinimie. Cu timpul, le descoperi o căldură sufletească pe care nu poţi să o interpretezi şi nu ştii ce să faci cu ea. Drept care, de multe ori, faci gafe şi îi jigneşti. De obicei nu se supără. Probabil că sînt obişnuiţi. Duc o viaţă a lor, pe care nu poţi decît să o ghiceşti. Alteritatea este compactă: take it or leave it! Or, exact asta este ceea vrea să ascundă uriaşa industrie a turismului. Pentru omul muncii din societatea de consum, Celălalt este şi el un bun de consum. Bine ambalat şi sterilizat, îţi este oferit ca o promisiune de juisare a propriei identităţi, ca o expansiune hedonică a propriei tale persoane, care se va întoarce la muncă mai "împlinită" după o astfel de experienţă. Ghizi şi ghiduri de toate soiurile te înconjoară pentru a-ţi asigura parcursul paradisiac şi a te feri să fii agresat de "societatea reală". Bucătării exotice, croite pe măsura turiştilor, îţi oferă bucuriile unui canibalism simbolic, prin care devii altul pentru că ai mîncat asemenea Celuilalt. O industrie paralelă a memoriei îţi oferă apoi suveniruri autentice, care îţi permit să-l iei pe Celălalt cu tine acasă şi să-l aşezi în vitrina cu trofee, precum altădată vînătorii de capete. Iar dacă totuşi ceva tulbură acest consum liniştit de alteritate, poţi oricînd să dai în judecată agenţia de turism care nu a fost suficient de vigilentă şi să o obligi să-ţi plătească daune. Sau să schimbe programul. Totul este făcut în aşa fel încît să se evite orice confruntare reală cu Celălalt, să-ţi protejeze propriile limite şi să te convingă că, dimpotrivă, eşti cel mai deschis şi curios om de pe planetă. Întîlnirea cu Celălalt este o recompensă a muncii şi nici un efort prea mare de a-l cunoaşte sau de adaptare nu trebuie să o tulbure. Este interesant de observat că ceva similar se întîmplă şi în lumile virtuale ale Internetului. În acest caz, identitatea este şi mai bine apărată. Mai exact, aşa cum turismul este ţesut cu vise exotice, virtualul este făcut din vise ale identităţii, care se poate deghiza oricînd în diverse feluri şi poate să-şi aleagă partenerii după capriciile sale. Relaţia cu Celălalt trebuie să fie neapărat aducătoare de plăcere, nu de îndoieli sau suferinţă, este sînul psihanalitic al mamei, vorba lui F. În caz contrar, există totdeauna o soluţie la îndemînă: delete şi de la capăt! Second life, unul dintre cele mai recente şi mai fascinante gadgeturi în domeniu, nu este astfel decît continuarea firească a acestui infantilism hedonic: dacă nu-mi place de mine sau m-a supărat tatăl, şeful sau iubita, mă retrag într-o second life construită după chipul şi asemănarea mea. Altfel spus, îmi iau jucăriile şi plec. Piua! E greu de spus ce înseamnă asta - şi ce va însemna pe viitor - pentru indivizi. Pentru guvernanţi este însă o soluţie interesantă: în loc de clasicul pîine şi circ, actualul turism şi Internet. Şi unde mai pui cît se cîştigă de pe urma acestei soluţii ademenitoare!