Trupuri

Publicat în Dilema Veche nr. 157 din 9 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am văzut expoziţia "Bodies" ("Trupuri"), o întreprindere controversată care a făcut ocolul ţării, deprimînd mii de oameni. "Trupurile" expuse sînt leşuri de oameni adevăraţi, care ar putea prea bine să fie chinezi condamnaţi la moarte şi executaţi. Utilizînd o tehnică de conservare nouă, pe bază de polimeri, curatorii expoziţiei au pus în evidenţă tot ce poate fi văzut într-un trup uman. Poţi să-ţi vezi fabuloasa ţesătură a nervilor, ca nişte meduze, kilometri întregi de maţe, muşchii minunat de precişi, miriadele de oase, vasele de sînge, inima prin care, la fiecare minut, trece fiecare strop din sîngele tău, creierul, care e în cea mai mare parte apă, şi multe alte mecanisme delicate şi complexe învelite în cele 20 de kilograme ale organului numit piele. Fiul meu Tristan, care studiază ca să devină doctor chinez, a privit totul pe îndelete şi cu atenţie, dar eu am trecut ca o săgeată prin mulţime, zicîndu-mi că mă aflu într-un bizar salon de pompe funebre, uitîndu-mă la oameni morţi care au fost făcuţi bucăţi dintr-un motiv obscen. După ce am petrecut ceva timp, străbătut de fiori şi cu părul măciucă, în faţa unor borcane cu fetuşi, am giugiulit un creier de care se ocupa, cu grijă, un docent. Am ajuns la capătul expoziţiei şi m-am întors să-l caut pe Tristan, dar el era de-abia la camera oaselor şi verste întregi de maţe şi măruntaie se întindeau în faţa lui, înainte de a ajunge la capăt. M-am aşezat cu cartea de impresii, să citesc comentariile vizitatorilor. "Cînd am venit, mi-era foame - scrie unul dintre ei -, dar acum nu-mi mai e." Mda. Altcineva mulţumea personalului pentru că i-a dat apă cînd era să leşine în camera fetuşilor, am văzut şi eu cîţiva oameni cam şovăielnici, aşa că a fost un lucru foarte bun că personalul era treaz. Alţi oameni au scris chestii precum "Uau!", "Grozav", "Nu-i aşa că Dumnezeu este uimitor?", dar au existat şi unele reclamaţii; "Nu e interactiv" - a scris un bărbat - "Nu se mişcă". Am încuviinţat din toată inima. Dacă nu se mişcă, nu sînt decît mortăciuni. Primul leş din viaţa mea l-am văzut cînd aveam vreo 7 ani, vecinul de-alături. Zăcea în coşciug, îmbrăcat într-un costum negru şi costumul îl făcea să arate ciudat, pentru că nu-l văzusem niciodată altfel decît în izmene şi cu o cămaşă murdară. Am fost foarte uşurat să-l văd, căci îmi imaginasem tot felul de lucruri despre strigoi. De îndată ce i-am zărit formele trupului, mi-am dat seama că omul nu mai era acolo. Lăsase în urmă chestia aia, dar tipul, cel adevărat, cel care se mişca (chiar dacă alene) era dus. Această impresie mi-a fost întărită pe tot parcursul vieţii: dintotdeauna am găsit că morţii şi cimitirele aduc alinare şi calmează nervii. Orice formă de viaţă ar fi sălăşluit în leşurile acelea, fugise undeva, lăsînd în urmă o grămăjoară de piese stricate, minunate, dar care nu se mai îmbucă. Cînd a terminat şi Tristan, am discutat despre modul în care, în ciuda tuturor detaliilor foarte amănunţite, expoziţia nu relevă nimic despre viaţă, despre spiritul care făcea acele trupuri să se mişte. Mi-am adus aminte că am auzit o studentă la Medicină care se minuna, după prima sa disecţie, dacă nu cumva exista şi altceva, ceva care ei să îi fi scăpat. Ei, bine, există, doar că nu-l poţi vedea cu ochiul. După "Bodies", am fost la vernisajul unei galerii unde doi dansatori burleşti şi-au oferit trupurile publicului, să scrie comentarii pe ele, iar prietenul meu Pablo ne-a arătat o sîrmă, pe care o puteai îndoi în toate felurile posibile şi apoi s-o faci să revină la forma dintîi, pentru că îşi "amintea" această formă iniţială. Dansatorii erau calzi şi plini de cuvinte şi chiar şi sîrma răspîndea un soi de căldură. Aproape că am revenit la forma pe care o aveam înainte de a vedea "Bodies", o formă tremurătoare şi fremătătoare. O afacere cu mult mai bună. traducere de Ioana AVĂDANI

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia. Ce legătură are cu Statele Unite
Un ecuson cu un schelet cu coarne, o clepsidră și o suliță care străpunge o inimă însângerată a fost observat pe echipamentul tânărului de 24 de ani acuzat că a ucis șase persoane și a rănit alte câteva zeci în Cracovia.
Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.