Tribulaţii metodico-didactice

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Alte confuzii jpeg

Scriam aici, cu mai multă vreme în urmă, despre inspecţiunea de grad didactic unu ca aventură iniţiatică. Mă concentram acolo asupra unei singure feţe a „monedei“ pedagogice, aşa-zicînd, cea referitoare la universitarul-inspector – fie în postura lui de îndrumător ştiinţific, fie în aceea de preşedinte al comisiei. Există însă şi o realitate a inspectatului ca atare, a profesorului care îşi dă, de facto, „gradul“, realitate măcar tot aşa de interesantă ca şi prima. În mod curios, acest examen încă mai are semnificaţie pentru dascălii din învăţămîntul preuniversitar. Nu vreau să par cinic, am argumente pentru afirmaţia de mai sus, argumente cunoscute, de altfel, de toată lumea. Salariile din educaţie sînt de mizerie, simbolicul bonus adus de gradul întîi nereprezentînd altceva, din punct de vedere financiar, decît o frecţie la un picior de lemn. Promovarea socio-profesională în sistem, implicată de titlul în chestiune, este, la rîndul ei, discretă, diferenţele dintre un „gradat unu“ şi ceilalţi profesori rămînînd destul de plăpînde la nivelul mecanismului per se. În sfîrşit, pentru elevi are prea mică importanţă dacă profesorul din faţa lor se află sau nu „în ultimul grad“ (didactic), prestaţia pedagogică, se ştie, neţinînd de multitudinea şi de greutatea diverselor titluri. Gradul unu descrie mai curînd o etapă profesională simbolică, decît o experienţă socială a rupturii de nivel.

De aceea, cum spuneam, e uşor paradoxal să-i vezi pe dascăli cum se agită în preajma şi în timpul inspecţiilor respective, pentru ca totul să iasă bine. Aproape că te îngrijorează emoţiile lor intense, temîndu-te să nu se întîmple, Doamne fereşte, ceva rău. Apropo, odată, în inspecţie la un distins domn profesor de engleză (dintr-un colegiu foarte bine cotat în ţară), am trăit minute de groază, la începutul orelor, cînd, în faţa clasei şi a comisiei, omul nostru a încremenit, cu mîinile pe catedră, nefiind în stare să scoată nici un sunet, vreme de zeci de secunde. Eram preşedinte de comisie şi mă panicasem eu însumi, neştiind cum ar fi fost mai bine să procedez. Ne-a salvat pe toţi un băiat isteţ din primul rînd, care s-a ridicat din proprie iniţiativă, apoi a anunţat absenţii şi tema zilei. A fost declicul care l-a readus pe bietul dascăl la viaţă. Şi-a început spectacolul didactic, în cele din urmă, absolut remarcabil. Prostraţia a fost depăşită miraculos. Profesorii trăiesc aşadar profund experienţa gradului didactic unu, disproporţia dintre efortul lor şi finalitatea pe termen scurt ori lung a demersului propriu-zis lăsînd loc, precum atîtea alte segmente din lumea noastră de azi, unui acut sentiment de tristeţe. Ai tendinţa să crezi, de aceea, că existenţa se întemeiază, ca fenomenalitate, pe intervalul unei neconcordanţe ironice: între investiţie şi beneficiu.

Oricum, ceea ce vreau să observ este că excesul de emotivitate şi solemnitate, apărut în astfel de împrejurări, cum să le zic, „metodico-didactice“ generează şi – inevitabile – devieri hilare. Un moment din dinamica inspecţiei de grad, care m-a pus mereu pe gînduri (de-a lungul experienţei mele universitare, apropiate, iată, de cifra sfertului de secol) îl constituie susţinerea efectivă a lucrării metodice. Pentru cei dintre dumneavoastră nefamiliarizaţi cu rigorile vieţii educaţionale preuniversitare, voi preciza că, după inspecţia la clasă (de patru ore), candidatul la gradul întîi în învăţămînt mai are de trecut şi printr-o şedinţă publică de prezentare a unei dizertaţii pe o temă prestabilită, scrisă sub coordonarea unui universitar. La eveniment, pe lîngă comisie, participă, de regulă, colegii candidatului (din şcoală, dar şi din afara ei) şi membri ai familiei. Odată încheiate pledoaria profesorului şi referatul de specialitate al îndrumătorului, preşedintele invită spectatorii să intervină, dacă doresc, şi să vorbească despre lucrare şi despre candidat. Emoţia acumulată pînă în acest punct atinge acum valenţe paroxistice, întrucît se transferă către întreaga comunitate. Ajunge, aidoma halucinaţiilor colective din teoriile psihologilor postmoderni, un fel de angoasă de grup.

Teleghidaţi parcă, oamenii se ridică în picioare şi aduc osanale colegului lor epuizat, bănuind că doar aşa, printr-un exces idolatric epatant, vor putea depăşi – cu toţii – tensiunea (autoindusă) a clipei. Am auzit profesori seniori, altfel foarte respectabili, caracterizîndu-şi, în asemenea circumstanţe, mai tinerii colegi drept „genii“, „creatori de şcoală“, „deschizători de drumuri“ şi „eminenţe cenuşii“. Totul cu pathos teatral, anume căutat şi exersat. Cineva a rostit cîndva, cu glas tenebros, următoarele cuvinte: „Eşti Sfîntul acestui neam oropsit. Prin lucrarea ta de grad ai pus bazele predării limbii engleze în amărîta ţărişoară carpatină. Ai găsit Graalul, Mare Templier al Pedagogiei! Regret numai că, necunoscînd limba giganticului Shakespeare, nu-ţi pot citi deloc teza!“ Cu altă ocazie, am rămas mut, ascultînd un bătrîn profesor de limba română, spunîndu-i profesoarei-candidate (intrate în catatonie), după ce, în prealabil, îşi aruncase o şuviţă albă de păr, cu aer savant, pe spate: „Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării tale va răsări pădure sau cetate şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor acestei lucrări de gradul întîi.“ Peste sala împietrită, venit prin ferestrele larg deschise, adie atunci uşor un vînticel de mai, prevestitor însă de teribile furtuni istorice. 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.