"Traduceri" tehnice

Într-un puseu de preocupare gospodărească, mi-am achiziţionat, zilele trecute, o maşină de înşurubat/deşurubat electrică, numită, oficial, „şurubelniţă cu acumulatori BAS 48“. Un instrument de concepţie nemţească, foarte util, nimic de zis. Parcurgerea instrucţiunilor în limba română (cele în engleză fiind, surprinzător, absente din pachetul tehnic!) s-a dovedit însă o aventură culturală şi lingvistică, demnă de toată analiza. Nu ştiu cine realizează traducerile acestor manuale, dar, cu siguranţă, e vorba despre nişte oameni inventivi. Chiar prima frază din text (ulterioară unei apelaţii destul de confuze în sine: „Dragă client“) stîrneşte emoţii de construcţie gramaticală, complet impredictibile atunci cînd iei simpaticul pistolet de strîns şuruburi în mînă: „Această şurubelniţă cu acumulatori este construită în conformitate normelor europene şi normele germane (sic) de securitate a aparatelor şi produselor“. Erorile (virgula între subiect şi predicat, dezacordurile flagrante, redactarea greşită a unor cuvinte româneşti ori inadecvarea terminologică) sînt atît de frecvente, încît nu ar avea nici un rost să le înşir aici. De altfel, să fim oneşti, nu ele tulbură neapărat în momentul în care citeşti recomandările de utilizare ale unui aparat.
Exotismele – cum să le spun? – culturale ale traducerii (textului original?) constituie totuşi un deliciu imposibil de trecut cu vederea. O descriere a iconografiei folosite în manual capătă, de pildă, în redactarea românească, un umor involuntar irezistibil: „Semne de avertizare generale, (sic) avertizează (sic) asupra pericolelor posibile pentru a le acorda atenţie şi evita (sic). Sînt reprezentate prin texte de avertizare (sic) sau siombolului (sic) care dacă nu sînt respectate pot duce la daune ale omului sau ale maşinii“. Răvăşit de discursul à la Rică Venturiano, te manifeşti, prin urmare, se înţelege, cu toată toată prudenţa, încercînd să eviţi, înţelept, buclucaşele „daune“.

Interesant, un alt avertisment inaugural menţionează faptul că „această sculă electrică nu este destinată utilizării de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale reduse“, deşi tonul general al manualului pare să sugereze că, dimpotrivă, unealta în cauză tocmai lor li se adresează. Inserarea unei precauţii de tipul următor nu are cum să indice altceva: „Nu folosiţi sculele electrice atunci cînd sînteţi obosit sau sub influenţa drogurilor“. Întrucît, adaugă autorul/traducătorul, trebuie desigur „să fiţi atenţi la ceea ce faci (sic) şi cu bun simţ atunci cînd lucraţi cu scula electrică“. Şi în zonele marcate de oarece dramatism, tonul gîngav al recomandărilor stîrneşte mai degrabă ilaritatea, şi nu panica – aşa cum s-ar dori în fond!: „La o folosire neadecvată a acumulatorului din el poate ieşi un lichid. Evitaţi contactul cu acesta. Dacă se întîmplă un contact accidental spalaţi cu apă. Dacă lichidul intră în ochi luaţi în considerat (sic) ajutorul specializat al unui doctor“. La fel, precizările redundante reuşesc să delecteze, mai curînd decît să avertizeze: „Încărcătorul serveşte la încărcatul acumulatorului de aceea este livrat cu un acumulator“ (sic). Suspendările textuale ilustrează, şi ele, clipe de neuitat din interiorul pasionantei lecturi: „Efectele asupra sănătăţii, care rezultă din vibraţiile mînă-braţ, în cazul în care aparatul este utilizat pentru o perioadă îndelungată, incorect întreţinute şi păstrate“ (sic, sic, sic..., sic).“ În sfîrşit, un asemenea paragraf poate fi uşor inclus printre „tipurile de ambiguitate“ din poetica modernă: „Dacă aţi încărcat scurt aparatul şi apăsaţi butonul de indicatorul (sic) bateriei, toate cele trei LED-urile (sic) se aprind în mod incorect. Acesta este un comportament normal al bateriei şi e o defecţiune (siiiiic!!!). Pentru a obţine o afişare corectă a stării de încărcare, lăsaţi aparatul să pornească scurt de cîteva ori şi apoi testaţi din nou nivelul de încărcare. Apăsaţi butonul de starea (sic) de încărcare şi pentru revizuire. O lumină verde/galben (sic)/roşie marchează gradul de încărcare înalt sau scăzut al bateriei“. Închizi ochii şi scuturi violent din cap. Clipeşti des pentru dezmeticire. Năuceala determinată de rîndurile de mai sus te va face, fără îndoială, să te întrebi apoi dacă nu cumva ai citit acest manual sub influenţa drogurilor.

Am apreciat, cu precădere, tonul patern al sfaturilor din manual. De exemplu: „Dacă este dificil să înşurubaţi şurubul, scoateţi şurubul şi încercaţi să pre-găuriţi puţin mai mare şi mai adînc (sic). Gîndiţi-vă, totuşi, că trebuie să fie suficient material pentru ca ţurubul (sic) să poată fi bine fixat!“ Ca atare, mi-am pre-găurit puţin mai mare şi mai adînc în creieraş şi am ajuns să înţeleg perfect toate instrucţiunile. Am dezvoltat un irepresibil entuziasm înşurubator. Nimic nu mă mai poate opri aşadar. Nici măcar recomandările din manual, prevăzute cu „semne de avertizare“. LED-urile cerebrale îmi pîlpîie, pe luminile de avarie, într-un mod ameninţător. Înfiletez înverşunat tot ce mişcă, datorită bravei mele şurubelniţe cu acumulatori BAS 48.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.