Toți oamenii lui Napoleon

Cele mai importante orașe alese de Napoleon ca puncte de trecere, odată începută retragerea de la Moscova (octombrie 1812), au fost Wilna și Königsberg. În amîndouă au fost descoperite recent, în săpături legate de lucrări de construcție oarecare, morminte comune ale Grande Armée. În ele erau mii de schelete de soldați și mii de nasturi metalici de la uniforme. Nasturi, nasturi, nasturi.

Napoleon a adus în Rusia cam jumătate de milion de soldați. La Moscova au ajuns, în septembrie 1812, 100.000. După o mie de kilometri de marș înapoi, 70.000 au intrat, la începutul lui decembrie 1812, în Wilna (azi Vilnius, în Lituania). Acolo, după frig și foame, au murit de tifos în nici două săptămîni încă 30.000 de oameni. Napoleon nu e de față. Cînd trupele pleacă din Vilnius, el deja intră în Paris, la 2000 km depărtare. Rușii lui Kutuzov au fost nevoiți să înmormînteze toate cadavrele. O parte din ele le-au pus în sistemul de tranșee creat de francezi în vara aceluiași an. Unul din aceste locuri a fost descoperit de săpăturile franco-lituaniene din 2001, pe locul fostelor barăci ale armatei sovietice. La 2 m adîncime au apărut deodată oasele, într-o tranșee cu secțiune în formă de V, de cam 40 m x 10 m. S-a săpat în mare grabă, sub presiunea firmei de construcții. Într-o lună, au fost scoase scheletele a cel puțin 3269 de soldați (7 corpuri/m²). Desenele arheologice s-au făcut computerizat, după poze, prin fotogrametrie. Prin nasturii de alamă sau de cositor care poartă numărul regimentelor sînt atestate acolo 40 de regimente, mai ales de infanterie de linie (ce alcătuia majoritatea armatei) și cavalerie, dar și garda imperială (nasturi cu acvilă). De vreme ce o jumătate din armată nici nu erau francezi, probabil și printre cei înmormîntați aici există mulți polonezi, nemți, italieni și alții (în orice caz, nimeni din populația locală, conform analizele cu izotopi de oxigen). Imensa majoritate a victimelor aveau 20 și ceva de ani – recruți noi. Cel mai tînăr dintre ei avea 15 ani. Soldații nu aveau răni de luptă, cum ar fi fracturi în curs de vindecare, exceptînd bineînțeles fracturile de marș, ale metatarsienelor. Cam o treime erau afectați de infecții transmise de păduchi, adică de febră de tranșee, și mai ales tifos. Toate scheletele analizate cu izotopi de azot arată că suferiseră îndelung de foame. Iar în Vilnius erau noaptea -30° C. Toți au fost îngropați în uniforme, dar fără arme. Din loc în loc mai apare o cataramă, o talpă de pantof, ghetre. Pe un craniu cu shako (nu se purta încă chipiu) apare o singură cocardă tricoloră din piele (albastru, roșu, alb, cu albul la exterior). Doi indivizi aveau dinții din față ciobiți de la ținut în gură pipa de ceramică. Mai important: cam treizeci de femei au fost identificate alături de soldații din groapa comună de la Vilnius. Din 1805, femeile erau în mod oficial personal auxiliar al armatei: vivandières/cantinières și blanchisseuses. Găteau, spălau și îngrijeau răniți, vindeau tutun, alcool și alte provizii. Nu există decît cuvinte de laudă despre ele în rapoartele vremii.

După zilele sinistre de la Vilnius, armata înjumătățită a mărșăluit încă zece zile pînă la Königsberg (în Prusia Orientală, azi Kaliningrad în enclava rusească din UE). Au ajuns acolo în ultimele zile din decembrie 1812, aducînd și patogenul tifosului. Nu mai erau pe teritoriu inamic (Prusia era, încă, un aliat), dar, cînd au plecat, la cîteva zile după Anul Nou 1813, au lăsat în urmă 12 gropi comune lîngă fortificațiile orașului. Cînd au fost descoperite în 2006, una din ele (3 x 5 m) a fost golită pe furiș de firma de construcție, pare-se, exact pe data de 14 iulie, ca să nu apară întîrzieri. Arheologii au putut lucra după intervenția ambasadei Franței. Cei 600 de oameni pierduți la Königsberg aveau multe amputări și traumatisme în curs de vindecare și au fost probabil adunați de prin spitalele unde i-a prins tifosul. În două dintre gropi apar și multe recipiente medicale și cîțiva nasturi civili. Procentul de femei e aici 6%, mai mult ca la Vilnius, probabil pentru că printre victimele epidemiei erau într-adevăr și civili. Majoritatea artefactelor găsite sînt tot nasturii: de la Garde Impériale și mai ales de la artileriști, dar și de la opt regimente de infanterie franceză, inclusiv de la cele care deja lăsaseră atîția oameni în urmă la Vilnius. Apar și nasturi de la trupele străine ale lui Napoleon – de la un regiment elvețian și unul olandez de infanterie, de la grenadieri și vînători din garda regală westfalică, de la un batalion italian. E poate ciudat că nu s-au găsit deloc nasturi de la cavaleriști. Pe de o parte, se știe din documente că acolo fusese încartiruită cavaleria westfalică. Pe de alta, multe din schelete prezintă tabloul tipic, din cîte înțeleg, al problemelor călăreților: contact patologic între capul femural și locașul lui din osul pelvic (acetabulum), fracturi de humerus, fracturi ale degetelor (de la frîie), traumatisme ale coloanei. Însă, practic, toți cavaleriștii lui Napoleon rămăseseră, în timpul retragerii, fără cai și poate mulți și fără uniformele originale.

Rapoartele despre gropile comune ale soldaților lui Napoleon, morți în 1812/1813 în Königsberg, sînt o lectură dificilă. Cred că și arheologii ar prefera să citească mai degrabă despre moartea liniștită a lui Kant tot acolo, cu doar nouă ani mai înainte. Și nu e ușor nici să citești despre înmormîntarea soldaților în tranșeele săpate tot de ei în Vilnius – tranșee care nu apucaseră să folosească la nimic altceva. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Chihlimbar, Polirom, 2017.

Foto: Chełmiński, Napoleon întorcîndu-se din Moscova