Ţiganii şi căsătoriile lor
Robi fiind, ţiganii trebuiau să aibă acordul stăpînului atunci cînd contractează o căsătorie. Este foarte important şi de dorit ca această căsătorie să aibă loc în interiorul grupului de ţigani peste care boierul, de exemplu, se află proprietar, deoarece copiii, rezultaţi din aceste căsătorii, îl îmbogăţeau. Odată capabili să muncească, spre şase-şapte ani, micuţii robi ajută la treburile din casă, la cîmp sau sînt vînduţi. Alţii mai norocoşi sînt plasaţi ca ucenici şi calfe pe lîngă bătrînii meşteri, pentru a fi pregătiţi în diferitele meserii de care o curte boierească avea nevoie. Atît cît puteau să supravegheze, boierul şi boieroaica controlau nu numai căsătoriile, cît şi relaţiile ilegitime ale robilor lor, aranjînd diferite schimburi cu alţi stăpîni, alţi boieri, alţi negustori, alţi egumeni etc. Se întîmpla însă ca uneori să le scape printre degete şi ţiganii să realizeze căsătorii "de capul lor". Numeroase procese surprind aceste tensiuni născute între diferiţii stăpîni, miza constituind-o nu atît reglarea unor situaţii, ci dreptul de proprietate asupra copiilor rezultaţi din astfel de căsătorii. De exemplu, Rada ţiganca şi Pătraşcu ţiganul se îndrăgesc şi se mută împreună. Pe parcursul a trei ani, cuplul are trei copii; nimic nu-i deranjează şi nu-i supără, deşi Rada este deja cununată cu un alt ţigan, deşi ţiganii aparţin unor stăpîni diferiţi. La 15 mai 1780, slugerul Ştefan Cioran o cere pe Rada înapoi (între timp cei doi părăsiseră ţigănia slugerului) şi mai ales revendică copiii rezultaţi din această legătură, invocînd pravila care prevede că "cei născuţi din preacurvie urmează mumii lor". Maria Micşunescu, stăpîna lui Pătraşcu, nu se lasă nici ea mai prejos şi revendică copiii şi plata muncii robului ei ce pînă mai ieri locuise şi muncise în ţigănia slugerului. Procesul, purtat la departamentul de cremenalion, la divanul veliţilor boieri, la Mitropolie şi în fine la cancelaria domnească, se învîrte în jurul dreptului de proprietate asupra copiilor născuţi din această legătură, braţe importante de muncă şi care ar fi putut să aducă bani în cazul unei vînzări. Cum sînt consideraţi şi trataţi drept "bunuri" ale cuiva, cum nu au personalitate juridică sau drepturi, vocile ţiganilor nu se aud, stăpînii hotărăsc şi tranşează nu în numele lor, ci în propriul beneficiu, vizînd avantajele pe termen scurt sau pe termen lung. De altminteri, ţiganul este deseori asimilat cu un "dobitoc" (animal) şi pravila pămîntului îl tratează ca atare: "drept aceia, după pravilă şi după obiceiul pămîntului, este ca, ori ţigancă, ori dobitoc, oricînd îl va dovedi şi-l va cunoaşte cinevaşi că este al lui cu drepte mărturii, după dreptate are voie să şi-l ia". Astfel sună sentinţa veliţilor boieri la 25 februarie 1776, cînd hotărăsc că, după pravilă, Tudora ţiganca şi cele patru fete ale sale ar trebui să se reîntoarcă la prima stăpînă. În urmă cu 15 ani, Tudora fugise cu un ţigan al marelui stolnic Constantin Bălăceanu, trăind împreună în ţigănia acestuia, dar cînd boieroaica Maria Prejbeanca, stăpîna de drept, o regăseşte, intentează proces şi-şi cere dreptul: adică cele cinci suflete, o avere, de fapt. Citirea cununiei reprezintă şansa nesperată a acestui cuplu şi ajută familia să rămînă împreună, salvînd-o de la o dezbinare deseori practicată. Se ştie că Biserica este adepta principiului "ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" şi, în acest caz, neexistînd motive de separare, judecătorii propun "să dea dumnealui stolnecu alte schimburi" "în locul acei ţigănci şi a copililor ei" şi păstrarea "sfintei familii". Pînă la eliberarea din robie, căsătoriile ţiganilor se află mai totdeauna sub supravegherea stăpînilor; unii boieri înţelegători se lasă impresionaţi de sentimentele tinerilor ţigani şi acceptă "schimbul" sau o "despăgubire" atunci cînd partenerii aparţin unor proprietari diferiţi, alţii - boieri, egumeni sau negustori - dimpotrivă, nu ţin seamă de toate acestea şi dictează căsătoriile robilor, provoacă separarea dacă tinerii s-au cununat fără ştirea lor, dar nu înainte de a intra în posesia copiilor ce - aşa cum am spus - îşi urmează mama. Deseori aceste căsătorii aranjate provoacă adevărate drame; alteori ele sînt acceptate tacit pentru ca, imediat după ceremonia religioasă, partenerii să se aventureze în alte legături (unele existente chiar înaintea unei astfel de iniţiative domneşti, boiereşti, mănăstireşti etc.), în alte relaţii extraconjugale care nu deranjează stăpînii atît timp cît "înmulţirea" le asigură noi venituri, noi braţe de muncă.
