Teme literare

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
Iconofobie jpeg

Deunăzi, sub efectul mnemotehnic al conversației cu doi foarte buni prieteni la o cafea, am realizat că m-a chinuit morbul scrisului de la o vîrstă extrem de fragedă. În clasa a II-a, adică pe la opt ani, imediat după ce deslușisem întrucîtva tainele caligrafiei, am și avut prima experiență semnificativă în domeniu. Am redactat, pe un caiet cu linii drepte și întrerupte, destinat școlarilor începători în rotunjirea literelor, un lung poem epic despre secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Din păcate, nu-l mai am. Aș fi reprodus aici, bucuros, scurte fragmente pentru nostalgici. Oricum, garantez că era executat după toate rigorile epocii – cu avînt revoluționar și sugestia adorației extatice, plin de devotament patriotic și fanatism declarativ, colorat cu „fapte mărețe“ și „viitor de aur“. Eroul versurilor dărîma munții și mîntuia mulțimile mesmerizate. Zîmbea „kimirsenic“ peste dealuri și văi, ocrotind, necondiționat, copilăria. În România, ca să menționez una dintre rimele favorite ale textului respectiv. Situația îmi apare azi ușor paradoxală. Lucrul se întîmpla în a doua jumătate a anilor ‘70, cînd lumea nu-l mai iubea pe Ceaușescu. La mine în casă, precum în majoritatea familiilor din țară probabil, se asculta, în fiecare seară, Europa Liberă. Începuse criza mîncării. Îmi amintesc părinții discutînd, înainte de culcare, că ar fi trebuit să se trezească devreme pentru „a prinde rînd“ la diverse chestii alimentare. Nici la școală, nici la joacă, lucrurile nu stăteau mai roz pentru conducător. Învățătoarea noastră nu se omora după „prelegerile“ despre istoria glorioasă a partidului și nici după intonarea imnului de stat la debutul și sfîrșitul orelor. Copiii relatau, nestingheriți, bancuri cu geniul din Carpați, bancuri pe care le auzeau, fără îndoială, în mici conclavuri domestice. Glumele cu Ceaușescu ne distrau teribil, deși revelau un umor îndoielnic. Cred că determinau sentimente de complicitate la o prezumtivă „crimă de lezmajestate“.

Rețin și acum două dintre ele. În prima, Ceaușescu, Brejnev și Carter zboară cu un avion pe deasupra României, contemplînd, pe fondul descrierii promoționale a gazdei, frumusețile patriei mioritice. Deodată, avarie majoră la motoare. Pilotul constată că trebuie să părăsească toți aeronava, dar că nu are decît trei parașute. Ceaușescu țipă că este cel mai iubit fiu al poporului și trebuie să trăiască. Ia o parușută și sare. Brejnev se declară liderul celui mai mare stat de pe mapamond și înhață, la rîndu-i, o parașută, plonjînd apoi hotărît. Carter, om religios și blînd, privește compasiv la pilotul român și îi zice: „Oi fi eu președintele Statelor Unite, însă tu ești tînăr. Pu­ne ți, te rog, parașuta rămasă și bucură-te de viață!“ „Nu, domnu’ președinte, stați liniștit, sărim amîndoi, că mai sînt două parașute!“ „Cum așa?“, întreabă Carter surprins. „Păi, n ați văzut că prostovanul de Ceaușescu a luat sacul cu cartofi pe care voiam să i-l duc soacră mii?“ În cea de-a doua, îl vedem pe secretarul general împreună cu tovarășa sa de viață și de luptă. Sînt captivi într-un staul cu oi, din motive neprecizate de anecdotă. Înfometați, cei doi recurg la singura formă de supraviețuire – băutul laptelui direct de la sursă. Tovarășa nimerește o oaie, tovarășul, abulic, alege un berbec. După vreo două zile de hrană naturală, Ceaușescu, epuizat, o interoghează pe consoartă: „Auzi, Leano, oaia ta are lapte? Întreb pentru că a mea parc-ar da numai zer!“ E drept că am înțeles puțin mai greu bancul acesta, dar, altfel, am rezonat cu el din prima clipă. Era ostil lui Ceaușescu, așa cum era tot mediul underground din acele timpuri, singurul care conta și în care generația mea s-a format plenar. Ei, și atunci, cum Dumnezeu s-a întîmplat ca întîiul meu „text literar“ să fie o odă închinată titanului din Scornicești, pătrunsă de un tulburător pathos proletar? Bănuiesc că își va fi pus întrebarea în cauză și taică-meu, căruia i-am citit, mîndru, întregul poem. Bietul om și-a făcut o cruce mare și s-a lăsat să alunece moale, fără o vorbă, pe canapea.

Gestul nu a fost deloc pedagogic. Pe lîngă neîncrederea în posibilitățile mele lirice, pe care mi-a transmis-o instantaneu, m-am și speriat îngrozitor. Am crezut că, prin lectura nord-coreeană, îmi omorîsem părintele, provocîndu-i un infarct. S-a sădit totuși acolo, neștiut, sămînța unei epifanii estetice, experimentate, iată, abia în prezent, la patruzeci de ani de la eveniment. În mod cert, Ceaușescu reprezenta pentru mine doar o „temă“ și nu o realitate bine conturată, cu implicații etice și psihologice. Constituia un „motiv“, așa cum – urma să învăț mai tîrziu – erau natura, dragostea, ura, adevărul, minciuna, prietenia, trădarea, ipocrizia sau nebunia. Contextul cultural al României îl „dezbrăcase“ de umanitate, transformîndu-l într-o noțiune, într-o abstracțiune pură. O abstracțiune „la modă“ printre „textierii“ vremii. Mă gîndesc, de aceea, să nu fi trăit un impuls subliminal matur (versat) în psihicul meu infantil. Îmi „dădusem seama“, cum ar veni, subconștient, că, pentru a răzbi în artă, trebuia să fiu în trend, iar trend-ul devenise însuși Ceaușescu. De unde rezultă o concluzie demnă de studiul teoreticienilor erudiți ai postmodernității: există, desigur, suprapuneri între funcția moralei și cea a literaturii, însă temele propriu zis literare sînt autonome, își permit carevasăzică luxul amoralității.

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic