Teleormania
Teleormania… Criptic termen! Poate fi citit și ca manie, și ca mînie, dar și, evident, ca Teleo(RO)mînie. Dintre toate versiunile, eu prefer însă Teleor man, adică omul de Teleor.
Teleor man nu este Teleormanul, căci nu este un toponim, nu se referă la un loc, ci este o categorie socială, o categorie de oameni pe care îi putem găsi prin toată țara, dar pentru care Teleormanul este o ilustrare perfectă, un soi de metonimie geografică. Desigur, nasc și la Teleorman oameni, ca pretutindeni, dar probabilitatea ca aici să se găsească mai mulți „oameni de Teleor“ este mai mare.
Ce îl caracterizează însă pe Teleor man? Istoric, social și psihologic, Teleormanul ca atare poate fi luat, în acest caz, ca o metaforă descriptivă a acestuia.
Istoric, Teleormanul a fost și a rămas profund rural, agrar și sărac. Dacă, la 1930, 83% din populația sa locuia la sat, în prezent procentul este cu doar ceva mai mic de 70%; în schimb, Teleormanul are cel mai mare procent de populație ocupată în agricultură din țară (dublu față de media națională). Economic, e de vreme bună în Top 3 al celor mai sărace județe după PIB/capita și ale celor mai scăzute investiții străine din țară. Social, teleormănenii au fost majoritar iobagi, apoi CAP-iști, iar acum sînt săraci, atît de săraci încît pînă și migrația din Teleorman este printre cele mai mici din țară. Doamne, iartă-mă, nu este vina lor, dar așa a fost să fie. Or, în timp, s-a consolidat aici o „cultură a sărăciei“ soră cu o „psihologie a obedienței“. Obișnuiți cu sărăcia și cu dependența, majoritatea visurilor de mărire (adică de promovare socială, în termeni mai academici) s-au învîrtit în jurul speranței de a intra în grațiile mai-marilor locului, care să-i pună (Doamne-ajută!) arendași pe moșiile lor. Deviza a fost și a rămas cam aceeași: Săru’ mîna, boierule/tovarășu’/domnu’! Cu acest vis și cu această deviză au așteptat, și au așteptat, și au tot așteptat…
Din motive istorice similare, există, desigur, mulți Telor men în toată țara, adică un soi de clasă socială difuză și frustrată de lumpenrurali care își așteaptă de generații momentul istoric, ora răzbunării.
Și iată că a venit Daddy și a sunat Naționala: Hai la lupta cea mare, Teleor man cu Teleor man să ne unim, adică Teleor men din toată țara, uniți-vă! Și s-au unit, căci acum ori niciodată puteau să-și croiască altă soartă. Aceasta este „clasa socială“ care conduce în prezent țara și care își ia revanșa istorică pentru visurile neîmplinite și umilințele resimțite, indiferent dacă motivat sau nu. Or, să te ferească Dumnezeu de răzbunarea piticului!
Nu, nu este o satiră, ci un prea românesc haz de necaz. Calculăm greșit sau, în orice caz, incomplet, dacă avem în vedere doar mizele politice și solidaritatea rețelelor de cleptocrație. Din motive elementar omenești și nu politice, fidelitatea Teleor men-ilor față de cel care „i-a făcut oameni“ este mai puternică decît toate acestea, căci este prima și singura lor șansă, care poate să dispară ca prin farmec, așa cum a apărut, dacă dispare „Tăticul“. Or, după ce a cîștigat democratic țara, Dragnea a arendat-o cît a putut unor Teleor men, construind astfel o nouă majoritate în partid și, indirect, în Parlament. Are, desigur, și alte pîrghii de control, dar cea mai importantă este aceasta: eu v-am făcut arendași, eu vă trimit înapoi la coada vacii. Iar pe cei care vă credeți liber-cugetători, vă strivesc, democratic, cu noua mea majoritate. Umblă vorbe că există sciziuni în partid, că mi-am pierdut din putere… – a ironizat el zilele trecute. Nu, unitatea de monolit în jurul partidului este mai puternică și mai amenințătoare (sau mai puternică pentru că este mai amenințătoare) decît oricînd, iar Dragnea este, pe termen scurt, cel puțin, cel mai puternic om în stat, confirmat din motive doar de dînsul cunoscute și de președintele țării.
Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.
