Teatru şi ştiri

Publicat în Dilema Veche nr. 559 din 30 octombrie - 5 noiembrie 2014
Alte confuzii jpeg

Mă întorc (pentru ultima oară aici!) la vizita lui David Lodge în Iaşi, întrucît un amănunt interesant nu-mi dă pace, încă de la încheierea evenimentului, îndemnîndu-mă la tot felul de analize. Pe parcursul întîlnirii cu scriitorul, de la Teatrul Naţional, am încercat să deschid o discuţie mai amplă despre modul în care istoria şi ficţiunea – arta, în general – se întrepătrund, uneori, pînă la indistincţie. Aveam, desigur, cîteva repere lodgiene: Războiul Mondial (autorul Veştilor din Paradis era copil în timpul bombardamentelor asupra Londrei şi, deşi le surprinde, marginal, doar în cîteva romane, ele l-au marcat semnificativ), Războiul Rece (traversat integral de prozator), globalizarea (identificată ca atare, pentru prima oară în literatură, de personajul Morris Zapp, în Ce mică-i lumea!) şi noul model liberal euro-american (scriitorul a călătorit mult şi, lucru important, a trăit, pentru o vreme, în Statele Unite: a predat în Rhode Island şi în California, la Berkeley). Toate aceste momente istorice s-au intersectat cu opera lui Lodge şi au căpătat anumite forme de transfigurare ficţională.

Intervalul discuţiei noastre publice nu mi-a permis să abordez decît unele detalii ale temei mari, mai precis interferenţele dintre literatură şi biografie şi, respectiv, dintre literatură şi autobiografie. David Lodge este un susţinător moderat al tezei influenţei necondiţionate a existenţei asupra textului. Acceptă faptul că propriile cărţi surprind – simbolic – etape din viaţa sa, dar, în nici un caz, nu crede că ele (romanele) ar fi autobiografice. Pînă şi naraţiunile cu protagonişti „istorici“, aşa-zicînd, precum James şi Wells, reconstruiesc destinele excepţionale în registru artistic. Şi totuşi, dacă aş fi avut timp, aş fi împins dialogul ceva mai departe şi i-aş fi cerut părerea profesorului emerit de la Birmingham, despre intruziunea brutală a istoriei în estetic. Am făcut-o ulterior, în afara scenei, şi acesta constituie, în fond, amănuntul care mă presează de la terminarea FILIT-ului încoace. Dialogul neconvenţional cu Lodge, la London Pub-ul din centrul Iaşiului (regret că nu mi-a trecut prin cap să înregistrez conversaţia, deşi, probabil, un „element“ tehnologic i-ar fi răpit farmecul intelectual), mi s-a părut, în multe privinţe, mai interesant decît multe alte momente din mediatizata vizită a scriitorului în România. Găsesc relatarea lui, fie şi într-o versiune „repovestită“ – asemenea celei de faţă –, utilă şi, poate, de interes pentru exegeţii autohtoni ai creaţiei lodgiene. Totul porneşte de la un incident din tinereţea prozatorului. Lodge a fost surprins că-l cunoşteam. Era convins că fusese de mult uitat.

În 1963, la începutul carierei universitare de la Birmingham, David Lodge, împreună cu prietenul său cel mai bun, romancierul şi teoreticianul Malcolm Bradbury, scrie o satiră dramatică (în formula teatrului de revistă), intitulată Between These Four Walls. Piesa a fost montată la Birmingham Repertory Theatre şi a avut-o în distribuţie pe faimoasa Julie Christie. La regie a participat şi un student – James Duckett. Cei trei au lucrat enorm pentru reprezentaţia în cauză, în interiorul căreia nu s-au sfiit să introducă şi elemente postmoderne. Bunăoară, una dintre scene presupunea prezenţa unui aparat de radio deschis în faţa publicului. Lodge şi Bradbury au hotărît ca episodul să fie realizat cu un radio adevărat, care să transmită un program real, în direct. Se observă aici nu numai dorinţa de autenticitate, ci şi concesia pentru ideea postmodernă a melanjului dintre existenţă şi scriitură. Premiera a avut loc în luna noiembrie a anului deja menţionat (se împlinesc acum, iată, 51 de ani de la acel debut!). Radioul a funcţionat conform proiectului dramatic iniţial şi, stupoare, chiar atunci s-a anunţat ştirea teribilă a asasinării preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy. Într-o primă fază, oamenii din audienţă au murmurat nemulţumiţi, considerînd „vestea“ o glumă de prost gust. La pauză însă, toţi au aflat adevărul şi partea a doua a satirei, practic, s-a prăbuşit, nemaireprezentînd interes pentru cineva.

Lodge a admis că acolo s-a consumat una dintre clipele cele mai derutante din viaţa lui de scriitor. A învăţat că „jocul“ cu realitatea nu este mereu favorabil artei. Dimpotrivă, el poate deveni fatal exerciţiului estetic. Viaţa şi ficţiunea se amestecă, neîndoios, dar cea dintîi îşi va păstra întotdeauna statutul de fenomenalitate dominantă. În acest experiment nu încap, de aceea, naivităţile. Ca autor, poţi „contextualiza“ cît doreşti istoria şi existenţa în cărţile tale, însă nu-ţi poţi permite „inocenţa“ de a crede că le şi transformi sau măcar că le influenţezi. Relaţia dintre istorie şi ficţiune nu funcţionează decît dinspre ultima către prima şi niciodată invers. Ludic şi inofensiv, scriitorul ficţionalizează istoria, şi, implicit, lumea. Ficţiunea, totuşi, nu are cum să fie „istoricizată“. Intervenţia istoriei şi a lumii în text duce, invariabil, la moartea ficţiunii şi, aşadar, a artei. Vorbind cu Lodge despre asta la o cafea, mă gîndeam că, la noi, în România, s-a descoperit, în ultimul timp, o soluţie pentru dilema de mai sus: ştirile au devenit teatru, iar teatrul propriu-zis a început să se comporte ca un veritabil program de ştiri. Istoria şi ficţiunea convieţuiesc astfel paşnic, fără excese anihilatoare de nici o parte. Să ne aflăm, oare, la debutul unei noi zvîrcoliri a protocronismului nostru multisecular? 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.