Tata Mache & co.

Undeva pe Valea Prahovei, într-un mic local. Tipul acela de restaurant de tranziţie, slab luminat, unde pare că nu se întîmplă niciodată nimic şi în care chelneriţa stă de vorbă la o masă cu un cunoscut, aşteptînd să-i apară şi iubitul. Într-un colţ, două fete beau un suc la o mică bîrfă. Şi ele par s-o cunoască pe chelneriţă.

Aştept comanda. La un moment dat, uşa se dă de perete şi înăuntru pătrunde un individ cu o burtă ca un balon, revărsată peste cureaua pantalonilor. Cu un aer impunător, zăboveşte cîteva fracţiuni de secundă în mijloc, între mese, cu aerul că s-ar afla într-un fel de ogradă a lui. „Ce faci, fată, cum îţi merge?“ – i se adresează chelneriţei. Nu apucă să asculte răspunsul şi începe să butoneze la un telefon mobil. Îşi trage neglijent un scaun şi se instalează la o masă. Chelneriţa se apropie discret pentru a-i afla dorinţele. El începe să vorbească tare la telefon. „Haalo! Păi, ce faci frăţioare, nu mai vrei să-mi răspunzi la telefon? Ceee? Ia, vezi că mă superi. Treaba aia nu e în regulă, ţi-am zis-o ca să ştii. Ascultă la mine, iese cu trosneală. În orice caz, anunţă-l pe Toma. Să mă sune şi pe mine. Mai vorbim noi...“ Apoi către chelneriţă: „Adă, fă, şi mie o apă plată şi o ceafă d-aia de porc cu cartofi“.

Începe să formeze un alt număr. „Ce faci, Bobule, mînca-ţi-aş gura? Vii, mă, pă la mine? Sînt la serviciu... La Angela mă, aici la masă. Hai c-avem treabă la Găieşti. Trebuie să-l facem pe unu. Hai aici că-ţi spun eu... Ce? Plînge aia mică? Mu-mu-mu, spune-i drăguţei să nu mai fie supărată, c-o pupă tata Mache, mu-mu-mu. Şi ce, nu mai are Drina lapte?... Bre, vino încoa’ cînd îţi spun, că-i treabă naşpa. Vine şi Jegu.“

Chelneriţa mi-aduce comanda. Pe uşă intră un tînăr într-un tricou fără mîneci, coborît în grabă dintr-o dubă. Îşi freacă braţele de frig. Chelneriţa, grăbită să-l sărute, mai că-mi trînteşte farfuria în faţă. La masa lui tata Mache se insinuează un individ mic, negricios, cu o figură slugarnică. I se adresează în şoaptă şi nu aud ce spune, deşi începusem să devin interesat.

În faţa intrării trage un Audi Q7. Uşa se dă din nou de perete şi intră un alt ins încruntat, cu burtă (pare un fel de frate mai mic al lui tata Mache). Trece pe lîngă micul şoptitor şi-l bate pe spate: „Ce faci, Jegu, îţi merg afacerile?“. Faţa lui Jegu se luminează de fericire: „Aşa şi aşa, şefu’“.

„Hai să-ţi spun – i se adresează tata Mache noului venit – trebuie să-l facem p-ăla din Găieşti, ştii că ţi-am mai zis eu. Am vorbit cu omul de acolo, dar bănui că nu-i aşa simplu cum zice el. Lucrurile nu-s clare, le cam bălmăjeşte. Şi ce ne facem dacă gagiul nu e fraier şi e de-al nostru. Trebuie să luăm legătura cu oamenii de pe zona aia, să vedem ce informaţii au ei şi să fim mai mulţi. Lasă, pînă la urmă o scoatem noi la capăt. Sîmbătă e ziua lu’ Spartu şi ne vedem la mine, să-l sărbătorim.“

Îi sună telefonul în ritm de manea. „Haalo, da bă... aşa... hm... păi, iar vrei să te scap eu?... Cum... Aha, ai rezolvat singur. I-a luat şi maşina?... Aha. Păi, bine atunci, bravo. Marţi nu pot că mergem la Găieşti. Vino sîmbătă pe la mine, îl bem pă Spartu că e ziua lui... La un şpriţ, da... Aha... Stai la gura sobei, ca un animal bătrîn ce eşti... Douăj’dă mii, da. Complimente Vandei. Salut!“

Încerc să-i atrag atenţia chelneriţei, să facă nota de plată. Tata Mache îşi rezolvă aceeaşi treabă mult mai repede, cu voce sonoră: „Hai, fă, să-ţi dau banii!“. Plăteşte şi se scoală împingînd masa cu burta. Omul cu Q7 îl urmează. Se urcă amîndoi în maşină şi pleacă. Jegu îşi face de lucru pe la toaletă şi apoi iese şi el, aproape tiptil. Îl vedem pe geam cum se urcă într-o Dacie veche.

Cu toate că mi-a oferit pe gratis un episod gen Clanul Soprano, cred că altădată voi ocoli acel local.