Tarife diferite

Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Să ne bucurăm că nu se mai duce Chiricheş la Totthenham? jpeg

S-a spus că CFR Cluj ar fi cîştigat campionatul din România cu ajutorul arbitrilor. Cît o fi tariful ca să poţi cîştiga cu Manchester United pe Old Trafford? 

Victoria lui CFR acasă la Manchester United va rămîne în istoria pagubelor marelui club insular. Pentru că CFR e prima echipă din estul Europei care o învinge acasă pe United în cupele europene. Nici ruşii, nici polonezii şi nici cehii n-au izbutit acest lucru, ci românii. E o performanţă, avînd în vedere că Manchester s-a fondat în 1878, iar CFR Cluj era acum cîţiva ani în liga a treia din România.

Manchester nu e doar o echipă de fotbal, e al cincilea stat ca populaţie din Uniunea Europeană. Cu cei peste 50 de milioane de fani ai săi, are mai mulţi locuitori decît Spania. Dar fotbalul e impredictibil şi CFR a învins pe Manchester, chiar dacă asta nu i-a adus calificarea în primăvara Champions League, ci numai în Europa League. A cîştigat colegiul, cum s-ar zice, dar a ratat Parlamentul, ca să folosim termenii la modă. Succesul acesta istoric nu e dovada purităţii ceferiştilor clujeni, dar vorbeşte despre un club-sistem care nu doar că s-a adecvat fotbalului nostru, ci l-a şi ajutat să progreseze. Da, e adevărat, în anumite ediţii de campionat, arbitrajele au favorizat pe CFR, dar e parte a regulii jocului, şi nu asta rămîne. Ceea ce durează este remarcabil. CFR a pornit din ambiţia unui om, Árpád Pászkány, care a reuşit să-şi învingă fie şi parţial orgoliul celui care spune „banii fac legea“ – citatul nu e original, dar e autentic, e unul dintre preferatele lui Pászkány – învăţînd să angajeze oameni buni şi să observe, împreună cu ei, că, de fapt, capitalismul nu e construit pe regula banilor, ci pe cea a valorii. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.