Tarantino, Moş Ion Roată şi Unirea

Publicat în Dilema Veche nr. 469 din 7 - 13 februarie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

A cam dat strechea în unii dintre cei ieşiţi de la Django, cel mai recent film al „sceleratului“ de la Hollywood – aşa l-a numit un forumist, creştin, blînd, tolerant, pasionat de cinema. Un iubitor de cultură de la noi, evident, cunoscător al „adevăratei istorii“, expert în teoria conspiraţiei, unul dintre puţinii pămînteni conştienţi de faptul că americanii ne pregătesc subliminal, de ani mulţi, pentru Guvernul Mondial al Satanei. „Americanii“ – mă rog, vorba vine – de fapt iudeo-masoneria care ne bagă pe gît Holocaustul sau închipuitele suferinţe ale sclavilor negri, doar ca să nu vorbim şi să nu facem filme despre crimele comunismului din Europa de Est, din Ucraina şi din Rusia. Pe urmă, imediat, vine vorba despre ţigani, despre cum sîntem confundaţi cu ei pe toată planeta, neputînd să demonstrăm lumii adevăratul nostru potenţial. Aşa se naşte, pe aici, solidaritatea suprarealistă între noi şi fraţii noştri albi din America, distruşi, emasculaţi, călcaţi în picioare de spectrul comunist adus de Obama şi de corectitudinea politică. Ar trebui să ne unim, să facem faţă presiunii homosexualo-iudeo-afro-universale.

Nu mă leg doar de cele cîteva discuţii pe care le-am văzut pe nişte forumuri. Pot fi considerate, liniştit, nerelevante. Redau însă cîteva teme comune pe care le-am auzit în ultima vreme pe la mese, în spaţiul public, cum ar veni, sau în dispute aprinse la care am avut chiar ocazia de a participa. Să ne înţelegem – nu e vorba de lumea difuză a descărcărilor nervoase, fără chip, deseori fără identitate, din subsolurile articolelor de ziar online. E vorba de oameni pe care-i vezi şi-i auzi, oameni de bună condiţie intelectuală. Dar e vorba şi de comentatori ai fenomenului cinematografic, editorialişti, formatori de opinie, cum ar spune unii. Şi precizez, cît se poate de clar, că nu aduc în discuţie problemele legate de gust, de opţiuni estetice, de privire critică asupra unui lucru de artă. Un film, ca orice act artistic, ne poate plăcea, ne poate fi complet nesuferit sau ne poate lăsa indiferenţi.

Ei bine, nu despre asta e vorba. Ar fi prea uşor. Ci despre unde ajungem cu raţionamentele, cu bătaia minţii şi cu ceea ce credem că se cheamă spirit critic, atunci cînd avem impresia că toate minorităţile ne-au pus gînd rău, nouă, Majorităţii albe, creştine, caucaziene. Cel mai des, pornim de la ideea că sîntem extrem de competenţi în ale cinematografului (nu mai pun la socoteală muzicile şi literatura), pentru că am văzut cam toată gama filmelor de artă, şi nu putem fi duşi de nas cu vrăjeala rahaturilor ăstora postmoderniste. Filmul poate fi doar într-un fel. Dacă e altminteri, nu e ce trebuie. Ăsta e, în cel mai bun caz, începutul discuţiilor în care încape, vreme de un minut, „judecata“ estetică. Urmează grosul poveştii care e, de fapt, ameninţarea fantomei corectitudinii politice. O arătare hîdă care vine din plictisul lumii civilizate şi nu ne mai lasă să spunem că toţi ţiganii şi negrii sînt împuţiţi şi leneşi, că evreii conduc lumea spre dezastru, că homosexualii vor să ne îndoctrineze copiii, pentru ca, mai apoi, să-i atragă de partea lor. De ce să nu putem spune aşa ceva? Păi, nu asta e democraţia? Adică ne interzice cineva să vorbim, să ne exprimăm? Atunci aia nu mai e democraţie. Ajunşi în acest moment al discuţiei, filmul lui Tarantino a dispărut de mult. Django nu mai are nici o treabă. Adevărul ficţiunii e aceeaşi mîncare de peşte cu adevărul realităţii. Filmul american devine, în cvasitotalitatea lui, o propagandă perversă şi o imagine completă a imbecilităţii americane. O băgare sub preş a faptului că am fost vînduţi ruşilor după război, iar acum trebuie să înghiţim tranchilizantele astea, pentru a uita să cerem socoteală. Cum ar veni, urmînd acest tip de logică, noi am putea să cerem socoteală pentru ororile din perioada comunistă. Alţii – evrei, afroamericani, amerindieni, maori, aborigeni etc. – în nici un caz. Să ne mai lase. S-au făcut destule filme despre astea. Toate sînt despre Holocaust şi despre suferinţa negrilor. Nu le place în America? Albii îi discriminează? Atunci de ce îşi albesc pielea, ca Michael Jackson? Şi ce mai vor? Că şi-au pus şi preşedinte.

Culmea absurdului vine în momentul în care se aminteşte că, dacă am fi invitaţi la un film cu subiectul plasat în perioada comunistă, reacţia zgomotoasă şi unanimă ar fi: „Iar filme din comunism, mă, nene? Mai lasă-mă, că m-am săturat!“ Şi, pentru ca tacîmul să fie complet, povestea merge mai departe, spre filmele româneşti de doi bani, făcute doar pentru festivaluri şi pentru hipsteri care se dau că înţeleg ceva din porcăriile alea. Totul arată ca un delir presărat cu referinţe culturale, un talmeş-balmeş de ficţiune şi realitate, o transă hipnotică a argumentaţiei care are ca unic reper credinţa că lucrurile, mai ales în artă, stau într-un singur fel.

În mod evident, una e să denunţi abuzurile unor rătăciţi care îşi fac un statut personal din corectitudinea politică, şi alta e să înjuri ideea în sine. Una e să sancţionezi excesul de ideologie neo-stîngistă, sau de orice fel ţi s-o fi părînd că e, şi cu totul altceva e să înjuri grupuri, categorii, etnii întregi. După cum una e să ne respectăm autosituarea culturală, în zone dintre cele mai bune ale lumii civilizate, şi alta e să uităm – din primele minute ale discuţiei – orice criteriu estetic în judecarea unui act artistic. Cît despre înţelegerea vîrstei – şi a efectelor acesteia – la care se află democraţia în societatea românească, nimic. Absolut nimic, oricîte cărţi ar umple bibliotecile de acasă, oricîte volume grele ne-ar aduce Moş Crăciun sau Moş Ion Roată.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din liceu
Un tânăr în vârstă de 33 ani este candidatul care, cu un avans de peste 9.000 voturi, l-a învins în alegerile locale 2024 pe unul dintre cei mai vechi baroni locali, liberalul Gheorghe Flutur, instaurând supremația PSD în Suceava.
image
Calculul brutal al șefului aripii militare a Hamas în privința războiului din Fâșia Gaza, dezvăluit de corespondența sa
Mesajele liderului militar al Hamas Yahya Sinwar arată că rezistența sa, luni de zile, la presiunile în vederea încheierii unui armistițiu de încetare a focului/eliberare a ostaticilor dezvăluie un calcul brutal, acela că mai mult război și mai mulți civili morți lucrează în avantajul său.
image
Cine e Mihai Polițeanu, omul care a plecat din USR din cauza șefilor și a câștigat ca independent primăria unui mare oraș
Mai puțin cunoscut românilor, Mihai Polițeanu este unul dintre ultimele nume care confirmă în politica mioritică. Plecat ca outsider în cursa pentru Primăria Ploiești, Polițeanu a reușit marea surpriză și a cucerit orașul petrolului ca independent.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.