Țară în bermude
De cînd am înțeles că anul ăsta e iremediabil ratat (poate și ăla care vine) și nu mai gîndesc în hălci mari de viitor, m-am întors mai abitir la visatul cu ochii deschiși, ba chiar am încercat mici proiecte de meșteșugeală casnică. Mica noastră echipă domestică s-a dovedit a fi ineptă, dar perseverentă. Am reparat împreună crăpăturile din zidul balconașului; chitul și ipsosul pus cu mărinimie, încercarea timidă de a-l nivela și vopseaua albă de deasupra ne-au lăsat cu niște bucăți de zid care arătau sigur așa cum ar fi arătat o peșteră zugrăvită pe întuneric. Piramidele date cu glet într-o zi jumate. Bordeie etrusce renovate confort doi. Documentare pe net am făcut, dar acolo nu scria cît de repede se întărește ipsosul. Chestiile astea te lasă cu un gust amar, exact ca rețetele pe care vrei să le încerci prima oară, numai că autorul nu-ți dă toate, dar toate indicațiile necesare. Dincolo de zidul în valuri cu care ne-am împăcat spunînd că arată așa, mai rustic, au rămas niște tocuri de geam și podele mînjite la care am frecat o zi. Cunoșteam trucul cu scotch-ul de hîrtie lipit ca să protejeze una-alta, dar ne-am bazat cu încredere deplină pe siguranța mîinilor noastre și pe faptul că suprafața de reparat era mică. Suprafața de curățat a fost mare și părea că se întinde pe măsură ce încercai s-o scoți la lumină.
Apoi am atîrnat un tablou în perete preț de vreo două zile jumate. Povestesc toate lucrurile astea cu o reală frustrare, încercarea de a părea haios prin neîndemînare nu mi se pare deloc simpatică. Cum nu mi se par simpatice persoanele care se laudă că nu știu prăji un ou. Tabloul ăla era de fapt un afiș într-adevăr mare care a ajuns să fie înrămat după ce a zăcut cu anii făcut sul pe undeva prin casă. După prima încercare, atîrna vizibil într-o rînă deasupra televizorului. Am avut: bormașină ca tot omul, poloboc profesional, ciocan, clește, dibluri. Unul dintre șuruburile care trebuiau să susțină afișul s-a dus cîș în zidul de cărămidă și aia a fost. Al doilea, asemenea. Am abandonat un pic lucrarea (vocabularul meu începea să devină profesional) și ne-am uitat la începutul sezonului doi din Babylon Berlin. Am mîncat un sandviș, am băut niște vin. Am frecat net-ul. Eram noi meșterii detestabili care-ți intră în casă și nu mai ies. La a treia încercare ne făcuserăm deja mîna; afișul a stat drept, dar și zidul a rămas cu niște găuri monstruoase care trebuiau acoperite. Chit, ipsos. Nivelat mediocru, vopsit. Aspirat praful de cărămidă de pe jos, șters.
Toate proiectele astea și nevoia de anume materiale ne-au dus într-unul dintre magazinele specializate de unde lumea își cumpără vopseluri, bidinele, foișoare de grătar și pămînt de flori. Altă lume. Dacă te învîrți doar în sălbăticia unei singure bule, iar drumurile tale sînt doar șleaurile săpate cu metroul în drum spre muncă și invers, acasă, probabil că o să te mire că toți, dar absolut toți bărbații români din magazinul ăla erau în bermude. Dacă te uiți puțin mai atent o să vezi că și orașul e plin. Țara e plină. E o uniformă. Bermudele se poartă cu tricouri strîmte pe burtă. Pieziș, peste piept, e atîrnată o borsetă de care tipii ăștia nu se despart vreodată. Am văzut unul învîrtind la mici, la el în curte, cu gentuța aia pe piept. Corespondentul lor ar putea fi doamnele care dansează la o nuntă cu poșeta pe umăr. Sau așa ceva.
Nu știu ce se întîmplă cu pantalonii ăștia nici lungi, nici scurți, dar ar putea deveni un simbol, o flamură a precarității naționale. Bermudele duc mult mai în adîncime, la legi făcute prost sau inexistente, încropeala instituțională, sentimentul din ce în ce mai puternic că ești lăsat să te descurci singur, la o țesătură socială cu ochiurile largi, scăpate, la orașul făcut praf. Sectoarele administrate de tipi în bermude cu tricoul ridicat de pe burtă, moțul Capitalei condus de doamna asta care s-a nuntit într-o caleașcă în formă de bostan, lucrurile făcute după chipul și asemănarea lor. Kitsch, betoane, boscheți în hîrdaie. Ca să fie frumos. Știu despre ce vorbesc, e greu să meșterești, e cald, merge și așa, cu un afiș atîrnat semi-strîmb. Depinde din ce unghi îl privești.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
