SWOT
Toată lumea știe ce e un SWOT: Strengths – Weaknesses – Opportunities – Threats. Puncte tari, puncte slabe, oportunități, amenințări.
Prima oară am dat de el – de ea, de fapt, de „analiza swot“ – acum mulți ani, cînd mă alăturasem echipei de la Educația 2000+ într-un proiect de reformă „la firul ierbii“, cum i se spunea, în rețeaua școlară. Era, în esență, un proiect de generat proiecte, ce urmau apoi să fie evaluate, selectate, finanțate, implementate și iarăși evaluate, din perspectiva reușitei/eșecului. Lucram direct cu profesori și cu directori de școală din diverse zone ale țării. Îi ajutam să învețe să facă proiecte.
Mărturisesc că, în primă instanță, eram (aproape) la fel de ingenuu ca aceia pe care aveam să îi instruim. Nu-mi era clar ce poate fi atît de complicat în a redacta un proiect. Te hotărăști ce-ai vrea să faci – asta, e drept, pentru firile dilematice poate lua ceva timp – și dup-aia te gîndești cum să faci ce ți-ai propus. Iar în final pui totul pe hîrtie.
Astăzi ingenuitatea vremurilor aurorale a rămas o amintire. Azi, dacă ai, de pildă, vreo carență financiară – și cine n are? – și știi pe cineva apt să ți-o rezolve, ce-ți rămîne de făcut e să găsești un „scriitor de proiecte“ și să negociezi onest procentele, bazîndu-te pe diviziunea socială a muncii, despre care învățam în școală că ar fi început acum cîteva mii de ani.
Ca „trainer“ însă, ca „formator“, mă simțeam obligat să înțeleg și eu ce urma să „formez“ la alții. Analiza swot era una dintre piesele de bază. Și mi s-a părut, din capul locului, o tehnică simplă și eficientă de a-ți limpezi ideile. Vezi, întîi de toate, pe ce poți conta. E mai bine să pleci de la ce ai deja decît de la ce ți-ai dori. Te uiți, dup-aia, unde stai rău, să-ți clarifici cam ce ai avea de îndreptat. În a treia etapă, dai drumul exercițiului imaginativ. La modul ipotetic, proiectul tău e deja în derulare. Încep temerile. O să iasă? O să dea chix? E mai bine să le anticipezi, să le preîntîmpini. Să iei în calcul, de pildă, cine sau ce ți-ar putea fi aliații – „Pe ce te bazezi?“, vorba lui Preda –, dar și cine sau ce ți-ar sta eventual împotrivă.
Simplu, deslușit, promițător. Pui totul în tabel, în numai patru căsuțe, și ai deja niște repere consistente pentru ce și cum îți propui să faci.
Între timp, după ce am văzut și am evaluat (ba chiar și am redactat) o sumedenie de proiecte, cu SWOT-urile aferente, mi-am schimbat optica. Lectura „tabulară“, care punea în relație – de compatibilitate, de incompatibilitate etc. – informațiile din cele patru căsuțe, a fost tot mai mult dislocată de o lectură „narativă“, prin care încercam să reconstitui „povestea“ felului de a privi și de a aprecia o anumită stare de fapt și posibilele ei evoluții ulterioare. Nimic nu arată mai clar că analiza SWOT este o formă aparte de discurs, ca și, să zicem „Capra cu trei iezi“ sau jurnalul de știri de la televizor, decît prezentarea orală a acesteia.
Cum mi-a fost dat să ascult recent multe astfel de prezentări, mi s-a iscat în minte că există, cu siguranță, și o posibilă tipologie a SWOT-urilor, tot așa cum, de pildă, în teatru, cele mai multe poese sînt fie tragedii, fie comedii, fie drame. Evident, orice asemănare cu persoane sau evenimente din realitate este pur întîmplătoare.
Avem, de pildă, SWOT-ul lucid. Aici punctele slabe le covîrșesc în așa măsură pe cele tari, încît mai că te întrebi de ce era nevoie de o rubrică și pentru cele din urmă. Nu că ar fi ceva neadevărat în această debalansare. Îți vine în gînd povestea cu optimistul și pesimistul în fața unei sticle de 1 litru în care se află 500 ml de whisky. Oportunitățile, și ele, stau parcă să sară în tabăra amenințărilor. Pentru că, dacă te uiți la perspectivele situației cu un ochi detașat și critic, îți dai seama că ea evoluează într-un context atît de labil și de trădător, încît previziunile certe devin superflue. Oricum, mesajul transmis de SWOT-ul lucid este unul deosebit de pregnant. Nu are rost, ba chiar e nociv să ne îmbătăm cu apă rece. Altminteri, și puținul pe care îl putem face va trece în final neobservat, îngropat în deziluzie și frustrare.
Contraponderea acestui tip de SWOT o reprezintă SWOT-ul entuziast. Odată intrat în Valea Plîngerii, pare acesta să spună, cu greu vei mai putea ieși din ea. E mai bine să privim jumătatea plină a paharului, dacă ne e cît de cît sete. Altminteri riscăm să rămînem, cum se zice, încremeniți în proiect. Iar ăsta ar fi un punct slab iremediabil. Cît despre amenințări, „O luptă-i viața, deci te luptă“, cum scria Coșbuc: oportunități de a ne testa voința și priceperea.
Noica propunea cîndva antinomia dintre „luciditate“ și ceea ce el numea „somnambulism“, convins fiind că doar celei de a doua alternative îi e rezervată șansa creației, a înfăptuirii. Mă întreb dacă ar fi rămas la fel de ferm pe poziții în vremurile „gîndirii pozitive“ și ale „discursurilor motivaționale“.
Lui Maiorescu, cu austera lui teorie a „formelor fără fond“, i se opune joviala variantă a „simulării prin stimulare“, datorată lui Lovinescu – ambii redutabili constructori de analize SWOT avant la lettre.
Ar mai fi și versiunea SWOT-ului politicos, care, mă rog, înțelegeți dumneavoastră… Și multe altele, încă nedescoperite, încă nenumite.
Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.
