Supliciu tutorial

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Supliciu tutorial jpeg

Colegul meu de la Chimie, Drăgușilă Derdeluc, a căzut, de ceva vreme, într-o depresie serioasă. Am fost la o cafea cu el și mi-a mărturisit că nu vede cu ochi buni soarta educației în următoarele decenii. „Ne ducem de-a berbeleacul, bătrîne!“, a spus cu glas melodramatic. „Ne prăbușim. Îmi vine chiar să-mi schimb, simbolic, numele pentru a mi ilustra degenerata condiție de profesor universitar. Din Drăgușilă Derdeluc să devin Prăbușilă Derdeluș. Pentru că asta ne așteaptă – alunecarea accelerată pe toboganul istoriei paideice. Te întrebi, desigur, de cînd am ajuns atît de pesimist. Indicii erau de mult timp, dar, de un an încoace, lucrurile au luat-o razna. Mi s-a dat îndrumare (sau tutoriat) la anul I de la licență. Îți amintești că exista și în studenția noastră statutul de îndrumător de an, rezervat profesorilor cu abilități pedagogice mai mari, care suplineau rolul diriginților liceali. Am acceptat, întrucît îmi doresc să interacționez cu studenții. Frate, parcă am pătruns în jungla amazoniană, nu altceva! Copiii ăștia nu știu nimic despre instituția unde au aterizat, cel puțin în comparație cu noi, care ne pregăteam de prin clasa a VIII-a pentru a fi admiși la facultate. A doua zi după ce coordonatele și afilierea mea s-au publicat, a venit peste mine tăvălugul mail-urilor, SMS-urilor, apelurilor telefonice și solicitărilor de prietenie pe Facebook. Problemele proaspeților învățăcei erau multiple și majore. Între cele be-nigne și oarecum firești se numărau localizarea cantinei ori a bibliotecii și amplasamentul diverselor amfiteatre din clădire. Am răspuns, cuminte, la toate, gîndindu-mă că nu era ușor să te descurci în labirintul universitar, chiar dacă aveai semne de orientare pretutindeni. Au apărut însă și curiozități colaterale. Care ar fi cluburile ca lumea din oraș, unde se poate hali blană, cum stau mall-urile locale la capitolul țoale de țoale, care e pizzeria cea mai cool din zonă, unde se găsesc barosanii cu marfă (la asta n-aș ști ce să replic nici torturat de specialiștii de la Guantanámo!), cînd este mai bine să bage la ghiozdan materie, în sesiunea de examene sau în cea de reexaminări, cum să fenteze cuiele și cine ar fi godacul din facultate pe lîngă care ei ar trebui să se gudure în avans?“

Derdeluc a răsuflat învins și a continuat: „Apoi au început solicitările. Nu pot eu să merg la secretariat să le semnez contractele de studii, că el sau ea au alte chestii pe cap? Dar să le iau vize de flotanți de la Poliție, să le pun pile la conducerea căminului, să le fac rost de bilete de vacanță, să le motivez viitoarele absențe, să le împrumut bani, ceva mălai acolo, să le împac pe Didina și Florina, deoarece, din cauza tensiunilor dintre ele, are de suferit și Ina, să-l pun la punct pe Maricel, fiindcă umblă cu nasul pe sus ca un cormoran (îți jur că așa mi-a scris un june pe Messenger!)? N-aș putea face oare toate astea, ce puii mei ori, în fine, ce puii lor? N-ai să crezi, dar unul, Vasilică Mordefrică (îți jur că așa îl cheamă și, cu asta – apropo de numele pe care le dai tu personajelor tale –, sper că te-ai convins de principiul conform căruia realitatea bate, la orice oră din zi și din noapte, ficțiunea), m-a rugat să-i fac lipeala cu Angelica Durdulica (da, nu mai căsca ochii, îți jur din nou că aceasta-i identitatea tipei în acte!). Iar altul, Romeo Noaptetare, m-a implorat să o opresc pe Desdemona Zinebună să-l mai hărțuiască, întrucît inima lui e dăruită deja Julietei Crapăzorii. Văd că mă privești în continuare cu neîncredere. Mă jur pe ce am mai sfînt – ce vrei, să mă crucific aici, în fața ta, ca să mă crezi? – că nu mistific în nici un fel apelativele oficiale ale respectivilor studenți. Pentru a adăuga bombonica pe tort, o menționez și pe tînăra Norișor Slanăfiartă care mi-a scris, indignată, un mesaj unde deplîngea tăcerea mea persistentă la alte 200 de SMS-uri anterioare, expediate în ultimele două zile. Tăcusem, într-adevăr, însă crezusem că ele fuseseră niște erori de tastare. Unele conțineau vocabula îngî, iar altele doar fețe zîmbitoare. Norișor îmi comunica, imperativ, că se va alătura campaniei internaționale #Me Too și mă va denunța, cu vehemență, drept hărțuitor!“ Drăgușilă a fost întrerupt de un tinerel apărut subit la masa noastră: „Nenea îndrumătoru’, nenea îndrumătoru’, ce bine că te întîlnesc! Plănuiam să te textuiesc, dar mai bine-i face-to-face. Sînt Țiți Bîtă de la anul I. Nu vrei să mergi matale la Becanat să-mi iei adeverință de student? Îmi trebuie iute pentru abonamentul la transporturi.“

„Adică la Decanat?“, a întrebat colegul meu. „Nuuu!“, a exclamat Bîtă. „Mi-a zis o amică de la anul al II-lea că ar fi un loc cu becuri multe. Deci Becanat. Ce-i aia Decanat? Nu prea le sfîrîi, deși o rasolești de veacuri pe-acilea, ai?“ Profesorul a dat, brusc, ochii peste cap și s-a prelins sub masă. M-am repezit să l opresc pe Derdeluc din alunecarea sa pe derdeluș. Inutil însă. Se-nmuiase precum slana fiartă… 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

politist mort jpg
Polițist de 27 de ani din Teleorman, găsit mort în casă. Ce s-a întâmplat cu Sabin cu o zi înainte
Un polițist din Teleorman a murit la doar 27 de ani. Ce spune Sindicatul Europol despre ultimele sale zile
Vulnerabilitate Microsoft Windows FOTO Shutterstock jpg
Microsoft admite că AI nu este de încredere. Cum vor giganții AI să stabilească regulile după care sunt controlați
Microsoft recunoaște că modelele de inteligență artificială nu sunt suficient de fiabile, dar lansează simultan instrumente menite să le controleze.
Design fără titlu (6) png
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Cătălina, soția lui Alex Bogdan, a interpretat „I’d Rather Go Blind” la „Vocea României” și a ajuns în echipa lui Smiley. Mesajul emoționant al actorului vorbește despre iubire și lupta cu dependența de jocuri de noroc.
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat în funcția de premier pe Siegfried Mureșan. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Nicușor Dan cere mai mult sprijin NATO pentru securitatea Mării Negre: „Trebuie să ne protejăm apele teritoriale”
Președintele Nicușor Dan consideră că Marea Neagră nu va putea fi pe deplin sigură atât timp cât războiul din Ucraina continuă, cerând mai mult sprijin NATO,
contract
Ai cumpărat online din altă țară și ai probleme? Instituția europeană la care poți cere ajutor gratuit
Românii care au probleme cu produsele cumpărate, serviciile contractate sau comenzile online pot cere ajutorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) ori al instituțiilor europene specializate.
chef adi hadean jpg
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Cum a reușit chef Adi Hădean să slăbească după ce a ajuns la aproape 150 de kilograme. Greșeala pe care o fac mulți
Globul pământesc în centrul unui ceas cu chibrituri drept pendule, unul dintre el fiind aprins   pixabay jpg
Ora oficială a lumii se schimbă din 2027. De ce se schimbă sistemul oficial de măsurare a timpului
Sistemul internațional de măsurare a timpului urmează să treacă printr-o schimbare importantă începând cu 20 mai 2027.
Claudia Patrascanu a divorțat de Gabi Bădălău Sursa Click!
Gabi Bădălău o acuză pe Claudia Pătrășcanu că a înscenat totul. Ce a spus despre filmarea din fața bisericii
Gabi Bădălău, noi acuzații la adresa Claudiei Pătrășcanu. Afaceristul susține că a înscenat videoclipul de la biserică
Design fără titlu (5) png
Membră a familiei regale, găsită inconștientă pe o stradă din Londra! Ce s-a întâmplat cu un copil de 3 ani aflat în grija ei
Mahrah Al Nahyan, membră a familiei regale din Abu Dhabi, a primit o pedeapsă după ce a fost găsită inconștientă pe o stradă din Londra, în timp ce copilul aflat în grija sa era nesupravegheat.