Statul de drept și mîncarea
De peste douăzeci de ani, formula „stat de drept“ e interpretată și răsinterpretată în România cu mai multă sau mai puțină pricepere, cu mai multă sau mai puțină bună-credință. În această revistă a existat chiar o rubrică intitulată „Statul de drept“, autorul ei încercînd ani de-a rîndul să explice esența și nuanțele acestui concept în general și în cazuri particulare. Mai nou, știm că unii au inventat ideea statului paralel deranjați, de fapt, de tot mai pronunțata dezvoltare a statului de drept, adică a unei Justiții care nu se mai intersectează cu politica, în sensul că nu mai depinde de politicieni. Neînvățați cu așa ceva și chiar uimiți de fenomenul prin care și cei ajunși în funcții importante pot fi pedepsiți la fel ca oamenii de rînd, pentru diverse ilegalități, aceștia au ajuns la povestea că ar fi ceva paralel. Paralel într-adevăr, cu ideea lor despre stat și putere. Bineînțeles, aici trebuie făcută și distincția între statul legal și statul legitim, asupra căreia specialiștii în drept atrăgeau atenția încă de pe la începutul anilor ’90, și deosebirea dintre instituțiile represive dintr-un regim nedemocratic și instituțiile îndrituite să impună legea într-o țară democratică. În fine, ar trebui lămurite și o mulțime de alte detalii de genul că una e să asculți telefoanele populației din motive politice, pentru a o ține sub control, cum se întîmpla în statul legal al lui Ceaușescu, și alta e să asculți telefoanele unor suspecți de fapte penale.
Evident, unii și-ar putea închipui că prosperitatea n-are de-a face cu asemenea chestiuni complicate care țin de teoria statului, cu alte cuvinte, că dacă guvernanții reușesc să dea de mîncare cetățenilor, nu contează prea mult raporturile dintre puterile în stat. Ei bine, intrarea României în Uniunea Europeană a fost condiționată la momentul respectiv, așa cum spunea un fost ministru al Justiției, de o singură mare problemă: tocmai aceea a separării clare și funcționale a Justiției de restul puterilor. De ce oare?
Pentru că mai sînt oameni care știu că de independența Justiției depinde însăși funcționarea capitalismului, a sistemelor financiare care asigură dezvoltarea economiei și creșterea bunăstării. Un istoric foarte la modă pe care l-am mai pomenit, Yuval Noah Harari, în a sa lucrare Sapiens – scurtă istorie a omenirii, ajunge și la acest subiect. Problema i se pare atît de importantă, încît a considerat că merită s-o cuprindă în cele nici 400 de pagini în care radiografiază întreaga evoluție a speciei umane. Există un capitol unde autorul explică decăderea monarhiilor absolutiste și apariția capitalismului. Pe scurt, el demonstrează cum dezvoltarea economică foarte rapidă a unor țări și părți ale lumii, în ultimele cîteva sute de ani, s-a datorat creditelor. Iar creditele încep, pe la anul 1500, să meargă tot mai mult către țările ca Olanda (prima dată), în care „tribunalele sînt o ramură separată a guvernării și nu depind de burghezie și prinți“. În Spania, mare putere încă pe atunci, după cum explică Harari, „tribunalele sînt subordonate regelui – funcțiile judecătorilor sînt la cheremul lui, iar aceștia se tem să nu fie pedepsiți dacă nu-i fac pe plac“. Bancherii și negustorii au început să înțeleagă atunci că trebuie să-și ofere creditele și să facă afaceri acolo unde aveau siguranța că le vor primi înapoi și că regulile și proprietățile erau respectate (în termenii de astăzi, în statele de drept) și nu acolo unde suveranul putea să nu considere prioritară înapoierea unui credit și putea să nu-l returneze fără să fie pedepsit. Așa se face că un imperiu colonial ca Spania a început să-și piardă puterea, nemaireușind nici să adune bani pentru armate și cuceriri, în vreme ce alte state, precum Olanda și apoi Anglia, în care regulile funcționau rațional, au început să se dezvolte. „Capitalul se scurge, scrie Harari, din statele dictatoriale care nu reușesc să protejeze persoanele private și proprietățile lor. În schimb, el se revarsă în statele care susțin domnia legii și proprietatea privată.“ Explicația e pe cît de simplă, pe atît de clară. Fenomenul continuă și în zilele noastre. Așa se explică o bună parte din succesul și bunăstarea Statelor Unite (care au un sistem de Justiție total independent și bine pus la punct) sau prosperitatea țărilor occidentale în care, de asemenea, Justiția funcționează independent. Tot așa se înțelege și de ce majoritatea populației din țările în care abuzurile autorităților rămîn nepedepsite nu reușește niciodată să scape de sărăcie.
Revenind la oile noastre, lucrurile sînt la fel de simple: dacă fondurile europene, creditele, investițiile, în general capitalul care intră în România, ajunge într-un fel sau altul sub controlul unor baroni (mai mult sau mai puțin locali) care nu-l folosesc pentru dezvoltare, ci în interes propriu, fără să dea socoteală în Justiție, el se va diminua, iar bunăstarea, cîtă e, în loc să crească, va scădea.
