Stai să-ţi explic...

- Cum a mers? - îl întreb eu pe S., un tînăr antropolog francez care a venit la muzeu pentru a se documenta pentru teza sa. O teză despre Muzeul Ţăranului Român, instituţie culturală postcomunistă, etc. - Bine, foarte bine! - răspunde el, cel puţin aparent încîntat. - Ai reuşit să termini ce ţi-ai propus? - îl mai întreb eu, politicos, cît să-mi arăt solicitudinea. - Mda... - răspunde el în doi peri. - Adică, ce n-a mers? - Pe mine mă interesa, de fapt, ce se întîmplă la ora actuală în muzeu, muzeul ca instituţie culturală într-o ţară postcomunistă, cum vedeţi voi rolul muzeului în secolul XXI, cum reuşiţi să construiţi acest rol în această perioadă de tranziţie, şi aşa mai departe. Am făcut vreo douăzeci de interviuri pe tema asta, mult mai mult decît m-am aşteptat - toţi au fost foarte drăguţi cu mine. Dar n-am reuşit niciodată să ajung la prezent! De fiecare dată cînd spuneam ce mă interesează, interlocutorul meu începea prin a-mi spune: "Stai să-ţi explic! Pentru a înţelege asta trebuie să înţelegi ce a fost înainte". Şi o lua de prin secolul XIX şi încheia cu comunismul. A fost foarte interesant, am învăţat foarte multe lucruri, dar cred că va trebui să-mi schimb subiectul de teză... Îl ascult şi zîmbesc. Cînd a venit şi la mine să stăm de vorbă, i-am povestit pe îndelete despre organizarea socială a ţărănimii la noi, despre Maiorescu şi Lovinescu, despre naţionalismul metafizic interbelic şi cum trebuie el să ştie toate acestea pentru a putea înţelege ce se întîmplă în prezent la muzeu. Chiar aşa: oi fi apucat să-i spun ce se întîmplă la muzeu? Deh, cultură orală, ce să-i faci? - mă gîndesc eu. În faţa timpului, gîndirea noastră este mai degrabă mitologică decît istorică. Totul "se trage de undeva" şi dacă e să explicăm ceva, ce altceva mai bun să invocăm decît "de unde se trage" acel ceva. Ca şi în cazul oamenilor: tu al cui eşti? şi nu tu cine eşti? Asta îmi aduce aminte de o experienţă care ar fi putut să fie cu totul deosebită dacă n-ar fi murit înainte de vreme. Imediat după căderea comunismului, Alain Brossat şi Sonia Combe au conceput un proiect care se numea, dacă nu mă înşel, La mémoire grise