Şosetele de la electrocasnice
Într-un week-end am mers la cumpărături cu nişte prieteni. Am ajuns la raionul de electrocasnice şi, în timp ce ne sfătuiam ce să cumpărăm, am observat pe un raft o pereche de şosete. Întîmplător, figura pe lista noastră de cumpărături şi acest gen de produs, însă nici unul dintre noi, deşi am conştientizat amuzaţi prezenţa exotică a şosetelor printre electrocasnice, nu şi-a pus problema să le ia în coş şi să le cumpere. De multe ori, prin pribegiile mele prin magazine, observam diverse obiecte abandonate prin alte standuri sau raioane decît cele din care proveneau... şi nu ştiu de ce mi-a luat atîta ca să-mi pun o întrebare simplă: "Ce se întîmplă cu produsele abandonate printre standuri? Ce sînt aceste Ťobiecte-ne-la-locul-lor», care par să devină invizibile pentru toţi trecătorii-cumpărători, care parcă îşi pierd, prin de-plasare, însăşi calitatea lor de marfă?" Non-obiecte! - m-am grăbit eu să-mi dau cu părerea atunci cînd Claudia mi-a evocat prima dată această preocupare a ei. Aveam în minte "non-locurile" despre care vorbeşte Marc Augé, referindu-se la spaţii precum aeroporturile, metroul sau altele asemenea, dar această analogie nu era nici ea la locul ei în acest context. Ca "nume de cod" însă, atît cît să numească o mirare legitimă, putea să meargă. Şi aşa s-a născut dizertaţia Claudiei - şi o serie de discuţii în jurul ei... - (Claudia - Bucureşti): Am putut identifica patru tipuri de motive pentru care oamenii abandonează obiecte în super-marketuri: "au un defect" - este şi cel mai puţin plauzibil - "nu mi-am făcut socotelile bine", "am găsit ceva mai bun/convenabil" - mai ales cînd există o "promotion" prin zonă - sau, pur şi simplu, "m-am răzgîndit". Această acţiune de "a abandona" are totdeauna o conotaţie negativă, ce se răsfrînge asupra persoanei care o săvîrşeşte. Această "bîlbîială" decizională a noastră ne poate afecta imaginea în ochii Celuilalt. Produsele ce urmează a fi abandonate nu sînt scoase astfel niciodată din coşul de cumpărături, cu nonşalanţă; ele sînt aproape palmate, ascunse prin alte rafturi şi cu o oarecare grijă să nu ne vadă alţii. Mulţi le duc la "locul lor", cu impresia că altfel creează dezordine. - (Eu): Mai important este - cred - de ce nimeni, se pare, nu cumpără astfel de "obiecte abandonate"? - (Claudia): Aceasta ne-ar afecta şi mai mult imaginea de sine! E ruşinos... - (Iulia - Geneva): O fi ca sexul din punct de vedere masculin - "să fiu eu primul, nu s-o iau începută de altul", cum zice unul dintre interlocutorii mei de pe teren... - (Eu): Şi consumul e un fel de posedare, nu? - (Claudia): Puţinii care au recunoscut că au luat un obiect abandonat s-au referit doar la obiectele nealimentare şi, mai mult decît atît, s-au referit la acel obiect ca stîrnindu-le, într-un fel, mila, ceva de genul acel ursuleţ de pluş care zăcea abandonat printre cosmetice . - Respingere "masculină" şi recuperare "maternă"... Mă rog. Ce se întîmplă însă din punct de vedere administrativ cu aceste obiecte? - Pornind de la dorinţa de a nu returna pe rafturi eventuale produse defecte sau expirate datorită condiţiilor improprii de depozitare din standurile în care au fost abandonate, conducerea hipermarketului a prevăzut ca aceste obiecte abandonate să fie aruncate şi nu repuse în circuitul mărfurilor. "Sortarea ar presupune prea mult timp şi este posibil să-ţi scape înapoi pe raft vreunul cu defect, aşa că le arunci direct pe toate" - mi-a explicat un merchandiser. - (Alex - Bahrein): Iată ce mă gîndesc eu: nu este vorba atît de "ruşine" în cazul abandonării sau a deciziei de a nu cumpăra un obiect abandonat, ci mai degrabă de contaminarea obiectului prin scoaterea sa din categoria la care aparţinea "de drept". Faptul că obiectul este "ne-la-locul-lui" îi conferă caracteristici speciale, excepţionale - adică de excepţie. Ordinea prestabilită este spartă, obiectele devin necategorizabile, ameninţătoare chiar, dacă le atingi - nemaivorbind de decizia de a le cumpăra/consuma... Consumaţia, fie ea alimentară sau nu, are ca referent permanent sistemul cultural de categorii, iar raioanele supermarketului sînt creatoare şi perpetuatoare ale acestei ordini. Resortul pentru decizia de a nu pune în vînzare un obiect abandonat are aceleaşi origini, trimiţînd la ideea de impuritate. Bineînţeles, referinţa de bază este Mary Douglas, cu a sa teorie a "poluării simbolice": pune o floare într-o oală de ciorbă (nu cu ciorbă!) şi se va "polua simbolic", devenind numai bună de azvîrlit, în loc să fie bună de privit! - (Eu): Revenind la regula aruncării "obiectelor abandonate": cine ia această hotărîre? - (Claudia): Din cîte am înţeles, este o regulă generală, internaţională. - (Eu): Şi românii, care mai au încă obiceiul să păstreze şuruburi şi lădiţe de acum zece ani că nu se ştie la ce or să le mai folosească, acceptă să arunce obiecte încă în perfectă stare? - (Iulia): Istoria obiectelor... Altă temă vastă: de ce românii nu aruncă obiecte de consum? Sau au început să o facă?
