Sirena (în blugi şi cu rîs cristalin!) a lui Vasile "Romeo" Roaită

Dle Văcăroiu, de-ntrebi azi un copil - fie un strănepot al dlui Adrian Păunescu, fie (că tot a fost omniprezentă recent, apărînd roz pe cîteva posturi TV., cu rîsul său atît de cristalin încît părea că patru geamuri se sparg la fiecare amuzament) actuala iubită a dlui Iri (cum care Iri?!), dacă ai întreba - zic - un astfel de minor naiv despre ce a însemnat 16 februarie în viaţa ţării, zău dacă mai ştie careva ceva! Drept care îmi vine să strig (şi sînt sigur că v-aţi alătura mie): unde-s şedinţele omagiale ale MAN-ului, unde-s proletarii, sirena lui Roaită, gloanţele burjuilor, indicaţiile preţioase ale to'a'ăşului sau documentarele de după Telejurnalul de altă dată? Mai clar: ce-a mai rămas, dle preşedinte, din episodul Griviţa - 16 februarie '33? Cum e posibil ca pe fosta Casă a Scînteii să troneze - cum se întîmplă acum - o ditamai reclamă la Lee Cooper's? (Vă daţi seama? Blugi capitalişti, pe o clădire-fanion a stalinismului!) Cu aceste gînduri în minte am aşteptat joia trecută (16 februarie!) votul pentru Directiva Bolkestein în Parlamentul de la Strasbourg. Priveam la sutele de euro-deputaţi din hemiciclu şi mă cruceam: nu tu boabe de transpiraţie pe frunţi, nu tu priviri fixe as seen on TV (cînd reporterii îl filmează pe dl Funar). Pentru că stînga franceză şi dreapta germană au dubii tot mai mari în privinţa aderării României şi Bulgariei, pentru că majoritatea occidentală se teme de invazia muncitorilor harnici şi puţin pretenţioşi din Est, directiva Bolkestein a trecut - dar fără principiul ţării de origine, care ar fi favorizat firmele de servicii ce se mişcă dintr-o ţară în alta (inclusiv firmele din Est dornice să-şi încerce şansa pe piaţa vestică). Franţa, de exemplu, s-a dovedit refractară la ideile lansate pe 3 ianuarie 2004 de comisarul olandez Frits Bolkestein, care spunea că e timpul (în spiritul Tratatului de la Roma din 1957) ca libera circulaţie a oamenilor, bunurilor şi capitalurilor să fie urmată, în interiorul UE, de libera circulaţie a serviciilor. De-ar fi ştiut ce va urma bietul olandez, al cărui nume (nu Frits, care în franceză trimite la ceva bun) a fost preschimbat în Frankestein şi a devenit, în vara trecută, sperietoare, cînd s-a pus la vot Constituţia europeană! În aceste condiţii, Polonia, Ungaria sau Cehia au devenit cei mai liberali membri ai UE, sprijinind directiva (trec aici peste aburii din capetele unor sindicalişti români, care au sprijinit tabăra anti-Bolkestein, colportînd aberaţia că, dacă trece directiva, un muncitor român din Germania va fi plătit ca în România). Ei, şi uite-aşa ajung, dle Văcăroiu, acolo unde vă lăsasem săptămîna trecută. Era marţi, 14 februarie a.c. (două zile înainte de votul pro sau contra Bolkestein) şi la Strasbourg s-a produs un desant de sindicalişti din toată Europa de Vest. Prin oraş, pe unde întorceai ochii, poliţie. Cu o lună mai devreme (pe 16 ianuarie a.c.), tot la Strasbourg, protestaseră docherii şi ieşise un mare scandal (în opinia ziarelor locale) sau un mare fîs (în opinia mea) - martor mi-e senatorul Morţun ot Mehedinţi, care, cu pieptul înainte, a trecut printre docheri şi, în urma lui, fioroşii porturilor din tot Occidentul mai-mai că n-au strigat Vive la Roumanie! Vive le 1er janvier 2007!. Săptămîna trecută, 40 de mii de cruciaţi anti-directivă au străbătut Strasbourg-ul cu tobe, fluieraşe şi pancarte, dar departe de clădirea Parlamentului European - pentru că poliţia i-a direcţionat în nordul oraşului, pe bulevarde pe care arhitecţi germani de la finele secolului al XIX-lea le-au trasat pentru parade militare! Ca să n-o mai lungesc: la ora 15,30 fix, cînd autorizaţia demonstraţiei expira, cei 40.000 de sindicalişti au tăcut din tobe, au băgat fluierele în buzunar şi s-au îndreptat spre autocare. În linişte! Ăsta să fie Occidentul? Unde-i stamina proletarului vestic, de la care Marx spunea că va porni revoluţia mondială? Sau s-o iau altfel: unde-i generalul care se ascundea într-o colibă şi-şi dădea epoleţii jos ca să se poată fofila (ca la noi, la Costeşti)? Unde-i prefectul pălmuit? Unde-s jandarmii luaţi prizonieri? Unde-i ministrul Dejeu, ameţit şi entuziast în acelaşi timp, simultan depăşit de situaţie şi neîndurător? Unde-i Oltul, pe ale cărui maluri creşte mîndră mînăstire / în veci pomenire / la Cozia zidire / unde Radu Vasile să-l întoarcă pe degetul mic (ăl cu inel!) pe Miron Cozma, ameţindu-l mai rău ca nurii daţi cu maclavais ai Marinelei Niţu? Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi flintele ortacilor? Unde-i, în fine, dl Romeo Beja, acest ex-Stahanov al tupeului, imaculat ca Zorro şi ecologist verde ca Scufiţa Roşie, acest ex-mixaj de Jdanov, Goering şi Fanfan La Tulipe fără bucle, dar mai bucălat, al sindicalismului românesc? Vă las să meditaţi la aceste întrebări, dle preşedinte! Poate că Oswald Spengler avea dreptate: Occidentul ăsta adoarme pe el! Pe cînd, în Est, dinamism cît cuprinde: pupile fără bacalaureat emit cugetări savante din jacuzzi, cupluri mondene se aleargă prin bucătărie cu pliciul de muşte, mătuşi nonagenare se dau peste cap şi lasă moşteniri milioane de dolari ş.a.m.d. Vasile Roaită, n-ai murit în zadar!