Singurul pact politic posibil

Dle Văcăroiu, alături de dvs. fiind, la Bucureşti, în aceste zile, am devenit deodată serios şi pe-acest ton vreau să vă şi scriu azi. De unde a plecat totul: săptămîna trecută, miercuri 26 octombrie (a doua zi după prezentarea raportului de ţară), în centrul Sofiei a fost împuşcat directorul unei bănci locale. A fost un duş nu rece, ci un duş cu saramură pentru colegii bulgari observatori la Parlamentul European - indiferent c-o fi mîna Mafiei de baştină (cum spun unii), a Turciei sau a Rusiei (cum speculează alţii), această crimă făcută la lumina zilei, în centrul oraşului, părea a confirma toate reţinerile ce abia fuseseră date pe faţă în legătură cu progresele Bulgariei. Şi-atunci, unii dintre vecinii bulgari au propus să facă un pact de la stînga la dreapta politică, adică toţi şi fiecare să stea cuminţi măcar pînă în ianuarie '07 şi dup-aia or mai vedea. Şi la noi s-a lansat în ultimele săptămîni ideea unui pact pre-aderare (PSD a făcut-o, nu intru în detalii). Ei bine, eu propun un pact post-2007, chiar mai greu şi mai delicat. Despre ce e vorba: de 15 ani, România înregistrează creşterea constantă a unui segment de populaţie eterogen ca sex, vîrstă sau etnie, ce se plasează inevitabil în coada tuturor clasamentelor sociale. Ei sînt perdanţii tranziţiei noastre. Ei sînt pensionarii care au muncit o viaţă în comunism şi n-au bani de dantură în capitalism; ei sînt şomerii puţin trecuţi de 35 de ani, şcoliţi pe vremea în care un liceu industrial al Anetei Spornic îţi punea pîinea-n mînă, iar sindicatul îţi dădea apartament şi bilete la mare şi care acum descoperă că bruma lor de calificare nu le mai e de folos. Femeile cu minimă calificare, romii fără nici o calificare, bărbaţii din fostele "citadele" industriale cu mii de angajaţi dispărute - toţi aceştia tot perdanţi ai tranziţiei se cheamă. Ei bine, dle Văcăroiu, acestor perdanţi ai tranziţiei li se vor adăuga, după 2007, şi perdanţii integrării noastre în UE. Să nu ne ferim să anticipăm: vom avea perdanţi ai integrării, după cum am avut perdanţi ai tranziţiei. Cine vor fi ei? Dacă perdanţii tranziţiei au fost cei care n-au mai ştiut ce să muncească, perdanţii integrării vor fi cei care nu vor şti cum să muncească. Ei vor fi parte dintre firmele noastre de comerţ care vor fi spulberate de concurenţă şi de rigiditatea unui sistem de taxe ce se va impune încet-încet; ei vor fi agricultori din satele noastre, care se vor trezi monitorizaţi, inventariaţi şi indexaţi şi care vor vedea că au tot mai puţin control asupra preţurilor a ceea ce vînd sau a ceea ce cumpără (preţurile, ca şi taxele, vor fi şi la noi europene). Vor fi firmele noastre de servicii care, după ce că şi-aşa nu au strălucit vreodată în aceşti ultimi 15 ani, vor fi înlăturate de pe piaţă de firme europene capabile să ofere calitate mai mare la preţ mai mic. Ei vor fi micii noştri meseriaşi de la colţul străzii, care poate vor lucra în continuare la negru, dar care vor înţelege, cînd le va fi too late, că nu au nici un fel de acoperire medicală sau socială - şi cînd vor intra într-un cabinet medical şi vor vedea tarifele, se vor lua cu mîinile de cap şi vor înjura orice guvern va fi atunci la putere, chiar mai tare decît o fac acum, de altfel. Dle preşedinte, ca poimîine vom fi în UE şi poate merită să medităm de pe-acum la ceva soluţii pentru această parte viitor-perdantă a României. Din istorie ştim că, indiferent de progresul pe care această ţară l-a făcut într-un moment sau altul, el a fost plătit cu batalioane de sacrificaţi (rememoraţi marile romane ale literaturii noastre, citiţi cărţile istoricilor şi îmi veţi da dreptate). România va cîştiga pe termen mediu şi lung din integrare; dar unii dintre români, pe termen scurt, vor pierde. Iar ce este termen scurt la scara istoriei înseamnă, deseori, viaţa a una-două generaţii. Iată dar pactul pe care-l putem face. Împreună să ne străduim să nu facem din aceşti perdanţi o altă masă de manevră, aşa cum unii - nu dau nume - au făcut o masă de manevră din pensionari de-a lungul anilor '90, promiţîndu-le minuni irealizabile. Să avem curajul de-a spune celor ce aşteaptă din Parlament veşti bune şi care uneori primesc glume proaste, să le spunem că acei 1,15 miliarde de euro care ne vor veni la anul ca ajutor nu vor plonja peste noi sub formă de ţigarete şi salam, ci vor trebui reinvestiţi - prin proiecte la alcătuirea cărora noi, iarăşi, nu prea excelăm. Spunîndu-le acestea, probabil că oamenilor le va scădea entuziasmul pan-european, poate că va scădea şi procentajul celor care în sondaje vor să intrăm mîine în UE (procentaj artificial de mare, oricum!), dar poate va creşte puţin încrederea în noi toţi, în Putere şi Opoziţie, cei ce azi reprezentăm politic această naţiune de oameni care ar vrea să trăiască bine, dar care nu ştiu întotdeauna cum s-o facă.