Sindromul imposturii

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Cum să-ţi păstrezi calmul cînd toată lumea ţipă în jurul tău? Să zici că învăţămîntul nostru e la pămînt a ajuns să sune încurajator. Măcar nu mai ai unde să cazi mai departe. În pletora de acuze dezlănţuite cu orice prilej, una îşi face loc în faţă tot mai vocal.  

Învăţămîntul nostru suferă cronic de impostură. Impostura e ascensională. Prinde aripi pe măsură ce se înalţă pe traseul educaţional. Liceul? O abureală. Mai bună e o şcoală de meserii. Măcar înveţi ceva. Licenţa? O aiureală. Studenţi năuci, care nu ştiu nici măcar unde se află, darămite încotro se îndreaptă, profesori apelpisiţi cu un

demn de o meserie mai acătării. Masteratul? Un moft. Nimeni nu ştie la ce e bun, afară, poate, de a-l face afară. Doctoratul? O poantă nesărată. Încă o diplomă la butonieră. Las’ că ştim noi cum se face rost de ea. 

Prin anii ’80 se spunea că Partidul ar fi încheiat un pact tacit cu clasa muncitoare: voi vă faceţi că munciţi, iar noi ne facem că vă plătim. Acum a venit rîndul educaţiei: noi ne facem că vă învăţăm, voi vă faceţi că învăţaţi. Nu-i o boală nouă. De fapt, e greu de spus dacă maladia e efectivă sau de natură ipohondrică. Dacă suferim de impostură sau de spaima de ea. Rădăcinile sindromului sînt lesne de depistat. Textul lui Titu Maiorescu,

(1868), se mai studiază încă, pe ici, pe colo, prin şcolile româneşti. Urcînd în siajul celebrei teorii maioresciene a „formelor fără fond“ – pregătite, de altminteri, abundent de criticismul paşoptist moldovenesc, cum ne convinge Ibrăileanu – denunţarea contemporană a imposturii educaţionale adaugă o tonalitate aparte, deloc neglijabilă. 

Ca să-mi verific intuiţia, mă întorc la text. Maiorescu vorbeşte despre „vanitate“, „dispreţul adevărului“, „suficienţă“, „rătăcire totală a judecăţei“, „orbire“, „neadevăr“, în rezumat: „pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr“. Diagnosticul e sever: „Fără cultură poate încă trăi un popor (...), dar cu o cultură falsă nu.“ Totuşi, termeni precum „impostor“ sau „impostură“ lipsesc din vocabularul incriminatoriu. Nu i-au venit la îndemînă lui Maiorescu sau nu căpătaseră încă drept de încetăţenire în limba română atunci cînd criticul junimist îşi aşternea pe hîrtie pledoaria? 

Prietena mea Rodica Zafiu îmi dă o mînă de ajutor şi-mi spune că termenii „impostură“ şi „impostor“ figurează deja de la mijlocul veacului al XIX-lea în scrieri de Ion Heliade Rădulescu, de pildă, iar la 1876 sînt înregistraţi oficial în dicţionarul lui Massim şi Laurian. Vasăzică, nu prin „neajungerea limbii“ îşi explică ei absenţa din textul maiorescian.

Potrivit lui Maiorescu, contemporanii săi se înşală atunci cînd se fălesc cu „izbînzile“ modernizării României. Contemporanii noştri acuză învăţămîntul că

înşală pe potenţialii lui beneficiari. Doctrina „formelor fără fond“ parcurge drumul de la iluzie la escrocherie.

Pentru Maiorescu, exista un răspuns răspicat la întrebarea „ce-i de făcut?“: să urmăm calea adevărului. Pentru mulţi dintre noii justiţiari, maladia e incurabilă. Ea e înrădăcinată în culpa omniprezentă a unui popor care se face că există, într-o permanentă complicitate a minciunii şi a înşelăciunii. 

Alţii, mai temperaţi, întrezăresc, totuşi, o ieşire din impas: selecţia. Prea mulţi doctoranzi, prea mulţi masteranzi, prea mulţi studenţi, prea mulţi liceeni. Prea lung învăţămîntul obligatoriu. Copiii ar trebui instruiţi cît să-şi facă un rost în viaţă. Să fie, adică, educaţi pentru muncă (evident, nu şi copiii noştri). Sistemul ar trebui să „producă“ meseriaşi destoinici pe de o parte şi o mînă de olimpici de performanţă, numai buni pentru export, pe de cealaltă parte. Ar trebui reintroduse examenele scrise de admitere la liceu, la licenţă, la master, la doctorat. Nu risipim banii pe mediocrităţi, încurajînd – perpetuînd – impostura. 

Găsesc în textul maiorescian: „Mediocrităţile trebuiesc descurajate de la viaţa publică a unui popor“. Nu mi-e clar ce înţelegea el prin „viaţa publică“. Pentru mine, şi poliţistul rutier, şi funcţionarul de la primărie, şi ţăranul care merge din cînd în cînd la vot, cu sau fără pungă cadou, participă la „viaţa publică“. Elevului complexat şi ambiţios de la Teresianum de acum mai bine de un veac, străduindu-se să-şi facă drum, prin reuşite personale, în aroganta aristocraţie vieneză, i-a fost greu să observe că „buna aşezare“ a lumii de adopţie nu se datora în primul rînd impulsului venit dinspre elitele meritocratice cît unei solide mediocrităţi, permeînd toate ungherele vieţii sociale.

A fost, trebuie să recunosc, una dintre revelaţiile ingenue ale contactului de lungă durată cu lumea occidentală – tot în Viena, la un secol după Maiorescu: nu pe palierul excelenţei avem noi, românii, un handicap serios, ci pe cel al mediocrităţii. Acea „clasă de mijloc“ şcolită – „polită“, cum se spunea – care dă cheag societăţii şi teren ferm de aşezare şi de construcţie elitelor. 

Cînd am intrat cu maşina, acum cîţiva ani, dinspre Statele Unite în Canada, ofiţerul de frontieră, văzîndu-mi paşaportul, mi-a făcut cu ochiul: „Dracula?“ Cred că i-am răspuns destul de iritat, drept pentru care omul s-a simţit dator să-mi vorbească despre castelul de la Poenari, despre legendele săseşti privitoare la Vlad Ţepeş – în fine, lucruri de care mare parte dintre compatrioţii mei n-au habar. Şi pe care, cu siguranţă, simpaticul amfitrion nu le învăţase în şcoala lui din ţara miilor de lacuri. Dar învăţase, probabil, curiozitatea. O materie pe care adepţii selectivităţii ar exclude-o fără reticenţe din modelul lor utilitarist de educaţie. 

La inaugurarea unei faze finale a olimpiadei de română am avut proasta inspiraţie de a transmite participanţilor un mesaj prin care îi îndemnam să preţuiască întîi de toate interacţiunea cu colegii din diferite colţuri ale ţării, cu profesorii, cu ei înşişi, aflaţi pe drumul descoperirii propriei individualităţi. Premiile, le spuneam, contează mai puţin. Am fost taxat imediat după încheierea scurtei alocuţiuni, pe motiv că le descurajez spiritul de competiţie. Dumnezeule, mi-am spus, iar am fost la un Oscar fără să ştiu! 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Comandantul rus care a ordonat torturarea civililor din Herson Alexander Naumenko FOTO Twitter
Comandantul rus care a ordonat torturarea civililor din Herson
La ordinele sale, au loc rețineri ilegale și torturi ale localnicilor, intrări în casele lor și confiscări de bunuri.
Vladimir Putin la Vladivostok FOTO EPA EFE jpg
Putin rămâne fără aliați. China și India îi cer lui Putin să încheie războiul din Ucraina
China și India, țări care au relații bune cu Rusia, i-au solicitat lui Vladimir Putin să negocieze cât mai repede încheierea războiului din Ucraina, început în luna februarie a acestui an, relatează The Guardian.
Marius Bodochi actor si director artistic TNB jpg
Teatrul Național din București: fără economii la energie și cu 25 de spectacole săptămânal
Dacă lanțurile comerciale reduc programul pentru a diminua costurile la electricitate, situația stă altfel la Naționalul din București:fără economii la energie și cu 25 de spectacole săptămânal

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.