Sindromul impostorului academic

Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
Sindromul impostorului academic jpeg

Așa cum nu zice nebunul „Fraților, am înnebunit!“, așa n-o să -auzi un impostor adevărat zicînd: „Uneori, mă tem că nu sînt decît un impostor…“ Sindromul (sau complexul) „impostorului academic“ nu caracterizează poporul numeros al păcălicilor, siniștri sau șterși, cu titluri și poziții la fel de legate de competențele lor cît scam-urile nigeriene de îmbogățirea reală peste noapte. Plagiatorii nu au un sindrom al impostorului, pur și simplu asta sînt. Cei afectați de el sînt, din contra, oameni cu doctorate pe bune, care lucrează prin universități, muzee și institute de cercetare, unde au pus osul la treabă și au o formă cuantificabilă de succes. Mulți din cei care și-au dedicat viața științelor umaniste (și cărora nu se știe ce anume le-au dedicat științele umaniste) îți vor spune, cînd discuția devine mai puțin solemnă, iar nota e încă departe, că din cînd în cînd se tem că nu țin pasul. Te trezești că oameni pe care ai toate motivele să-i respecți își cer scuze că te-au lăsat să crezi că știu mai multe decît știu de fapt.

Există cîteva teste psihologice pentru evaluarea prezenței unui asemenea complex, din care cel mai folosit rămîne cel pus la punct de Pauline Clance în 1985. Trecînd prin cele 20 de întrebări ale testului, îți dai seama că, pentru mulți universitari, cu cît muncești mai mult, cu atît te bîntuie mai tare ideea asta, că ai devenit expert în a părea mai competent decît ești. Se știe de altfel că dacă te lași în seama a ceea ce chiar știi să faci, nu ajungi nicăieri. Cei din jur sînt atît de populari, atît de siguri pe ei, angajați în proiecte, bifează, livrează. Trebuie să fii o reclamă la tine însuți. Mecanismele de promovare academică încurajează de altfel pe față comportamente cosmetice care țin de ambalarea și reciclarea dibace a ideilor, de glazuri retorice pe proiecte expirate și de vînătoarea cinică de puncte. (Cinci articole scurte cu aceeași idee aduc de cinci ori mai multe puncte decît unul singur.) Contacte, nu substanță, instincte, nu competență. Ești încurajat oficial nu să faci cercetare, ci să calculezi mereu raportul între investiția de efort și vandabilitatea produsului, cu alte cuvinte, cum să obții cît mai mult sclipici pe CV cu minimum de butonat. La pachet cu sindromul impostorului vine, normal, angoasa că vei fi dat de gol. Că oamenii care te-au prețuit și te-au ajutat vor descoperi acum că nu ești așa bun, că eziți, că trebuie să verifici în loc să știi cu ochii închiși. Alte cîteva întrebări din ches-tionarul american vizează crisparea cînd ești lăudat. În loc să răspunzi bucuros cu mulțumesc, îți descalifici realizările dintr-un gest.

Nu m-a surprins să văd aceste simptome prezentate analitic, pentru că le în-tîlnisem, în diverse forme, la oameni pe care îi admir. La ei, propria lor impresie de impostură vine adesea din onestitate, perfecționism și din faptul că nu pot juca fără crispare jocul poleitului social. Mai surprins am fost să constat că teoretizarea sindromului, făcută în 1978 de P.R. Clance și S. Imes, a pornit de la studiul unui substanțial eșantion de subiecți femei din SUA (tot așa, cu doctorate etc.). Deși între timp am văzut și studii care spun că bărbații nu sînt neapărat mai feriți de acest complex, alte date continuă să sugereze că femeile sînt mult mai vulnerabile la sindromul (numele a fost recent corectat în „fenomenul“) impostorului. Studiul din 1978 spune că vulnerabilitatea asta începe de timpuriu, din familie, și sugerează două scenarii tipice. Sînt desigur reducționiste și poate nici nu se aplică în România, le repet totuși. Primul: fata, care are o rudă apropiată desemnată drept membrul inteligent al familiei, se va întreba mai tîrziu tot timpul dacă rezultatele ei profesionale nu cumva se datorează mai ales abilităților ei sociale și grației feminine, provincia care îi fusese rezervată ei. Al doilea scenariu: fetei i se împuie capul că e perfectă și că nu e nimic care să-i poată sta în drum, iar de îndată ce, mai tîrziu, se dovedește că multe chestii stau în drumul oricărui om, ea își pierde încrederea în orice fel de laude.

Printre concluziile aceluiași studiu sînt descrise și cîteva comportamente care par să perpetueze sindromul impostorului în femeia adultă, oricît de competentă obiectiv. Unul tipic s-ar putea numi pacifism proactiv. Subiectul nu-și contrazice coordonatorul de doctorat, colegii de catedră etc.; așa n-o să știi niciodată cum ar fi fost să fii autentic și deci nici n-ai cum să depășești starea subiectivă de impostură. Altă manevră, generalizată într-o strategie existențială, este hiperempatia – subiectul se prinde foarte rapid și exact la ce răspunde factorul de validare (cu ce tip de umor, cu ce tip de preocupări captezi interesul inspectorului sau rectorului). Clance și Imes zic că tot cîștigul de imagine obținut în felul ăsta de subiectul foarte educat, predispus la sindromul de impostură, se întoarce împotriva sa, fiind perceput de către el însuși ca o fraudă corelată cu folosirea oportunistă a farmecului personal. Ultima explicație din studiul american este că femeia nu vrea să abandoneze convingerea intimă că nu-și merită succesul, pentru că, dacă și l-ar asuma, va fi văzută – așa a fost învățată – ca nefeminină și ca un fel de factor de instabilitate socială. Curiozități de peste Ocean. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Chihlimbar, Polirom, 2017.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.