Sex and Religion

Două ştiri de la începutul săptămînii. Una de la noi, cealaltă din Anglia. Prima e despre un individ, în vîrstă de 30 de ani, care avea un vis. O fantezie. Să facă sex cu o mamă şi cu fiică-sa. Visul i s-a împlinit. S-a însurat cu o femeie de 40 de ani, care avea o fiică de 13 ani, dintr-o căsătorie anterioară. Ca să fie cît mai kinky, individul ăsta defect a supus copila la nişte lucruri sinistre. Şi asta nu e tot. Mama copilei filma de zor toate treburile astea. Încerca şi ea să-i ofere diversitate soţului mai june. Locul desfăşurării acţiunii – Reşiţa. Cea de-a doua ştire vine de peste Canalul Mînecii. O doamnă ministru a propus – în linia firească a spiralei jocului toleranţei cu intoleranţa – să se interzică purtarea vizibilă, fie ea şi discretă, a crucii, în timpul orelor de program. Dacă se interzic tot soiul de chestii, de însemne religioase care produc disconfort unora, a venit şi rîndul crucii, în jocul ăsta democratic de-a universalitatea. M-a pus Necuratul să mă uit un pic în subsolurile articolelor, la opiniile cititorilor. Aşa că nu la ştirile în sine mă voi referi în rîndurile care urmează, ci la comentariile de pe forumurile a două ziare importante de la noi.

În primul caz, o parte consistentă a comentariilor se dedică pedepselor pe care ar trebui să le primească cei doi adulţi rătăciţi în fantezii sexuale cu o minoră. De la castrări (pentru el) şi chestii pe care nu le pot reproduce sau camufla în eufemisme (pentru ea), se călătoreşte fascinant pe cea mai palpitantă axă a torturii. Faptele împricinaţilor sînt, fără îndoială, extrem de grave. Însă pedepsele pe care le sugerează unii cititori depăşesc abisal închipuirile celor doi părinţi stricaţi. Alimentîndu-se unii pe alţii, comentatorii de pe forum se întrec într-o cursă ameţitoare a creaţiei de schingiuiri, care mai de care. Mai că uiţi gravitatea şi monstruozitatea faptului în sine, pierzîndu-te în lumea găuririlor, a tăierilor, amputărilor, a introducerilor, scoaterilor, a incendierilor locale şi dizolvărilor cu acid pe care le propun cititorii. Eh, pînă la urmă, uitaţi, tot s-au găsit nişte eufemisme. Dar, la modul cel mai serios, entuziasmul plăsmuirilor de torturi e, pur şi simplu, şocant. Asta pînă la nivelul următor al dezbaterii de pe forum. Inevitabil, unii nu sînt de acord cu alţii. Şi apare harţa. Pe urmă, vine lupta. Iar după luptă, războiul absolut. Subiectul ştirii şi propunerile de torturi sînt date uitării. Urmează cele mai crunte înjurături, blesteme, proiecţii de orori nemaivăzute şi scoborîri în cele mai imunde zone ale imaginaţiei.

Cînd se epuizează şi nivelul ăsta, apare celebra replică: „Ea e de vină. Femeia e de vină!“. Nenorocita de mamă. Ce s-o mai lungim, femeia în general. Pentru că doar ea are o imaginaţie bolnavă. Doar ea aleargă după averi şi căpătuire. Ea face totul doar din interes. Iar pe urmă se dă lovită, că e tratată doar ca obiect sexual. Şi-ncepe o istorie a precurviei, de la Adam şi Eva, pînă la uşa fiecăruia dintre noi. „Experţi“ în femei îşi etalează cunoştinţele adînci de psihologie feminină, cu exemple din viaţă, care conduc, fatalmente, spre altă concluzie de milenii a masculinităţii victimizate – profitînd de naivitatea noastră, ele fac ce vor cu noi. Toate sînt la fel.

După care începe războiul interetnic. Cineva remarcă satisfăcut faptul că acţiunea articolului se petrece la Reşiţa. Deci în Transilvania. Nu în Moldova, acuzată zilnic de primitivism, de violuri de femei în vîrstă, şi de topoare în cap, pe fond de continuu delir alcoolic. De fapt, ţărănoii ăştia de ardeleni, care se dau domni subţiri, să se ascundă, că uite cum se întîmplă şi pe la ei de-alde-astea. E momentul în care intervine cineva care spune că „Reşiţa, boule, e în Banat. Transilvania e altă treabă“. Şi totul continuă, o vreme, cu dispute teritoriale şi istorice care aruncă vinovăţii de o parte şi de cealaltă a Arcului Carpatic. Pînă cînd intervine altcineva care afirmă categoric că aşa ceva e absolut imposibil în Banat. În Banat, pur şi simplu, nu se poate întîmpla aşa ceva. E cu neputinţă. Punct. Iar dacă o fi cu putinţă e doar din cauza miticilor, a moldovenilor, a tuturor ălora care au venit în locurile astea şi le-au stricat. Cazul de la început a fost dat uitării, de multă vreme. E timpul răfuielilor între regiuni istorice. Şi tot aşa, dezbaterea merge mai departe, pînă în cele mai colorate pînze albe.

În cazul celuilalt articol, cel în care o doamnă ministru din Anglia propune interzicerea purtării crucii în timpul orelor de program, lucrurile sînt mult mai simple. E vina evreilor. Pînă la urmă, uite, au reuşit ce şi-au propus de atîta vreme. Crucea va fi interzisă, dar să vezi că nimeni n-o să aibă nimic cu steaua lui David. De aia n-o să se ia nimeni. Din cînd în cînd, pasaje din Apocalipsă, din Epistolar, din înţelepciunea populară. Cineva intervine şi spune că a văzut în Anglia poliţişti în uniformă, purtînd turban. E momentul în care atenţia se îndreaptă spre indieni, spre musulmani, spre toţi ăia care au umplut ţări minunate pe care le-au stricat. După care apare, în sfîrşit, o observaţie relaxată, plină de umor, desprinsă complet din filmul de groază care îi identifică întotdeauna, atît de precis, pe duşmanii tradiţionali ai binelui. Un cititor se întreabă ce s-o întîmpla în timpul orelor de program cu însuşi steagul Angliei, care conţine o mare cruce. Dar, oare, ce-or face cu crucea roşie de pe spitale? Aia nu deranjează pe nimeni? Să nu intre acolo dacă-i deranjează. Dar aia de pe steagul Elveţiei? Dar alea de pe steagurile Suediei, Finlandei, Norvegiei, şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, Greciei? 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.