Separeul

Dacă eternitatea s-a născut, zice-se, la sat, perenitatea s-a instalat, s-ar zice, în "separe". În orice caz de ceva vreme încoace... Am cunoscut această instituţie naţională cu peste 30 de ani în urmă, în Gorj. Nu exista restaurant care să nu aibă separeul său. Cantina Combinatului Minier Oltenia, unde mîncau mii de muncitori, avea şi ea separeul său. Chiar şi chioşcul de tablă ruginită din Rovinari, unde se vindeau cartofi şi roşii, avea un separeu "la varice", unde îşi beau votca privată funcţionarii de rangul doi ai Primăriei. Cînd a ajuns mai mare în rang şi nu mai trebuia să se ascundă în separeul dintre cartofi şi roşii, o cunoştinţă din acea urbe a făcut ciroză şi a murit. Am recunoscut apoi aceste separeuri în toate colţurile ţării, privind din rîndurile vulgului uşile şi perdelele care îi separau pe ei de noi. Le-am regăsit apoi, vizibile mai ales în provincie, în toţi aceşti ani ai lumii noi, postcomuniste. În unele cazuri nu s-au schimbat deloc. În alte locuri şi-au schimbat doar părul, nu şi năravul. Cînd mi s-a întîmplat - rar - să mă pomenesc de partea cealaltă a perdelelor trase sau a uşilor glisante, am avut o ciudată impresie de urîta din pădurea adormită. Ca acum, de pildă, printre nişte oameni pe care nu i-am văzut niciodată, dintr-un loc unde nu am mai fost nicicînd. Şi totuşi... Figurile s-au mai schimbat, fizionomiile - mult mai puţin. Toţi l-au întîlnit, măcar o dată în viaţa lor, pe tovarăşul Lenin, oricare ar fi fost acesta, au dat mîna cu el şi îşi amintesc ca din întîmplare, la un colţ de conversaţie, de această întîlnire. Toţi au măcar o poveste despre anumiţi "foşti", care nu erau chiar aşa de răi, precum se spune, şi pe care îi evocă, reverenţios, pe numele lor de familie. Toţi ştiu măcar o poveste personală din viaţa intimă a unor "actuali", care nu sînt chiar aşa de curaţi precum pretind şi pe care îi evocă, familial, pe numele lor mic. Toţi pot cita, pentru orice problemă naţională sau mondială care aprinde spiritele novicilor, măcar o vorbă vizionară a unui personaj faimos şi de taină, picurată doar în urechea lor, undeva şi cîndva, în alt separeu. Şi toţi ţin să le împărtăşească celorlaţi, indiferent care ar fi subiectul discuţiei, pînă cînd scorul competiţiei tacite devine unul de egalitate generală. În separe, nimeni nu plăteşte. Toţi sînt invitaţi. De undeva, ai cuiva. Eventual poţi arunca cu banii, dar nu să plăteşti. În separe nu eşti consumator, eşti cineva. În separe nu mai ai culoare politică, păcate sau merite, ci doar experienţă de viaţă. Cu toţii sînt oameni, egali în faţa ciorbiţei, fripturicii şi votculiţei de alcov. Sau a icrelor negre şi a whisky-ului, nu contează. Frăţia de ciorbiţă din separe constituie eterna şi fascinanta middle-class românească... Cei de afară o ştiu şi ei. O scuipă printre dinţi sau o aşază într-o înţelepciune frustă cu iz de usturoi. Ca navetistul din gara unde beam o bere în aşteptarea trenului spre Bucureşti, după ieşirea din separe, şi care a început să-mi spună tot ce crede el despre lume fără ca eu să-l fi întrebat ceva. Ca să mă facă să pricep, mi-a zis, în final, următorul banc: - Cică Marţafoi s-a hotărît să se facă deputat. Unde să se înscrie el la partid, ca să-i meargă bine? La liberali, că ăştia-s acum la putere. Face el cerere şi se prezintă la comisie. Şi ăştia încep să-l întrebe, să vadă dacă se potriveşte: - Ia spune, Marţafoi, la legionari ai cîntat? - Am cîntat, să trăiţi, am cîntat cu tata, cînd eram mic. - Da' la comunişti? - Şi la comunişti. - Da' la ăştia de-au fost după, la pesedişti? - Am cîntat şi la pesedişti, cum să nu! - Şi la ţărănişti? - Şi la ţărănişti, să trăiţi! - Deci ai cîntat la toţi, care va să zică! - Păi, la toţi am cîntat, că asta-i meserie mea... - Păi, să ştii că atunci nu putem să te primim în partid la noi! Şi nu l-au primit. Şi cînd se duce Marţafoi acasă, îl întreabă Piranda că ce-a făcut, a intrat în partid? Şi Marţafoi îi spune că nu şi-i povesteşte cum a fost. - Prost mai eşti, bă, ce trebuia să le spui că ai cîntat la toţi? - Păi, ce vroiai se le spun, fă, că doar erau toţi acolo, în comisie! Partenerul meu întîmplător de masă a rîs cu poftă de acest banc. Eu m-am suit în tren şi m-am întors la Bucureşti.