Scrisoare deschisă, uşoară, de vară, către Mădălina Manole

Publicat în Dilema Veche nr. 129 din 13 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dragă Mădă (permite-mi să fiu direct, ca-ntre colegi de generaţie, chiar dacă tu eşti, se înţelege, mult mai tînără), încep scrisorica mea mărturisindu-ţi că, uşor invidioşi, în această clipă o mare parte a cunoştinţelor, prietenilor şi rudelor mele se întreabă ce mi-o fi venit de-ţi scriu! Unii vor spune: da’ de ce n-ai scris despre Zizou Zidane? - iar eu le voi răspunde că despre acest ciumete nu pot scrie, într-atît mi se pare de penibil acel henţ cu capul (să-i spun aşa) pe care l-a făcut în coşul pieptului unui italian, tocmai pe cînd boşii de la FIFA se pregăteau să-l declare cel mai bun jucător al Mundialului. Alţii dintre cei care mă cunosc vor spune: da’ de ce n-ai scris despre ducele de Edinburgh? (tata-socrul lui Lady Di, îl ştii!), cel cu gluma cu orfanii români - iar eu le voi spune că acestui (cum să-i zic, să nu-l jignesc?) ciumeţel nu prea se face să-i dăm atenţie: omul are o vîrstă, alţii ca el ciupesc cameriste, alţii au, dimpotrivă, bun-simţ. Şi-apoi (gîndeşte-te) nu ştiu dacă toată vina aparţine lui tata-mare de la Londra sau dacă nu cumva o împarte cu unii bunicuţi din Bucureşti care, de 15 ani, cum vine vreo persoană mai VIP prin ţară, hop-ţop o plimbă prin orfelinate (întrebaţi-l pe Michael Jackson, amărîtului i-a plăcut într-atît că a vrut să repete experienţa şi-acasă la el!), şi aşa ne-a mers buhul de ţară a copiilor abandonaţi, drept care iar ne cer la Parlamentul European să reluăm adopţiile - etc., nu vreau să te plictisesc. Revin: Mădă, eu am ales să-ţi scriu ţie azi - şi eşti pe o listă f.f. selectă, pînă acum am mai scris doar dlui Văcăroiu şi Patriarhului Teoctist! - pentru a te felicita că în clasamentul celor 100 de mari români tu ai ieşit a 44-a! În glumă fie spus, i-ai bătut la fund pe Noica (al 99-lea, pricăjitul), pe Ciprian Porumbescu (al 95-lea, debusolatul!), pe Marin Preda (al 72-lea, complexatul!), pe Nicolae Bălcescu (al 69-lea, hi-hi!), pe Titu Maiorescu, pe Kogălniceanu, pe imposibilul ăla de L. Blaga (ce zile fripte ne făcea ăsta la Bac, ne-ai răzbunat!) şi, dacă te mai sforţai puţin, îl rădeai şi pe Nichita Stănescu (al 42-lea, cîte grade îi plăceau lui pe limbă)! Dar asta nu-i nimic, Mădă: dintre toate femeile care au trăit vreodată între Burebista şi Băsescu, şi să tot fie vreo 250 de milioane (zic şi eu, nu mă pricep la calcule, am terminat liceul de filologie), ei bine, tu eşti a 3-a! ’Ţ-imaginezi?! Puteai să-l razi şi pe Nichita, dar ai fost finuţă! Le-ai umilit pe Maria Tănase (a 91-a) şi pe Elisabeta Rizea, aia cu partizanii (a 58-a), ai băgat-o-n riduri pe Ana Aslan (a 49-a), ai măturat pe jos cu alte contemporance de-ale tale! Doar două femei ţi-au luat faţa: Nadia şi Regina Maria. Discutabil! Una, că Nadia are copil de crescut şi reclame petroliere de făcut, nu cred că te va mai concura. Cît priveşte regina, l-ai auzit şi tu pe scriitorul Agopian: tipa era cam puncte-puncte, a făcut trei copii cu amantul etc. Dacă nici o regină nu e femeie de casă, zi-i să mai ai încredere în cineva! Nu contează că scriitorul a greşit numărul copiilor, foarte probabil şi paternitatea lor sau că bîrfe de-astea mîrlăneşti nici măcar nu-s originale! Uite, îţi propun ca odată, cînd te vei întîlni cu dl Agopian, spune-i aşa, ca de-un pamplezir, că Sara aia (ştie dumnealui care) era o chelneriţă beţivă şi care mai scăpa şi pe centură - să vedem, îi place? Dragă Mădă, ştiu că nu ţi-e uşor. Unii, galbeni de crivdă, vor spune că ai trimis tu însăţi zeci de e-mail-uri şi că ţi-ai pus familia să dea sms-uri în draci. Lasă-i să fiarbă! Spune-le că ai fanclub! Dacă guru Bivolaru a ajuns al 20-lea mare român şi e mai tare decît Regele Ferdinand, Ionel Brătianu şi Decebal la un loc, îţi cam dai seama ce varză, viezure şi brînză a fost sistemul de vot! Ca să nu-ţi mai spun (da’ rămîne între noi!) că eu cred că s-a făcut o mînărie cu Ceauşescu - tocmai el, hop, s-a oprit pe 11, primul căzut sub linie? Oare tu chiar crezi că merituosul pastor Wurmbrand (despre care 99 perioadă 9 la sută dintre români acum au auzit!) are votanţi mai mulţi decît nostalgicii iepocii şi decît suporterii Stelei? Haida-de, asta să i-o spunem lui Mutu, care s-a oprit fix la mijlocul drumului (50), negînd abrupt maxima epocală pe care, într-un moment de cruntă spiritualitate, a slobozit-o moderatoarea Irina Păcurariu: "avem mai mulţi iubitori de fotbal în România decît diabetici, ceea ce e şi bine" - dînsa explicînd în felul acesta cu şuviţe blonde de ce fotbalistul Mirel Rădoi (21) e mai tare decît savantul Paulescu (31)! Dragă Mădă, dacă preţul pentru aceste revelaţii e de 600.000 de euro, înseamnă că acest coşmar hazliu din oglindă se va sfîrşi decent doar în cazul în care, în ciuda tuturor aşteptărilor, cel mai mare român ar ieşi neamţul Carol I, binecuvîntată fie-i memoria, că de 100 de ani ne tot străduim să stricăm ce-a făcut el şi încă n-am reuşit pe de-a-ntregul! Iar în ceea ce te priveşte, relax: fată dragă, nu fi tristă, ştiu că e un dat - fără tine nu se poate top adevărat!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.
Argentina
Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici
Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea.