Şcoala naţională de salvatori şi bune maniere

Amicul B. m-a trezit din visarea dulce a vacanţei cu un "contra-editorial" ajuns pînă la mine odată cu presa. O zi întreagă n-am mai avut somn după ce l-am citit. Zice el în acel articol: Hai să ne amintim şi noi la repezeală, pînă nu ne lasă memoria, cîte au mai urmat de salvat după Vama Veche, din 2003 încoace. Din ce reţinem: "Salvaţi Dunărea şi Delta", "Salvaţi Roşia Montană", mai nou, "Salvaţi Sinaia". Şi doar în Bucureşti: "Salvaţi Parcul Carol", "Salvaţi Parcul Bordei", Catedrala Sf. Iosif, Centrul Istoric, Piaţa Obor... (...) Nu mi s-ar părea deloc deplasat, pe bune, să apară o acţiune metropolitană "Salvaţi trotuarele pentru pietonii bucureşteni!" şi o alta, cu implicaţii în mediul rural, "Salvaţi roşia românească!" (...) Totuşi nu vi se pare cam ciudat (mie, da!) că trăim într-o ţară unde se tot înmulţesc chestiile care trebuie salvate? Niciodată n-am înţeles cum se cuvine dozajul inefabil de idealism, infantilism şi oportunism al acestei noi categorii de eroi post-patriotici care, iată, se înmulţesc ciudat de mult şi de repede. Din cîte îmi pot da însă seama, reţeta este ceva de genul următor: Se ia o categorie de fiinţe mici şi năpăstuite, să zicem păduchii, şi se adună cîţiva amici empatizînd, contextual, cu soarta acestora şi dispuşi să lupte, conjunctural, pentru drepturile lor. Pentru o mai bună vizibilitate publică şi un impact sporit, se dă asociaţiei un nume alarmant şi militant, în acelaşi timp, de natură să mobilizeze masele: de pildă, Salvaţi păduchele! După aceea, sînt explicate tuturor, prin mijloacele obişnuite ale publicităţii şi comunicării publice, drepturile păduchilor, în general, şi ale celor din România, în particular. Pentru informaţia necesară redactării acestui manifest se apelează la Internet şi/sau la o enciclopedie de buzunar: este imposibil să nu scrie ceva şi despre păduchi! Pentru temeiul moral şi ecologic al întregii acţiuni se poate merge blind: este imposibil ca aceste gîngănii, a căror soartă este periclitată de mondializarea săpunului, să nu ocupe şi ele un loc anume în lanţurile trofice ale planetei, să nu joace un rol, oricît de ingrat, în marea ordine a naturii! Ca să nu mai vorbim că sînt şi ele o formă de viaţă, care are deci dreptul la viaţă! Iar dacă cineva se îndoieşte totuşi de acest lucru, se poate apela din nou cu succes la Internet sau la o enciclopedie de buzunar. Oricum, nici unul dintre eco-salvatorii de serviciu ai neamului nu ştie nici el mai mult decît chestii de genul ăsta!... După toate acestea, se poate trece, în sfîrşit, la lucrurile serioase: dezbateri în presă şi talk show-uri. Cu această ocazie, adepţii mişcării pot fi demascaţi oricînd prin argumentul ad personam "băi, păduchioşilor!" (sau, la singular, "băi, păduche!"), la care li se poate riposta cu argumentul ad originem, "ba pe mă-ta!". Trebuie avută însă puţină grijă în regizarea acestor confruntări, astfel încît să nu se observe că, de fapt, nici unii, nici alţii nu prea ştiu ce trebuie salvat, cum şi de ce. În final, ca urmare a acestor dezbateri publice, societatea noastră se va putea regăsi fără prea mare bătaie de cap în două tabere, care vor contribui sui generis la păstrarea ordinii polare a societăţii şi, prin aceasta, la veşnica luptă a contrariilor, izvorul strămoşesc al oricărui pas înainte. Şi cu păduchele cum rămîne atunci? Who the fuck is the păduche?... Strategia completă şi mult mai complexă se află însă la cu totul alt nivel, acolo unde ceea ce este de salvat este România, toată România, şi numai România. Adică la nivelul politicului, al adevăratei politici. Fiecare nou guvern ne salvează astfel pe toţi de greaua moştenire a guvernului precedent, fiecare ministru salvează ţara de gogomăniile predecesorului său şi tot aşa, pînă la ultimul primar de sat. Per ansamblu însă, se cheamă că dreapta ne salvează de stînga, iar aceasta salvează ţara de dreapta. Aici, mizele sînt, evident, mult mai multe şi mai mari decît în cazul salvării păduchelui, fie el şi naţional. Strategia este însă la fel de păduchioasă. În amonte se află tot o dulce visare: astfel, somnul dreptei naşte stînga. Ceea ce înseamnă două lucruri: că dreapta este sublimă, dar doarme cu desăvîrşire; şi că stînga există mai mult în coşmarurile premonitorii ale dreptei adormite. Din cînd în cînd, cîte un băiat isteţ pus pe şotii îşi trage un tricou de stînga peste blugi şi face bau! Dreapta se trezeşte buimacă şi dă să-i smulgă, justiţiar, tricoul. Dincolo de aceste onirisme, starea de veghe este rezervată oportuniştilor, singurii adevăraţi profesionişti ai naţiei. În aval, lucrurile se petrec precum în diferitele salvări mai sus evocate. Se ia o categorie de fiinţe mici şi năpăstuite, respectiv românii, li se află drepturile de pe site-ul UE şi năpăstuirile din presă şi din sondajele de opinie. Se găsesc apoi, la repezeală, mai mulţi amici empatici, doritori să salveze aceste fiinţe şi se fac toate cele necesare ca ele să afle aceste bune intenţii: votaţi cu salvatorii! În funcţie de site-ul pe care le-au căzut ochii la momentul respectiv sau după enciclopedia pe care tocmai au găsit-o din întîmplare în buzunar, salvatorii respectivi se vor declara apoi de dreapta sau de stînga. După care se vor înfrunta în dezbateri publice, alternînd argumentele ad personam şi cele ad originem cu oponenţii lor care, tot din întîmplare, au dat peste alt site sau altă enciclopedie. Cei mai intelectuali dintre ei vor dezbate apoi în contradictoriu introducerea la vreo carte ieşită din uz de acum vreun secol, încingînd spiritele adepţilor celor mai zeloşi. Iar masele largi vor fi mulţumite, căci vor putea tot timpul să pună pariuri şi, indiferent de rezultatul acestora, să înjure pe cineva. Şi uite aşa ne petrecem timpul salvîndu-ne Fiinţa noastră mică şi năpăstuită, precum şi tot felul de alte fiinţe mici şi năpăstuite care roiesc prin jurul nostru şi în care ne regăsim soarta! Măi, fraţilor, dar în ţara asta nu mai vrea să muncească nimeni? Vouă nu v-a spus nimeni că, de la ecologie la politică, toate astea sînt meserii la care se munceşte, şi nu talentele la care se visează?