Școala, dintr-o extremă în alta

Publicat în Dilema Veche nr. 910 din 16 – 22 septembrie 2021
Comunismul se aplică din nou jpeg

Nu-mi plăcea niciodată ziua în care începea școala. Faptul că luminoasa și tihnita vacanță de vară, cu toate călătoriile și bucuriile ei, rămînea definitiv în urmă, că zilele se micșorau, că iarna și frigul se apropiau și începea stresul drumului zilnic pînă la școală, al temelor, al „ascultării la tablă”, al extemporalelor și al multor responsabilități impuse de alții îmi dădea în fiecare an senzația că parcă intram într-un lung și întunecat tunel. Nu-mi lipseau dorința și curiozitatea de a învăța lucruri noi, ba chiar mi-aduc aminte cît de tare mă pasionau unele probleme de geometrie sau de fizică, cît de mult îmi plăceau lecțiile de geografie sau poveștile din istoria universală. Problema cu școala era însă alta și, cu siguranță, pe atunci nu știam s-o numesc.

Prima din primele zile de școală, cea din clasa întîi, a fost un moment confuz în care n-am înțeles cine și ce vrea de la mine, ce căutam eu acolo între atîția alți copii necunoscuți și derutați la rîndul lor (deși de asta nu-mi dădeam seama) și cît va dura acea nouă și neobișnuită situație în care trebuia să stau în fiecare zi departe de părinți, departe de prietenii de joacă pe care-i știam și să mă obișnuiesc cu o „tovarășă” învățătoare care promitea să ne fie ca o mamă (cum se putea una ca asta?) și cu statul cuminte în bancă. S-au ținut discursuri și în careul din fața școlii, și în sala de clasă pe care o vedeam prima oară. Și astăzi se țin, e poate normal. Dar pe atunci erau cu Partidul, cu minunatele noastre condiții, cu „viitorul luminos” și alte asemenea aiureli care, evident, mi-au sporit buimăceala. Eu aveam nevoi mai simple, să îndrăznesc să-mi suflu nasul în clasă, să descopăr un loc de unde pot să beau apă sau unde să pot să fac pipi. Și simțeam că „tovarășa”, cît o fi fost ea de grozavă, nu avea nici timp și nici dispoziția să se ocupe de grijile mele. De fapt, eram pe cont propriu, colegii nu erau decît niște potențiali concurenți, iar din partea învățătoarei sau, și mai rău, din partea tuturor mutrelor ălora severe care vorbiseră în fața careului nu mă puteam aștepta decît la supraveghere, observații, pedepse și cine știe ce alte lucruri neplăcute. În plus, percepeam că, odată ajuns acolo, în general se aștepta ceva de la mine, mi se cerea ceva. Desigur, să învăț bine, cum ni se spunea tuturor, dar în acel moment nu mi-era prea clar ce însemna asta. Purtam și-o uniformă, la fel ca toți ceilalți, niște pantaloni bleumarin și o cămașă în picățele, pe care nu le simțeam ca fiind ale mele. Erau ca un fel de ținută oficială, pe care alții voiau să o port. Era chiar obligatoriu. Intrasem într-o lume în care nu mai făceam ce voiam eu, ci ce voiau alții. Era ca și cum, la șase ani deja, viața civilă, viața de acasă, se încheiase sau măcar se înjumătățise.

Din acel moment, totul s-a scindat. Pe de-o parte erau părinții, pe de alta tovarășa, pe de-o parte acasă, pe de alta la școală, pe de-o parte noi, pe de alta ei. Tot ce ținea de „noi” era natural și plăcut, tot ce ținea de „ei” putea fi potențial periculos. Cu mulți dintre colegi m-am împrietenit în cele din urmă, cu profesorii, aproape niciodată. Au rămas de partea cealaltă a baricadei. I-am perceput adesea ca pe niște potențiali inamici sau, mai exact, ca pe reprezentanții unei autorități represive. Evident, nu știam mai nimic despre politică, în clasele primare cel puțin, dar simțeam cumva nefirescul din acea societate, tensiunea dintre autorități și populație. Descopeream încetul cu încetul tot felul de discrepanțe și minciuni. Mulți dintre profesori n-aveau, bineînțeles, nici o vină. Propriii mei părinți erau profesori și trei dintre bunicii mei tot profesori fuseseră. Nu conta. În ce-i privea pe profesorii mei, eu în general am perceput mai degrabă rolul cu care erau învestiți de acel regim. Erau educatorii noștri oficiali. Nu puteam fi prieteni, mai ales că ei apelau în acele vremuri la pedepse fizice, erau autoritari și nu rareori, mai ales din perspectiva de astăzi, chiar abuzivi. De aici venea poate și marea bucurie a chiulului. Era o metodă prin care simțeam că păcălesc sistemul, că mă răzbun. Era asemeni datoriei fiecărui prizonier de a încerca să evadeze, hărțuindu-și astfel dușmanul. La fel, orice farsă sau act de indisciplină pe care le comiteam la adresa cîte unui profesor mi se păreau perfect justificate. Și nu numai mie, ci și multor colegi. Da, astăzi realizez că, într-o oarecare măsură, mă simțeam ca un fel de ostatic, într-un mare lagăr. Era chiar așa-numitul lagăr comunist. De multe ori, cînd mă îndreptam dimineața către liceu, îmi închipuiam că o să-l găsesc în flăcări, adică deja bombardat cumva peste noapte de forțele democrate aliate. Sigur, sentimentele astea nu erau foarte conștiente și nici permanente în mintea mea. Dar erau undeva pe acolo.

Și dacă pe atunci școala era urîtă de unii elevi ca mine, acum ea este pur și simplu desconsiderată de foarte mulți. Instituțiile de învățămînt par a fi adoptat ideea de inspirație comercială că „elevul nostru e stăpînul nostru” și s-au axat mai mult pe satisfacerea dorințelor și nevoilor de moment ale elevilor și părinților decît pe folosirea celor mai potrivite metode de învățămînt. S-a sărit dintr-o extremă în alta. Calea cea mai bună e probabil și cel mai greu de găsit.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.