Schiurile pe iarbă

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Gică Popescu la guvernare? jpeg

Am văzut pe Eurosport concursuri de sărituri de la trambulină cu schiurile pe iarbă. Dacă în alte ţări zăpada a fost înlocuită cu iarba, noi cu ce putem înlocui trambulinele pe care nu le avem?

Ajuns la Oslo acum 20 de ani, Ovidiu Ioaniţoaia a urcat pe trambulina care panoramează oraşul. „M-a luat cu ameţeală“, recunoaşte el. „O dată pe an, de aici sare regele“, i-a spus ghidul, unul dintre oamenii din olimpismul scandinav. Aşa a aflat un jurnalist român nu că Norvegia e monarhie, ceea ce deja învăţase la şcoală, ci că monarhia presupune un stil aparte de a te integra în viaţă, pasiunile şi slăbiciunile supuşilor săi. „Trambuline ne trebuie nouă?!“, poate exclama cineva, consumat deja după luni de discuţii în jurul spitalelor şi autostrăzilor care lipsesc. Adevărul e că trambulina de la Predeal, devenită, printr-o inversare a acelor timpului, dintr-o trambulină medie o ruină mare, nu ar folosi la mare lucru dacă s-ar reface (şi zice-se că se va reface). După aceeaşi logică şi bazinele, şi sălile de sport, toate sînt ineficiente. Nicăieri în lume ele nu sînt gîndite ca nişte companii profitabile, aşa cum pare că s-a instaurat gîndirea la noi. E de înţeles, de vreme ce România e o ţară care trăieşte sub obsesia, zilnic legitimată, a eficacităţii. De aceea, nu avem nevoie nici de trambuline şi nici de o umbră glorioasă sărind de pe ele.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

saipan jpg
Insula minusculă unde mămicile chineze călătoresc pentru a naște copii americani
Saipan a devenit un punct fierbinte pentru "turismul pentru naștere", alimentând temeri că Beijingul ar crește, practic, o generație de spioni cu pașaport american, scrie The Telegraph.
Johanna Koerten jpg
Artista uitată care a primit o avere pentru un tablou din mătase. Opera ei a dispărut fără urmă
Cum au ajuns artiste extrem de faimoase să fie uitate. Femeile au încercat de-a lungul anilor să lupte pentru recunoaștere într-o lume a bărbaților
Examen - elevi- scoala FOTO Shutterstock
România, țara în care succesul la școală depinde prea mult de părinți. De ce a devenit asta o problemă
Vicepreședintele Academiei Române și fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a analizat pentru Adevărul legătura dintre implicarea familiei și rezultatele elevilor la evaluarea PISA 2025.
pexels boris ivas 28180462 18823960 jpg
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Trucul folosit de restaurante ca să-ți golească buzunarele. De ce primești garnituri mici și plătești atât de mult
Baybars, Medallion IV, Baptistère de Saint Louis jpg
Copilul sclav cu cataractă ajuns „Leul Egiptului”. Liderul musulman care i-a învins pe cruciați și a schimbat istoria Orientului
Un copil sclav din neamul cumanilor, cu o cataractă oculară, pe care nimeni nu și-l dorea, a devenit unul dintre cei mai importanți lideri islamici și, totodată, un coșmar al creștinilor din Orient. I-a alungat pe cruciați și a reușit să creeze o superputere musulmană.
image png
Cine au fost tafurii, cei mai temuți oameni ai Primei Cruciade. Mâncau carne de om, potrivit unor cronici
Tafurii au fost una dintre cele mai controversate grupări asociate Primei Cruciade. Sursele medievale îi descriu ca fanatici, violenți și chiar canibali.
Putin Le Pen AI Grok jpg
Le Pen întoarce spatele Rusiei: viraj istoric sau calcul electoral pentru alegerile prezidențiale din Franța
Politologul Daniel Sandu, de la Universitatea Fribourg (Elveția), explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, schimbarea cu 180 de grade a atitutidinii Adunării Naționale din Franța față de Rusia și Ucraina.
bloc nou png
Mai scumpe, mai dotate, dar mai mici: cum s-au schimbat apartamentele noi din București în trei ani
Apartamentele noi din București sunt mai scumpe decât în urmă cu trei ani, chiar dacă suprafața utilă medie a locuințelor scoase la vânzare s-a redus: din 2023 până la începutul lui 2026, prețul mediu a crescut cu aproape 50%, în timp ce suprafața utilă a locuințelor a scăzut cu până la 4%.
ghetou varsovia jpg
28 septembrie: Ziua în care Germania și URSS au împărțit Polonia. Varșovia a rămas sub cizma nazistă până în 1945
La 28 septembrie 1928, Alexander Fleming observa efectul antibacterian al mucegaiului care avea să ducă la dezvoltarea penicilinei. În 1939, Varșovia capitula după asediul german, iar Germania și URSS semnau Tratatul de frontieră și prietenie.