Sărăcie pentru toţi!
Plimbîndu-mă într-o frumoasă zi de primăvară la Köln, pe malul Rinului, mi-a sărit în ochi, înscris cu litere albe de tipar pe asfaltul cenuşiu, un slogan care revendica, nici mai mult, nici mai puţin decît… "Sărăcie pentru toţi!". Formulată imperativ şi provocator într-o Germanie care se numără încă printre ţările cele mai înstărite de pe glob, formula dă de gîndit. În încercarea de a interpreta un enunţ care putea fi şi un strigăt de necugetată disperare, dar şi de cinism nesăbuit, mi-am reamintit că, în urmă cu cîţiva ani, un vlăstar scăpătat al unei familii princiare lansase pe piaţă o carte de mare succes intitulată Arta de a sărăci cu stil. Cărţulia i-a adus autorului un venit frumuşel, avînd asupra cititorilor un efect consolator. Şi chiar dacă banii nu aduc fericirea, nu mai puţin surprinzătoare decît anonima inscripţie mi s-au părut opiniile unuia dintre cei mai mari scriitori germani în viaţă, Martin Walser. Recent, el a mai obţinut un prestigios premiu literar (Corina " oferit de landul Bavaria) pentru ultimele sale romane. Într-unul dintre ele, apărut în 2006 sub titlul Angstblüte (Frica în floare), autorul preaslăveşte arta de a face bani care, în opinia sa, nu ar fi cu nimic mai prejos decît talentul muzical sau literar… Mai nou, fidel aceluiaşi crez, Martin Walser, care nu s-a ferit niciodată de subiectele fierbinţi în dezbaterile publice, a intervenit şi în cea generată de scandalurile de corupţie ale unor mari firme. În articolele publicate în revistele Capital şi Cicero, invocînd avantajele unui uzual şi nevinovat captatio benevolentiae, scriitorul se face "avocatul diavolului", oferindu-le marilor manageri incriminaţi unele circumstanţe atenuante. Or, abia la vîrsta senectuţii a ajuns Martin Walser să dea de gustul banilor, permiţîndu-şi astfel să le facă germanilor şi cîteva recomandări pecuniare. De pildă " să renunţe la vechiul lor obicei de a strînge la ciorap bani albi pentru zile negre şi să mizeze în schimb, cu orice risc, pe acţiuni bursiere. În viziunea scriitorului, laureat între altele şi al Premiului Păcii, banii sînt o pîrghie a libertăţii. Aşadar, dacă ei nu aduc fericirea, aduc măcar libertatea care " cum bine se ştie " este mai presus de orice… Decît că neavînd bani, sărăcimea, "precariatul" (cum eufemistic este denumită în Germania, printr-un substantiv colectiv, pătura tot mai densă a celor defavorizaţi) nu prea mai are parte nici de libertate. Se afirmă că bogăţia şi sărăcia sînt relative: săracul din Germania poate trece drept bogat în periferiile sordide din Calcutta. Dacă bogăţia nu cunoaşte limite, săracul poate ajunge rapid "lipit pămîntului". Un stat bogat, democratic, civilizat şi asistenţial se va îngriji să facă măcar "suportabilă" viaţa celui lovit de sărăcie, fără a-i leza demnitatea. Şi totuşi, pe fundalul dezbaterilor despre sărăcie, ministrul de Finanţe din Senatul berlinez indică suma zilnică de 4,28 euro, pe care beneficiarul adult al ajutorului social minim cunoscut sub denumirea de Hartz IV are voie să o cheltuie şi enumeră meniul care poate fi compus în limitele date: la micul dejun două brioşe, una cu brînză, una cu marmeladă, plus un măr, la prînz spaghetti bolognesi, iar seara o felie de salam cu salată de cartofi şi o jumătate de castravete murat. Cînd potrivit statisticilor, ca întotdeauna discutabile, 18% din populaţia Germaniei " după unii, 13% " după alţii, trăieşte în sărăcie, mă întreb dacă nu cumva sloganul "Sărăcie pentru toţi!" înscris pe aleea asfaltată de pe malul Rinului, la Köln, nu ar echivala cu nu prea elegantul, dar neaoşul gînd rău: "Să moară şi capra vecinului!"…
