Salutări de pe viale Romania colţ cu Piazza Ungheria!

Venerabilul Tamas Hofer prezintă, tacticos, o temă pe care am sugerat-o de multe ori studenţilor: istoria personalităţilor reprezentate pe bilete de bancă. Ca şi istoria numelor de străzi, opţiunile pentru unii sau alţii dintre "marii oameni ai neamului" sînt o poveste în sine a acelui neam. În cazul ungurilor, Tamas Hofer subliniază, discret, "vocaţia pentru martiraj" a acestora, faptul că personalităţile reprezentate de la începutul secolului (trecut) pînă în prezent sînt, adesea, figuri ale eşecului, ale înfrîngerii nobile într-o luptă nobilă şi mîndră. Este un fel de galerie a marilor bărbaţi care s-au sacrificat pentru neam, pusă între mîinile urmaşilor ca veşnică amintire şi luare-aminte. Privind la personalităţile care se află în prezent pe bancnotele maghiare, mă intrigă însă, brusc, altceva: cele trei personalităţi culturale al căror chip a fost imprimat pe bancnote de-a lungul timpului (Petöfi, Ady Endre şi Bela Bártok) au dispărut una cîte una, lăsînd locul unor personalităţi din sfera politicului, care ocupă în prezent, în exclusivitate, spaţiul banilor maghiari. Dimpotrivă, în cazul nostru, cei cîţiva "bărbaţi de stat" care şi-au lăsat imaginea pe bancnote au fost alungaţi şi înlocuiţi în întregime cu personalităţi culturale, de la Enescu la Vlaicu şi de la Grigorescu la Caragiale. Altfel spus, într-un caz, imaginarul naţional pune în scenă exclusiv personalităţi din sfera politicului, în celălalt caz, exclusiv din sfera culturalului. Ceva îmi spune că nu este vorba despre o simplă întîmplare... Speculînd pe un colţ de masă, mă gîndesc la complexul culturii minore, care ne bîntuie de multă vreme şi care se pare că nu ne va părăsi prea curînd. Poate de aici nevoia - mai mult sau mai puţin inconştientă - de a pune în scenă tot ce avem mai bun şi faimos ca personalităţi culturale, un fel de "priviţi şi luaţi aminte: nasc şi la România oameni!". Un complex mic şi voinic de ţară mică, pentru scurtă vreme numită România Mare. Un complex profund diferit de cel imperial al vecinilor noştri, obsedaţi de Trianon cu mult înainte ca acesta să fi avut loc. După ce s-a terminat comunicarea şi s-au epuizat şi comentariile, nu m-am putut împiedica să visez la bancnotele viitorului, la soarta imaginarului politic de pe RONi, la cine pe cine va înlocui pe această arenă. Şi am avut o viziune în culori: Elena Udrea, din faţă, pe faţa hîrtiei de 100 roni şi din verso, pe verso. Cred că ar fi cît se poate de nimerit - şi ar da satisfacţie şi unor intelectuali tipicari precum Tamas Hofer, care se încăpăţînează să citească mari simptome naţionale în tot felul de mici fapte şi evenimente. Îmi închipui un astfel de intelectual, făcînd peste vreo 20 de ani o prezentare despre "imaginarul politic românesc în bancnote: de la Bălcescu la Caragiale şi pînă la Elena Udrea"...