Să triumfe România, pacea şi vrăjitoria!

Acum vreo două zile, mă sună un prieten şi-mi toarnă, cu obidă, un păhărel de tristeţe, din care tocmai gustase şi el. Ciocnim şi bem. Adică începe să-mi povestească, dezamăgit, care e chestia responsabilă pentru stricarea unei zile. Prietenul meu vine după ani mulţi petrecuţi în Germania. Mai întîi, îmi relatează că, pe vremea cînd era acolo, subiectele de conversaţie, la telefon, la o bere, la o cafea, erau, în cea mai mare parte, veşti normale. Adică fiecare povestea ce mai văzuse, ce mai aflase, însă energia, dorinţa de a comunica se canalizau firesc, spre lucruri bune, spre plăcerea de a da o veste, de a semnala un eveniment, un articol de ziar, un reportaj, orice fapt de interes care stîrnea un dialog. Şi tot el remarca mîhnit că, aici, mai degrabă ne sunăm pentru a ne da veştile proaste, pentru a ne exprima revolta sau frustrarea, pentru a împărţi cu cineva tristeţea care ne cuprinde în momentele în care am vrea să „respirăm“ un pic de spaţiu public. O „respiraţie“ care se termină, deseori, cu un „tuşit“ prelung.

Vestea proastă, frustrarea pe care prietenul meu voia să o împărtăşească era legată de faptul că inaugurarea Bibliotecii Naţionale nu-şi găsise loc între marile ştiri ale zilei, fiind net depăşită de vîlva produsă în jurul vrăjitoarelor. Dau şi eu fuga să mă documentez, să pot închina cu partenerul meu de dialog un păhărel de amărăciune. Treaba stă cam aşa: cică nişte doamne şi domni din lumea noastră tabloidă au fost ţepuiţi, uşuraţi de cîteva sute de mii de euroi. Bomba a cutremurat spaţiul multicolor al iarmarocului nostru de veşti cu ciucuri şi franjuri. Ticăloasele vrăjitoare, despre care mulţi jurnalişti nu uită să menţioneze, cu cele mai bune intenţii, desigur, că sînt de etnie romă, netrebnicele pirande făcătoare de bozgoane au şantajat nişte biete fiinţe inocente, care au apelat, în disperare de cauză, la serviciile acestor vipere cu chip de om. Cliente şi clienţi fideli ai rubricilor cu profil cultural tanga, personajele respective s-au dus la vrăjitoarele cu pricina să dezlege sau, mă rog, să lege chestii. Cutare vedetă mondenă avea nevoie de limpezirea gîndurilor, de nimicirea duşmanilor şi de dezlegarea unor lucrări voodoo făcute de vrăjitoare rele. Cutare fotbalist nu mai băga obiectu’ în aţe, avea probleme cu mucoasa nazală, de la nişte picături expirate şi prafuri de strănutat, iar la supărare vedea alb-negru şi, în absenţa pinguinilor, îi pocnea pe chelneri. Probleme serioase care cereau rezolvări rapide.

Doamnele vrăjitoare încasau bănetul, cu hărnicia şi avîntul cu care intrau grînele de pe mănoasele noastre holde în hambarele patriei, pe vremea cînd România nu avea datorie externă. Şi dă-i şi cotizează, şi dă-i şi descîntă, nenică, ba cu un mercur, ba cu un embrion dintr-un ou clocit, şoareci sedaţi cu albastru de metil, sprîncene de găină, unghii de rîmă şi mustăţi de melc. La un moment dat, văzînd că banul curge gîrlă şi rezultatele întîrzie, plus că Elvis şi Elodia nu dau nici un semn de viaţă, cîţiva dintre clienţii doamnelor făcătoare de bozgoane s-au dus la Poliţie şi s-au plîns că au fost traşi pe sfoară. Urmează descinderi spectaculoase pe la casele Merlinelor, umflări la dubă şi transport gratuit la Secţie. Între timp, pe la ştiri, descîntătoarele devin din ce în ce mai des „vrăjitoarele rome“, subiectul extinzîndu-se la „palatele unor romi care sfidează prin opulenţă şi gust îndoielnic“. Tema creşte ca un aluat de cozonac la care s-au pus multe ouă fericite şi drojdie de-aia bună. Numai bine, cît să dospim, ca antrenament pentru viitorul festin al complexelor dezbateri de idei din campania electorală de la anul, marele subiect – „Pericolul ţigănesc“. Se pregăteşte cuminte, făcînd joc de glezne la marginea terenului, „Ameninţarea maghiară“. Despre Catastrofa prostiei – nimic. Despre Apocalipsa idioţeniei – pauză. Despre Deşertul ignoranţei – linişte. 

Cîteva voci timide apucă să zică, în fundal, că trebuie să fii tare sărac la minte, ca să crezi că nepoatele Mamei Miriapod îţi repară viaţa, cu potcoave de broască şi prafuri de cucuvea. Dar nu ne conving. Ar fi prea simplu. Şi vin invitaţii, valuri-valuri, prin studiouri, comentează subectul, oferindu-le gratuit Fetelor Voodoo un spaţiu publicitar mult mai gras decît şi-ar permite cele mai bogate multinaţionale de prin partea locului. Iar Nepoatele Mamei-Dăunătoare-Arborilor-şi-Culturilor-Agricole se machiază de sărbătoare şi vin bucuroase la televizor, să dea piept cu sociologii, psihologii, teologii, horticultorii, imunologii şi parazitologii. 

Puţini se gîndesc să mai dea un clopot, o tigaie, un ciocan de-ăla de cauciuc, cu fluier la capăt, peste capetele ameţite care dau fuga la păcăleală cruntă pe banii lor. Pentru că îndărătul ţoalelor de la Milano şi al maşinilor sofisticate, al fiţelor şi pretenţiilor, zace, de multe ori, o baltă fetidă de mentalitate sătească din bezna timpului. Mult dincolo de personajele tabloide sau de oamenii sărmani, lume bună, de la care nu te-ai aştepta niciodată să umble cu usturoiul în buzunar, mai dă cîte o tură discretă pe la sala de lectură a cititoarelor în cafea şi pe la oftalmoloagele cu globul fermecat. Sînt oamenii care, ziua, joacă rolul citadinului sadea, iar seara redevin ei înşişi, punînd semnul egalităţii între pedofili şi homosexuali, se îngrijorează de iudeo-masoneria care înghite lumea, se revoltă la adresa romilor care ne strică reputaţia internaţională de popor arian, şi explodează la gîndul că ungurii ne suflă Ardealul. 

Aşa că Biblioteca Naţională o să devină ştire de prim rang doar dacă se deschide cu un ritual de dezlegare de blestem. Iar Vàclav Havel ar fi făcut bine dacă nu se stingea în perioada în care Kim Jong Il a trecut în lumea marilor părinţi ai popoarelor eliberate de tiranie. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.