Să îmbătrînești în România

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Un italiano vero! jpeg

Dacă la capătul cuvintelor de mai sus pui un semn al exclamării, iese un blestem crunt. La noi, vorbele grele nu sînt deloc o raritate. Deși sînt băgate sub preș – cînd e vorba să primim musafiri sau să ne arătăm lumii –, zicerile care sapă gropi și taie în carne vie duc o viață boierească în limba română. Să te ferească Sfîntu’ de vreo rătăcire prin codrii seculari ai înjurăturilor, poreclelor devastatoare, ori prin rîpele întunecate ale blestemelor românești. Dai peste o cu totul altă față a poporului blînd care îmbracă, mîndru, costumul popular și-ți iese în întîmpinare cu pîine și sare. La o adică, lamele vorbelor noastre te taie peste tot, fără să ai habar. Și te trezești urgent cu sarea ospitalității băgată adînc în tăieturile pline de sînge.

Ca toate neamurile de pe lumea asta, avem și noi pădurile noastre încețoșate, în care nu vrei să intri. Dar chestia cu îmbătrînirea în România a devenit ceva îngrozitor de dureros și de obsesiv în ultimii ani. Iar dacă a îmbătrîni aici poate să sune ca o condamnare sau ca un blestem, înseamnă că s-a petrecut cu noi ceva foarte urît. Pentru că blestemul nu e să îmbătrînești. Ci să o faci aici. Imaginea de dincolo de cuvintele astea e greu de descris. Pentru că nu puține din vorbele noastre grele sînt atît de aneatizante, încît zici că românii au jucat Spînzurătoarea secole la rînd. Și au făcut-o cu scopul de a crea un repertoriu cît mai vast de cuvinte care să te-nchidă definitiv. Situații de limbă în care ești prins în capcana perfectă. Cea în care ți se asigură cele mai bune condiții să îți contempli sfîrșitul, agonizant și lent. E explicabil pentru un popor hăituit din toate părțile, care și-a pîrjolit de nenumărate ori tot ce‑a avut, și s-a-nfrățit cu codrul, mai de voie, mai de nevoie.

Dar asta cu groaza de a îmbătrîni în România e o obsesie recentă. Din ce în ce mai multă lume vorbește des și insistent despre așa ceva. E un subiect auzit la indivizi pe care de-abia îi cunoști, la necunoscuții de la masa de alături, cînd tocmai te-ai așezat la un restaurant, în grupurile de prieteni, pe la petreceri sau în întîlnirile calde cu apropiați de-o viață, cu rude și oameni dragi. Dai din ce în ce mai frecvent peste tema asta și peste planuri, care mai de care mai elaborate, de a pleca de-aici, ca să trăiești o bătrînețe decentă prin alte părți. Deși uneori sună șăgalnic, la mișto de-a dreptul, sau mai în glumă, mai în serios, groaza din spatele vorbelor e una cît se poate de evidentă. E îngrozitor să te temi de îmbătrînire în locurile pe care le numești „patrie“, oricît de greu ți-ar fi să definești cuvîntul ăsta. E o durere profundă a ființei care ești. Și a celei mult mai mari din care faci parte, fie că ai chef să admiți asta, fie că nu.

Dar partea cea mai răscolitoare nu mai e cea în care descoperi că idealul tinerilor e să plece de aici, pentru că n-au nici o șansă. Te-ai obișnuit deja. Răscolirea vine din faptul că ultima speranță a celor care îmbătrînesc e aceea de a ajunge într-o altă țară, unde pot fi tratați ca niște ființe umane. Și mai e o categorie care stă cu ochii la bagaje. Cei care se pregătesc să îmbătrînească. Cei care încep deja să se gîndească la faptul că vor îmbătrîni. Ceea ce face ca dimensiunea obsesiei plecării să aibă cote amețitoare. Și nu e o obsesie a plecării, pur și simplu. Ci una a evadării. A salvării. Iar dacă plecările tinerilor în alte colțuri ale lumii nu sînt o noutate istorică în spațiul nostru, preocuparea celor mai vîrstnici de a fi tratați ca niște ființe umane, prin alte țări, e ceva foarte nou. Și e ceva care se naște din experiența directă. Din posibilitatea de a compara, văzînd cu ochii tăi. Din șansa de a călători și de a simți pe pielea ta ce înseamnă lumea civilizată, la care ai aspirat cîndva doar ca la o teorie, la o idee fără contururi foarte precise.

Vîrstnicii în adevărata putere a cuvîntului, cei de acum, contemplă acest peisaj dătător de fiori. Cei mai mulți nu înțeleg și nu acceptă că au contribuit, cu cîte o fărîmă din ceea ce sînt, la imaginea care li se derulează în fața ochilor. Nu e vorba de răutate, de intenție, de dorința de a fi făcut ceva care poate fi condamnabil acum. E vorba de lumea pe care au purtat-o pe umeri, în imposibilitatea de a face altceva. Refuzul realității e enorm, iar resentimentele sînt monstruoase. E un fenomen profund firesc. Mai complicat e cu lumea care se pregătește să îmbătrînească. O lume care a trecut deja la contemplare și la panică, deși trăiește într-o lume radical diferită de cea a vîrstnicilor. Însă acum există nenumărate posibilități de a face ceva. Acum poți fi cetățean în deplinătatea semnificației acestui cuvînt. Îți poți construi în mod real lumea în care vei îmbătrîni.

Dar am crescut cu toții într-o cultură în care am învățat că, în viață, trebuie să ne descurcăm, să trăim cît de bine putem, fără să ne intereseze de alții. Să facem copii și să adunăm cît ne țin balamalele, pentru a le lăsa totul copiilor noștri. Să ne „sacrificăm“ noi, pentru a le fi bine copiilor noștri. Atît. Astea sînt limitele lumii de aspirații pe care ni le-am creat. Nimic despre construcția unei lumi. Nimic despre grija față de ceilalți. Nimic despre posibilitatea ca tu însuți să fii, la un moment dat, parte din „ceilalți“. Iar copiii pentru care „ne-am sacrificat“ pleacă mîncînd pămîntul. Rămînem noi, sacrificații. Cu urile, resetimentele, fricile și panicile noastre. Ce să faci? Să te duci pe capul copiilor ? Unii, puțini, au chef să te primească. Alții deloc. Îngrijorat, încerci să te asociezi cu prieteni vechi, să găsești ceva „afară“. Un loc în care să te bucuri de respect, de statutul de ființă umană. Ce-ar fi să-ncerci să reclădești aici, măcar acum, noțiunea de ființă umană, care să ți se aplice, firesc, și ție? Financiar, nu te costă nimic. Ca putere interioară, e greu. Dar nu e imposibil.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic