Români, maghiari, secui. Şi o bombă
O fi fost?! N-o fi fost?! Asta ştiu, deocamdată, doar cei suspectaţi că moşmondeau ceva prin Secuime, dar şi nişte instituţii ale statului, a căror treabă e să demonstreze limpede dacă suspecţii chiar puneau de-o întîmplare urîtă. Pînă una-alta, ştim că s-a produs zarvă, că un cetăţean român de naţionalitate maghiară e cercetat în stare de arest şi că un număr de cetăţeni protestează, în centrul oraşului Tîrgu Secuiesc, la adresa arestării concitadinului lor. Fireşte, faptul că povestea cu arestarea s‑a petrecut de Ziua Naţională a României măreşte considerabil ceaţa, emoţia şi tensiunile din jurul acestor fapte.
Partea proastă e că, orice am afla oficial, orice s-ar anunţa în urma cercetărilor, tot urît se iese din povestea asta. Dacă „patriotul naţionalist“ (pentru unii dintre maghiari şi secui) sau „teroristul extremist“ (pentru unii dintre români) se pregătea să facă o bombă sau o pocnitoare mai mare, prin care să anunţe că partea aia de ţară nu e sat fără cîini – şi că autonomia va fi cîştigată cu absolut orice preţ –, asta e o primă veste foarte proastă. Dacă instituţiile statului român, cele responsabile cu ordinea, siguranţa cetăţenilor şi apărarea statului de drept, nu au un caz concret, limpede, bazat pe dovezi, dacă povestea e una însăilată şi trasă de păr, atunci asta e o a doua veste foarte proastă. Nici nu contează ordinea în care vin veştile astea. Un rău s-a produs: o antagonizare şi mai mare, care se aşază peste antipatii vechi şi ranchiune istorice.
Din orice unghi ai privi povestea, lucrurile arată urît. Contextul internaţional e extrem de tensionat, cu o lume împărţită între conflicte locale întinse pe arii foarte mari şi o stare generală bîţîindu-se pe picior de război. Veşti proaste din Europa de Est, unde democraţia pare mult mai fragilă decît s-a crezut, chiar şi în Polonia, un loc în care statul de drept era dat ca foarte sigur. În Franţa, Marine Le Pen mărşăluieşte spre victorie. În Siria şi în Irak se bombardează la greu şi se aşteaptă intervenţia trupelor speciale americane, franceze şi britanice. Afganistanul e un haos dătător de fiori. Libia e o beznă din care poate ieşi oricînd o lighioană. Dacă nu cumva iese din Yemen. Boko Haram face ravagii prin Africa şi pare că vrea să se plimbe un pic şi prin lume. Turcia şi Rusia mîrîie una la cealaltă. Ucraina începe presiuni economice la adresa Crimeei ocupate şi taie curentul electric, iar acordul de încetare a focului în Est tremură ca varga. Valurile de refugiaţi bagă Europa în panică.
Pe fondul ăsta căpiat, la Tîrgu Secuiesc, ca-ntr-un banc prost, bubuie de 1 Decembrie o veste cu chip de 1 aprilie. Unii plănuiau, cică, să facă o bombă. Pînă cînd cercetările nu demonstrează ceva foarte concret, evident că nu e cazul de speculaţii isterice. Dar fondul pe care se întîmplă povestea asta e gata isterizat de multă vreme. Că isteria e mascată de broboade o ştim cu toţii. Dar e esenţial să avem prezenţa de spirit şi înţelepciunea de a desface cu grijă broboadele acestei mumii. Ele nu sînt doar ranchiunele istorice din Transilvania, ci, poate, mai ales, rezultatele felului foarte prost în care ne‑am gospodărit parcursul de după 1989.
Corupţie n-a fost doar la Bucureşti, ci şi prin locurile unde, indiferent de naţionalitate, unii se dau moştenitori de drept ai Habsburgilor. Oceane de păduri am tăiat într-o veselie cu toţii, şi tot indiferent de naţionalitate. Vestigii, fosile, obiecte de patrimoniu am furat toţi, la fel de indiferent de naţionalitate. Iar cînd se iveşte un moment de spargere a bubei, cînd se ajunge la o răspîntie istorică, răbufnesc toate. Iritări vechi, ale unora, care se amestecă hăbăuc într-o furie generală, turnate peste frustrarea, dezamăgirea, orgoliul rănit al altora, gata să verse tot năduful peste o antipatie veche, mereu aflată la îndemînă şi zgîndărită cu orice prilej. Dar cel mai tare răbufneşte frustrarea comună că se trăieşte prost. Şi că am fost, cu toţii, victimele minciunii, manipulării, tragerii în piept, furăciunii, dar şi ale propriilor noastre fantasme, provincialisme şi micimi.
În zeci de ani, n-au venit nici ruşii, nici sirienii, nici afganii, nici yemeniţii să ne oprească de la a construi autostrăzi spre Transilvania, Banat şi Moldova. Deşi sînt drumuri, şi la ora asta, care se prăbuşesc sau au gropi ca după asalturile tuturor teroriştilor din lumea asta. Nu ne‑a oprit nimeni să facem spitale şi şcoli civilizate, aşa cum nu ne-a oprit nici să cerem socoteală de la cei care ne conduc. Sigur, culpa comună are nuanţe şi nu e ca o căciulă pentru capetele tuturor. Dar respectul faţă de un stat şi faţă de valorile lui nu vine nici din retrageri cu torţe, defilări, fluturări de steaguri, şi nici din veselie patriotică, o dată pe an. După cum nici neghiobiile în uniforme de carnaval ridicol, imnurile şi cîntările belicoase, nesimţirea de a refuza să înveţi să te descurci decent în limba oficială a statului al cărui cetăţean eşti, nimic din toate astea nu duce spre civilizaţie.
Sînt vremuri foarte complicate. Şi multe prilejuri să fim proşti. Tentaţia e foarte mare.
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
