Renato şi Coana Lucsiţa

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
O povestire cu tîlc jpeg

Deunăzi, într-un birou funcţionăresc, am trăit o scenă de toată frumuseţea, cu ramificaţii, aş spune, pînă în adîncurile mentalului nostru colectiv. Mi s-a cerut (politicos, trebuie să recunosc) să completez un formular complicat, cu zeci de întrebări şi anexe, între care nu lipseau şi cîteva legate de laptele pe care l-am supt de la mama. Am început să lucrez, concentrat, la o măsuţă, încercînd să ignor agitaţia unui băieţel de vreo 5 ani, venit, în mod clar, de la grădiniţă şi nevoit, probabil, să stea alături de mama sa pînă cînd (şi) ea îşi va fi terminat programul. Mama – o doamnă tînără şi voluminoasă – era, ca să zic aşa, funcţionara principală a locului, fiind secondată de o subalternă blazată, care scria ceva la un birou alăturat. Puştiul se dădea cu capul de toţi pereţii, zîmbind ştirb, în răstimpuri, la apostrofările materne – altfel, suficient de benigne: „Renato, stai cuminte că-l superi pe domnu’!“, „Renato, vezi c-ai să te loveşti şi-or să-ţi cadă şi ceilalţi doi dinţi din faţă – îţi aminteşti cît sînge ţi-a curs atunci!“, „Renato, te spun lu’ doamna educatoare şi nu te mai ia la teatru!“, „Renato, nu-ţi mai dau prăjituri!“ etc. etc. Din păcate, Renato vădea o insensibilitate structurală la observaţiile mamei-şefe şi, în scurt timp, sărea violent, cocoţat cu picioarele pe masa unde mă chinuiam cu interogatoriul birocratic. Mi-am văzut, stoic, de treabă, pînă cînd – slavă Domnului! – Renato, dezamăgit pesemne de tăcerea mea şi parcă puţin obosit, a plecat într-un colţ al camerei, studiind intens culorile şterse ale mochetei de instituţie bugetară. Nu am reuşit să mă bucur cu adevărat de binecuvîntata clipă de linişte, că, deodată, din zona puştanului, s-a auzit, cu deosebită claritate, vorba lui Caragiale în La Moşi, „o cadenţă de fagot“. Mama funcţionară a sărit ca arsă, pentru prima oară revoltată în mod sincer (am avut senzaţia!): „Vai de mine, Renato, ce faci? Nu ţi-e ruşine? Cum poţi să-ţi dai drumul aşa? Crede lumea că eşti prost-crescut!“ „Nu eu am făcut“a răspuns Renato cam absent. „Ei, nu tu! Să-ţi fie ruşine!“ conchise mama sever. „Ba n-am făcut eu!“ a mai mîrîit o dată – neconvins însă – copilul.

S-a lăsat din nou calmul relativ şi mi-am reluat lupta cu formularul, după ce am zîmbit ascuns, amintindu-mi de dolofana şi nefericita Coana Lucsiţa, care se înroşeşte ca focul cînd zgomotul grotesc, ieşit din băncuţa pe care stătea, o trădează a fi mîncat prea multe „fleiţi cu ţimbru şi frecate cu ţeapă“. Toată lumea rîde acolo, numai dom’ Mitică, galant, mărturiseşte că sifonul lui ar fi scos impudicul sunet. În materie de „gazometru“ (ca să rămînem tot în interiorul terminologiei caragialeşti), nu există foarte multe opţiuni. „Victima“ tensiunilor acute din această „sferă“ renunţă, volens-nolens, la prestigiul public şi, asemenea coanei din schiţă, dă, pînă la urmă, bir cu fugiţii... Nu apuc însă bine să răspund la întrebarea „Ce număr purta la pantofi (opinci) stră-stră-bunicul dumneavoastră?“, că viteazul Renato – precum menţionata Lucsiţa, înainte de a o zbughi către o direcţie necunoscută –, „mai trage o planetă“, de data aceasta cu sonoritate îmbunătăţită. Funcţionara – acum îngrijorată de-a binelea – se repede la băieţel: „Puiu’, ce ai, te doare burta, vrei la baie?“ Simţindu-şi mama speriată, Renato îşi recapătă siguranţa de sine şi zîmbeşte, fără dinţi, cumva terifiant: „Nu eu am făcut! Ha-ha!“ „Păi, dacă nu tu, atunci cine a făcut, mamă?“ Puştiul a întors capul spre mine. Tocmai ridicasem din hîrtii o privire albă, de ucigaş plătit. Nu cred că Renato ştie să citească deocamdată, dar, cu certitudine, a intuit singurul cuvînt inscripţionat, în culori sîngerii, pe fundalul căutăturii mele damnate: „Măcel!“ Aşadar, s-a răzgîndit subit şi, întinzînd o mînă acuzatoare spre subalterna apatică, a zbierat din toţi rărunchii: „Maricica a făcut! Maricica s-a băşit! Maricica s-a băşit!“

Credeţi-mă că nu vreţi să aflaţi finalul scenei din mica încăpere, cu atît mai mult cu cît nici aerul insalubru al incintei nu ne permite deloc amînarea retragerii din peisaj. Vă invit doar să observăm împreună – în cele două crize ale tînărului Renato, una digestivă, cealaltă psihologică – un simptom mentalist, ce ţine de „bunele“ obiceiuri comunitare autohtone. Există în noi o abilitate robustă, de transfer al responsabilităţii culpabile către alteritate, rezistentă chiar în clipele cînd exercitarea ei propriu-zisă înseamnă negarea evidenţei. Nu încetez să mă minunez în faţa acestei „virtuţi“ naţionale, la care – inadaptare majoră – nu am acces psihologic. O văd (o admir, oare?) la politicieni, o văd la vedete, o sesisez la tot felul de „persoane publice“. Prinşi cu mîţa-n sac (de atîtea ori!), respectivii ne privesc în ochi, duios-insolent, constatînd, cu glasul cel mai liniştit din lume: „Cum, io am făcut matrapazlîcul ăsta? Cînd, coane? Hai, fii serios, monşer, io sînt un respectabil de prim rang!“ Neîndoios că, dacă ne-am depăşi stupoarea iniţială şi am împinge tirul întrebărilor mai în profunzime, toţi împricinaţii – precum Renato, bunăoară – ar răspunde în cor: „Nu noi am făcut, ci Maricica!“ E bine, de aceea, că o avem încă pe biata Maricica prin preajmă, dar – atenţie! – privirea sa blazată şi nările blocate de miasme gazometrice păreau să sugereze că nu se află prea departe de momentul cînd va pleca şi ea, ca tot omul, la muncă în Italia.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Odiseea unui tun imobiliar de milioane de euro. Zeci de păgubiți au depus plângere la DIICOT
Agitație mare azi dimineață în fața sediului central DIICOT. Peste 20 de persoane au venit să depună plângere împotriva unui dezvoltator imobiliar pe care îl acuză că le-a dat o țeapă de zeci de mii de euro.
image
Virgil Ianțu, enervat și dezamăgit: „Punem oameni veniți din închisoare în funcții, lipsa de educație la asta duce!” VIDEO
Cunoscutul realizator de televiziune Virgil Ianțu susține că este „enervat și dezamăgit” de cei care merg la vot și pun în funcții politicieni cu probleme penale, veniți din închisoare.
image
Dezvăluirile unui fost director FBI despre ucigașii în serie deghizați în camionagii de cursă lungă: sute de omoruri violente rămase nerezolvate
Într-o nouă carte, „Long Haul: Hunting the Highway Serial Killers”, fostul director adjunct al FBI Frank Figliuzzi dezvăluie în detaliu modul în care sute de camionagii criminali în serie vânează victime în locuri de popas, moteluri și restaurante de pe marginea drumului, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.
image
Câți bucureșteni aveau drept de vot la alegerile locale din 1878?
Pe baza recensământului făcut de Primăria Capitalei în 1878, în listele electorale au fost înscriși 11.908 de alegători.