Relaţii internaţionale

Publicat în Dilema Veche nr. 485 din 30 mai-5 iunie 2013
O povestire cu tîlc jpeg

Spre sfîrşitul anilor ’80, student fiind, în Dealul Copoului, m-am împrietenit cu mai mulţi tineri arabi, majoritatea din Iran, Liban sau Iordania. Ca şi mine, ei studiau la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, însă numai pentru un an. Era vorba despre aşa-zisul „an pregătitor“, pe care toţi studenţii străini din România îl urmau (îl urmează, de altfel, şi astăzi) înainte de a începe facultăţile unde se înscriseseră încă din ţara lor de obîrşie (aproape toţi mergeau la Medicină, foarte puţini îndreptîndu-se către Politehnică ori Drept). Făceam pe atunci, destul de des, cursuri în corpul D al Universităţii, unde se afla Departamentul de Limbă Română pentru studenţi străini. În dimineţile aglomerate cu ore, locul gemea, pur şi simplu, de studenţi arabi. Noi, filologii, reprezentam acolo o minoritate. Coridoarele răsunau de h-urile prelungite ale urmaşilor lui Harun Al-Rashid, iar iuţimea mişcărilor şi gesturilor tinerilor asiatici îţi dădea sentimentul pătrunderii într-un univers de Halimà. Colegii din Orient ni se păreau exotici şi, ca atare, aveam o oarecare teamă (combinată, totuşi, cu interes mentalitar!) în faţa lor. Surpriza determinată de obiceiurile unei civilizaţii străine nouă rămînea, însă, omniprezentă, furnizîndu-ne fiori intenşi, exact cînd ne aşteptam mai puţin.

Îmi amintesc, de pildă, că tonul în permanenţă ridicat şi cumva agresiv al tinerilor în cauză mă impresiona peste măsură, atrăgîndu-mi atenţia, într-un mod mai curînd ilar, asupra eventualităţii izbucnirii unui conflict armat (asistasem, în copilărie, în plin ceauşism, la o ciocnire terifiantă între două grupuri politice rivale de arabi şi, în urma intervenţiei violente a scutierilor români – pe care îi vedeam atunci pentru prima oară –, dezvoltasem convingerea subliminală că prezenţa islamică însemna, automat, probabilitatea declanşării unui război). În plus, comportamentul studenţilor în chestiune avea componente neinteligibile pentru noi. Odată, la un curs de literatură română, pe cînd grupa mea se afundase deja, pe deplin, în liniştea luării de notiţe, un arab a intrat zgomotos în amfiteatru. Profesorul şi-a întrerupt prezentarea, uşor derutat, iar noi am ridicat ochii miraţi, spre intrus. Individul a mers cu paşi hotărîţi pînă la peretele terminal al sălii, fără a ne adresa vreo privire ori vreun cuvînt. Apoi, a scotocit într-o bancă, luîndu-şi nişte caiete (uitate, bănuiesc, de la un curs anterior), şi a ieşit la fel de indiferent şi sonor ca la început. Poanta profesorului (inspirată) – „Dom’le, ăştia se cred aici între dunele deşertului“ – nu ne-a smuls decît un rîs strepezit, repetarea episodului fiind mult mai apăsătoare în conştiinţa noastră.

În sfîrşit, semestrul a avansat, noi ne-am obişnuit întrucîtva cu diferenţele aduse de colegii orientali în dinamica universitară a acelor timpuri şi, treptat, am legat prietenii cu unii dintre ei. În ce mă priveşte, m-am apropiat mai ales de doi tineri iranieni (cu care am păstrat contactul mulţi ani după ce au terminat Medicina şi au plecat acasă), Said şi Hamid, amîndoi foşti luptători în războiul cu Irakul. Vorbeau engleza destul de bine, veneau din familii bune şi dovedeau, în discuţiile particulare, un rafinament greu sesizabil altfel, în evenimentele de peste zi. Am mers cu ei la bairamuri prin căminele din tîrguşorul ieşean (unde am mîncat exclusiv carne de pui şi am dansat pe muzică orientală), am conversat ore în şir (mai întîi în engleză, ulterior, pe măsură ce timpul trecea, şi în română, amuzîndu-mă neputinţa lor de a-l pronunţa pe p – devenit mereu b), ne-am făcut cadouri reciproc (eu – cărţi româneşti şi prăjituri de casă; ei – ciocolată şi cutiuţe de ceai negru), am vizionat filme împreună (nu le prea agreau, însă, pe cele americane) şi i-am ajutat frecvent la cumpărături. Le-am învăţat obiceiurile elementare şi am încercat să le înţeleg unele streotipuri culturale. La rîndul lor, m-au chestionat în legătură cu anumite coduri româneşti, prea puţin explicite pentru ei. Mi-au povestit zile din viaţa lor, petrecute pe cîmpul de luptă (ca soldaţi), în înfricoşătoare confruntări. Le-am relatat şi eu, cu încredere absolută, scene din existenţa românească, sufocată de comunism (pe care, se pare, ei nu-l considerau deloc rău!). Într-un cuvînt, am devenit amici veritabili, totul culminînd cu invitaţia lor, pentru mine, în Iran, unde mi-au promis că mă vor primi ca pe un şah.

Într-o zi, pe fondul unei conjuncturi mai degrabă benigne, ceva s-a rupt, totuşi, din cauza mea şi a propriilor mei demoni de scrupulozitate – o recunosc deschis –, în armonia acestei prietenii transnaţionale. În interiorul unei discuţii care evoluase comun pînă în punctul respectiv, Hamid m-a întrebat dacă auzisem de un reputat profesor de la Medicină, cu care ei urmau să aibă examene dificile peste un an. Auzisem, bineînţeles. „Atunci, spune la noi, Codrin“ – au sărit amîndoi plini de interes – „de care profesor este el, cu bunga sau cu blicul?“ În prima fază, nu am înţeles întrebarea şi am arborat o fizionomie nătîng-interogativă. „Adică, măi, la examen îi ducem bunga ori blicul?“ a insistat Said, făcîndu-mă să înţeleg că examenele, în România, erau promovate de arabi numai în schimbul unor cadouri („punga“) sau sume de bani („plicul“). Mai mult, mi-au zis un lucru îngrijorător. În schemele lor axiologice, moştenite ca „învăţături“ de la colegii mai mari, românii se împărţeau în două categorii largi: românii „cadourilor“ şi românii „banilor“. Am rămas, atunci, cu un gust amar şi, inutil de precizat, nu am mai onorat invitaţia lui Hamid şi a lui Said de a vizita Iranul, deşi ea a fost reiterată cu insistenţă în următorii ani. Nu ştiam, realmente, ce fel de român eram eu în imaginaţia lor. Român de bungă, ori român de blic?

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.