Reguli oarbe sau suflet cald?

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Nu i crede pe vînzători jpeg

De la căderea comunismului, mereu s-a spus și s-a pus problema că statele și societățile foste comuniste duc lipsă de reguli clare, de proceduri în funcție de care să se poată acționa într‑un domeniu sau altul, într-o situație sau alta. După prăbușirea legilor și regulilor care susțineau statele comuniste, a venit o perioadă în care multe au părut să depindă în mod subiectiv de oamenii aflați în funcții de decizie. Au apărut necazurile provocate de arbitrariul deciziilor luate de aceștia. S-a spus că regulile ar trebui să fie deasupra oamenilor, în condițiile în care de cele mai multe ori lucrurile stăteau exact invers. De la un punct încolo, în parte, dezideratul ăsta a căpătat o formulare sintetică: stat de drept. Interesant e că acum, în lumea anglo-saxonă, acolo de unde vine acest concept, apare ideea că statul de drept ar avea nevoie și de suflet. Este chiar titlul unui articol preluat săptămî­nile trecute și în Dilema veche, a cărui autoare, Antara Haldar, predă studii juridice la Cambridge. E adevărat că profesoara își are originile în India, acolo unde sufletului, în general, i se dă o importanță cu totul specială. Dar e de luat în seamă ce spune ea, și anume că legile fundamentale care guvernează țări ca Statele Unite sau Marea Britanie sînt depășite de realitate, de acțiunile populiștilor de tip Trump sau ale celor care au susținut Brexit-ul. Ea crede însă că „Occidentul trebuie să renunțe la fetișizarea instituțiilor formale“ și că „trebuie să punem accentul mai puțin pe proceduralul pur și mai mult pe oameni“. Asta pentru că regulile de pînă acum n-ar fi reușit să-i oprească pe politicieni ca Trump sau Nigel Farage să-și facă mendrele. Și că aceștia au reușit să folosească regulile în favoarea lor.

Ei bine, cred că aici avem de-a face cu o problemă serioasă de tot. Și mi se pare că, de exemplu, și la noi recentul caz legat de înfierea fetiței de la Baia de Aramă ar putea avea legătură cu problema asta. Adică ce faci într-o situație care pare că iese din orice tipare: aplici legea sec și formal sau adaugi și ceva spirit umanist?

Fără să fiu specialist în științe juridice, mi se pare că dilema asta nu e deloc nouă, ci tot una clasică. Cred că în primul rînd trebuie făcută o distincție foarte clară între statul legitim (de drept) și statul legalist. Statul comunist avea reguli ferme, dar nu era un stat legitim, ci unul legalist. Acolo nu doar că regulile se aplicau fără suflet, ba se aplicau chiar împotriva oamenilor (și a sufletului lor, dacă vreți). Pe de altă parte, ce lege poate fi mai „sufletistă“ decît cea scrisă într-un act constitutiv al Statelor Unite, care este declarația de independență de la 1776 și care statuează printre drepturile inalienabile ale omului viața, libertatea și căutarea fericirii. Pornind de aici, cred că, în general, legile și instituțiile occidentale au fost făcute și „cu suflet“. Au fost concepute de obicei pornind de la ideea: hai să vedem ce tendințe au oamenii (pe unde traversează parcul) și în funcție de asta să creăm și legile (betonăm, adică, aleile pe acolo pe unde s-au făcut poteci în mod natural). Nu lipsa de suflet sau de considerație față de om a acestor reguli cred că e problema, ci deturnarea, demonetizarea lor în timp sau aplicarea într-un spirit greșit.

Comuniștii, de exemplu, au fost mari maeștri în a copia și a deturna legi de tip occidental pe care le aplicau într-un mod „original“. Vorbeau mereu despre „umanismul comunist“ și știm bine că în spatele acestui slogan stătea un regim criminal. Era un sistem de simulare care de fapt întorcea toate valorile occidentale și umane pe dos. Acolo, într-adevăr, rarii „factori de decizie“ care mai aveau suflet puteau face cîte ceva pentru oameni, pentru că regulile acelea se puteau aplica în mai multe feluri. Dar interpretările bune ale legii erau excepții și oricum stăteai la mîna activiștilor (așa se chemau pe atunci indivizii care aplicau politica partidului conducător unic). Depindeai adică de sufletul lor, ceea ce nu era deloc plăcut.

Multă vreme după căderea comunismului și chiar și astăzi, asemenea indivizi aplică deseori concepte și legi occidentale în estul Europei după propriul lor chip. Uneori e rea-voință, alteori e prostie și moștenire a mentalității comuniste. Sînt nenumărate cazuri în care reguli sau instituții, create în anumite situații pentru rezolvarea anumitor probleme, sînt preluate în mod rigid în locuri unde nu se potrivesc sau nici nu sînt necesare. De exemplu, a le închide poarta în nas elevilor care întîrzie un minut la o școală cu predare într-o limbă străină, unde copiii nu pot fi aduși decît cu mașina de părinții care traversează un București infernal, pe motiv că așa e regula în nu știu ce mic orășel din țara de unde a fost „importată“ școala respectivă, e absurd. O regulă eficientă într‑un loc, în educarea punctualității, devine o restricție cruntă pentru niște părinți și copii care au stat cu orele în trafic. Și dintr‑odată pare „fără suflet“. Cred că rezolvarea în astfel de cazuri nu trebuie să stea în apelarea la sufletul celui care aplică regula, ci în adaptarea regulii la problemele și nevoile reale ale oamenilor. Legile ar trebui să aibă o legătură organică cu nevoile oamenilor. Să fie făcute pe baza experiențelor, a multor păreri și dezbateri, nu scoase pur și simplu din pălărie. La fel, existența și funcționarea instituțiilor ar trebui să se facă din rațiuni concrete și cu beneficii clare, oricînd justificabile, pentru societate.  

Cu Trump, Farage și ceilalți populiști, cred că necazul e că, asemeni comuniștilor, ei au învățat să deturneze spiritul regulilor. Să le forțeze chiar. Ce te faci cînd oamenii le aplică rău intenționat sau prostește ori cînd le schimbă în folos propriu? Aici e vorba de oameni fără suflet sau cu un suflet pervertit. De ei nu putem scăpa niciodată. Poate doar dacă reușim să facem un sistem de reguli care să-i identifice și să-i elimine fără suflet de la putere.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.