Reguli de bună purtare în <i>adunare</i>
Trupul, ca şi societatea, parcurge propriul proces de civilizare (Norbert Elias). Tot felul de reguli, prescripţii, constrîngeri ar trebui să prelucreze gesturile şi gîndurile, astfel încît să se ofere privitorului un trup "împodobit", "înfrumuseţat", "plăcut". Nu este vorba aici numai de haine, de ceea ce este exterior, aşadar, deja vizibil, ci de "punerea în scenă" a unui set de atitudini menite a oferi distincţie socială. În "adunare", în "conversaţie", la "preumblare", individul trebuie să fie foarte atent la propriul trup, la propriile gînduri, trebuie să-şi impună o serie de autoconstrîngeri pentru a crea o bună impresie, dar mai ales pentru a se deosebi de un "animal". În "Şcoala moralicească", Anton Pann îl învaţă pe "burghezul" din oraş ce este bine şi ce este rău atunci cînd se află în compania celorlalţi sau este privit de alţii. Controlul mîinilor necesită o supraveghere drastică: să nu le duci "spre părţile cele ascunse", să nu te scarpini cu ele în "locurile acelea", să nu le vînturi "fără loc şi fără treabă". "Deştele mînii" nu trebuie băgate în gură sau linse aşa cum numai "cîinii" fac, nici să le trosneşti într-o "pornire nebunească", căci nu este deloc "un lucru de laudă". Unghiile nu trebuie să fie tăiate "de faţă cu alţii", nici roase cu dinţii, nici lăsate "scîrnave, necercetate", "ci adesea îngrijeşte / Să le tai cum trebuieşte". Mîini ce bat ritmul pe masă sau în farfurie, coate ce se îndreaptă către coastele vecinilor, picioare ce joacă ici şi colo, trasul de haine sînt tot atîtea gesturi "nebuneşti". Şi mai presus de toate, este prea de ocară să te întinzi, încordîndu-ţi mîinile şi pieptul "ca proştii, ca nătărăii, / Şi după cum fac dulăii". Gura, ochii, nasul merită toată atenţia. În adunare este "lucru de ruşine" "să murmureşti au să fluieri, / Şi ca ciobanii să şuieri". Şi mai de ruşine este comportamentul ce-l au unii care, gîndind că fac vreo figură" (glumă), atunci cînd vorbesc "strîmbă din gură", "scîrţie din măsele", "umflă obrajii", "scot limba", mestecă, "strîmbă buzele cînd la deal şi cînd la vale", îşi răsucesc mustaţa, îşi netezesc cu "neastîmpăr" barba, "umblă în cap cu ceasu" să-şi dreagă "perii". Unele "necesităţi ale firii" nu pot fi evitate, dar pentru că sînt lucruri extrem de jenante, ele trebuie făcute cu mare "fereală". De-ţi vine să tuşeşti sau să strănuţi "din întîmplare", te retrage "cu sfială" într-o parte pentru a "nu umple pe alţii de bale, / Şi de scuipirile tale". "Pază mare" şi "multă ruşinare" însoţesc ştergerea nasului: "Să nu faci sunet suflării / Ca cînd trîmbiţezi cu nări
