Recviem pentru o pisică
O chema Tip, diminutivul de la Tipitina. Făcea parte din familia Laurei de 19 ani, echivalentul a 120 de ani omeneşti. Era neagră, înţeleaptă şi fermă. A avut două rînduri de pui înainte de a fi castrată, cîndva, prin anii '80. A venit în familie ca puiuţ, împreună cu fratele ei, de la un cuplu pe nume Hope şi Miles. Fratele ei a pierit de o moarte violentă, cu mulţi eoni în urmă, dar pisicuţa lui Hope şi Miles a mers mai departe. La final, doar un fel de speranţă îi mai anima coaja din ce în ce mai fragilă, purtînd-o prin tot anul 2005, pînă de Ajunul Crăciunului, cînd a abandonat cu blîndeţe, după ce a tras un lung pui de somn alături de stăpîna ei. Puiul de somn era specialitatea lui Tip: ştia cum să doarmă, cu o naturaleţe care ar fi înverzit-o de invidie pe Frumoasa din Pădurea Adormită. Tip era profesoară de somn. A învăţat-o pe Laura cum se trage un pui de somn şi pisici din toată lumea veneau să înveţe Somnul Perfect, de la Tip. Mă rog, poate nu chiar, dar ar fi fost posibil. A moţăit aproape tot mandatul lui George Bush Sr. Şi de-abia de şi-a înălţat capul cînd s-a dat la televizor primul război din Golf. A privit era Clinton cu o înţelepciune somnoroasă şi detaşată şi nici nu a prea înţeles ce mare scofală era şi discuţia despre impeachment, căci ea însăşi avusese o tinereţe furtunoasă şi încă îi mai plăcea să privească oamenii făcînd dragoste. A privit, cu un ochi imperturbabil, o vastă varietate de astfel de activităţi. După somn, cealaltă specialitate a lui Tip era torsul. A tors sub multe mîngîieri, mai întîi cea a Laurei, apoi cele ale copiilor Laurei - Ben şi Will. Amîndoi au crescut sub privirile ei, devenind din copii - adolescenţi, apoi adulţi. A tors în anii lui Bush Jr., privind lumea cum se schimbă şi nu a permis niciodată situaţiei naţionale sau internaţionale să o distragă de la ocupaţiile sale primordiale: dormitul şi torsul. Cînd a îmbătrînit, a început să se mişte cu greutate şi uneori încremenea în mijlocul bucătăriei, în drum către castronul de mîncare sau către tăviţă. Astfel de momente de amnezie Zen au devenit tot mai dese în 2005, an pe care majoritatea oamenilor şi-ar dori să-l uite. Poate că, în cele din urmă, lumea oamenilor care au trecut prin tragedia Katrinei a început să o afecteze. În fond, fusese numită după un club de muzică din New Orleans, şi mulţi muzicieni au rămas fără adăpost şi fără nimic. Tip n-a rămas niciodată fără adăpost şi nu a cunoscut decît dragoste în decursul lungii sale vieţi, traversînd deceniile. Îşi purta bătrîneţile cu demnitate, fără să dea doi bani pe sfîrşit. Cu două săptămîni înainte de Crăciun, a încetat să mai mănînce. A devenit din ce în ce mai slăbită, dar fără să renunţe nici la dormit, nici la tors. În noaptea de Ajun, s-a făcut covrig şi s-a stins, în mijlocul vocilor omeneşti plutind în jurul ei. S-a stins cu aceeaşi uşurinţă cu care dormea. Pisica asta avea a ne învăţa multe lecţii. Aş vrea ca fiecare să deprindă măcar una din acestea, în 2006. Pa, Tip. Miracol şi catastrofă. Dialoguri cu Andrei Codrescu în Cyberspace a apărut la Editura Hartman, şi New Orleans, Mon Amour: 20 Years of Writings from the City a apărut la Editura Algonquin Books.
