Reconstituirea - cazul Capra cu trei iezi

Publicat în Dilema Veche nr. 421 din 8-14 martie 2012
Dragoste şi răzbunare jpeg

De ce mergem la teatru?! Ce ne atrage ca un magnet în locuri în care vedem nişte oameni îmbrăcaţi în fel şi chip, jucînd, făcînd pe alţi oameni, de acum sau de atunci, de aici sau de aiurea?! Tîrcoalele din jurul răspunsurilor posibile trec prin stufărişul bălţilor ipocriziei. Şi e absolut normal să fie aşa. E o parte, o zonă esenţială a geografiei, a reliefului acestei întrebări. Însă, după ce treci de mlaştinile calde ale situaţiilor convenabile – în care zici că mergi la teatru ca parte a unui exerciţiu social, pentru a vedea lumi posibile, pentru a-ţi provoca sau pentru a-ţi pune la lucru inteligenţa şi emoţiile – ai putea ajunge şi în situaţia de a spune că te duci acolo pentru a te recunoaşte. Însă acest răspuns e ca ultima cameră, cea mai periculoasă, înainte de locul în care se află obiectul căutării.

Ca în filmele de aventuri, odată ajuns aici, trebuie să verifici cele mai ascunse şi perverse sisteme de siguranţă care stau gata să te lichideze. Această cameră, cea din urmă, dincolo de care se găseşte... obiectul, arată cel mai paşnic, cel mai comod. Căutarea unui răspuns se poate opri foarte uşor aici, pentru totdeauna. Săgeţile invizibile, cu otrăvuri paralizante deghizate în anestezice fine, se înfig fără nici o durere în trupurile întrebărilor temerare care au ajuns pînă acolo. Licoarea fină, care paralizează lent şi plăcut, generează ideea confortabilă că „avem nevoie să ne recunoaştem în situaţii şi în personaje“. Că experienţa colectivă a trăirii unei stări în comun, ca parte a unui public, în apropierea unor personaje, situaţii şi ipostaze general umane, ne face să ne recunoaştem, în fel şi chip, şi să trăim nişte emoţii unice. Emoţii care ne determină să ne reîntoarcem la locul faptei, ca un criminal bizar care-şi contemplă şi ucide, după fiecare spectacol, propria identitate posibilă. Chestie care ne face să împărţim cu actorii această sublimă complicitate.

Sună fain. Plăcut auzului. Plăcut sufletului încărcat de trufie. Gîdilă superb momiţele suveranităţii din celebrisima etichetă de statut – „Măria-Sa, Publicul“. Cum să nu adormi în camera asta? Cum să nu rămîi aici, pentru totdeauna? La urma urmei, poate că nici nu există un alt obiect al acestei căutări. Poate că aici e capătul adevărat al călătoriei întrebării de la început. Însă, în cameră, se găseşte şi un dulap. Cine are chef să mai caute poate examina un pic scheletul care se odihneşte aici. E doar unul dintre obiectele pe care le poţi găsi în acest joc complicat. Unul dintre răspunsurile mai puţin explorate, de pe sateliţii planetelor cu aer respirabil. Mergem la teatru pentru că am vrea să facem ce fac actorii. Să ne exhibăm. Să ne dăm în stambă. Să fim ridicoli. Să ne scălămbăiem. Să fim sublimi. Să jucăm. Mergem pentru a avea jumătate din curajul pe care nu îl avem în mod normal. Acela de a ne prosti, de a ne da în spectacol în faţa lumii. E un ceva care doarme în fiecare dintre noi. Şi avem doar jumătate din curajul ăsta. Acela de a merge să-i vedem pe alţii făcînd ce-am vrea să facem şi noi. De-aia îi iubim şi admirăm, îi urîm şi îi dispreţuim, în egală măsură, pe actori. Şi dincolo de asta mai e ceva. Întotdeauna mai e ceva. Nu e doar jocul. Ci instinctul reconstituirii.

Coborînd în pivniţa Teatrului ACT, puteţi da peste reconstituirea unei poveşti cu crimă şi oroare. Capra cu trei iezi. După Ion Creangă. Un studiu gastronomic. Lupul vine la parastas. La crăpelniţa de după înmormîntare. Într-un timp cu etaje, cu rafturi suspendate care se mişcă şi se unesc uneori, odată cu succesiunea felurilor de mîncare, se face şi reconstituirea crimelor. Curg mîncărurile, unele după altele, curge şi reconstituirea, detaliu cu detaliu. Tensiunea mocnită a poftei de a mînca, a aşteptării şi închipuirii felurilor care urmează, se împleteşte, ca un colac pufos şi rumen, cu tensiunea reconstituirii omorurilor.

Capra e-n doliu şi-l primeşte pe Naşu’ Lup după toate regulile poveştii şi ale lumii de aici. Cu tot ritualul de cuvinte şi de gesturi, cu toată pregătirea de vorbe dulci, de amabilităţi şi invitaţii repetate la fiecare etaj al poveştii. Totul e incredibil de simplu, dar miraculos în acelaşi timp. Duhurile iezilor ucişi se plimbă, ziua în amiaza mare, pe unde au chef. Glumesc, se hlizesc, se ciondănesc, dar sînt forţaţi de împrejurări să-şi amintească totuşi, uneori, că sînt între lumi, că nu mai sînt de aici. Îl primesc în ospeţie pe Lup, cu tot dichisul primirii musafirului. Un dichis întrerupt, în răstimpuri, de răbufniri peste care Iedul cel Mic şi Capra au grijă să tot pună capace. E limpede că începe un concert al răzbunării. O arhitectură a suprapunerii ororii, ca răspuns la oroare. Numai că răspunsul e o capodoperă de sadism şi de măsură a torturii. Totul e ca o oală pusă pe foc. Se ia şi se pune capacul în funcţie de etapele desăvîrşirii mîncării. Şi totul e... homeopatic. Răzbunarea, parastasul, reconstituirea omorurilor se fac pe-ndelete, în diluţii. Nu curg mîncări obscene, dar sînt acolo. Nu-ţi rup faţa cu prezenţa, dar le simţi, la propriu, aromele. Şi toate felurile de mîncare sînt însoţite de poveşti despre gătit. De sinistrul şi masochistul obicei de a povesti despre mîncare, în timp ce mănînci. Aici vine obscenitatea. Aici e exhibarea. Aici pocnesc tensiunile. E ca-n sexul potenţat de vorbe picante. Actul fizic, însoţit de propria poveste în cuvinte. O tensiune care se construieşte cu plutirea duhurilor, meticulozitatea reconstituirii şi răbdarea gazdei, sub care fierbe migala desăvîrşită a răzbunării.

În sală, disconfortul emoţional apare repejor. Nu prea ştii cînd să rîzi sau cînd să te înfiori. E un joc continuu al înviorărilor şi căderilor de feţe. Traseele surprinzătoare, simplitatea năucitoare, aşezările în rol ale actorilor şi vraja acestei poveşti spuse pe şleau, dar cu mare dichis, dau un spectacol de teatru excepţional. Un fascinant proces colectiv care se descoperă pe sine, de la un spectacol la altul. O poveste cu sertare discrete care se deschid din ce în ce mai bine şi lasă la vedere o formă, ceva foarte de aici, cu un conţinut de oriunde.

Oameni de iubit pentru ce fac şi de urît pentru că nu sîntem în locul lor – Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici, Mihai Calotă. În bucătăria din spatele casei, Alexandru Dabija. La Teatrul ACT. Pe Calea Victoriei.

Cătălin Ştefănescu
este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.       

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.