Răzbunarea majorității

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

„Majoritate/majorități“. Iată un termen care începe să înlocuiască, din ce în ce mai des, nefericitul „masă/mase“. Ori de cîte ori se formula așa, „masă/mase“, era, pe bună dreptate, un motiv de supărare din partea celor care vedeau în folosirea acestui cuvînt o lipsă de respect la adresa demnității umane. În zona teoriilor, această înlocuire e o victorie a politicilor corecte, a perspectivei „liberale“ – luați acest termen în toată larghețea lui – asupra oricărui discurs public. Însă, practic vorbind, înlocuirea cu pricina face parte din setul de argumente zdrobitoare care depun mărturie pentru eșecul din teren al „liberalismului“. Cu alte cuvinte, într-un limbaj public acceptabil azi, „masele“ și-au cîștigat, în cel mai „liberal“ mod, statutul respectabil al „majorității“, dar au zdrobit, pe terenul realității, „liberalismul“ însuși. Insist asupra largheței cu care propun înțelegerea a ceea ce numim „liberal“, cu o doză consistentă de accepțiune americană, îmbinată cu nuanțele atît de multe și de diferite ale înțelegerii acestui cuvînt în Europa, atît în Vest, cît și în Est.

Majorități consistente din Statele Unite și din Europa și-au revendicat cît se poate de practic puterea și respectul cu care au fost învestite în discursul teoretic, de orice natură va fi fiind el. S-a spus peste tot că mecanismul electoral în care majoritatea decide, în virtutea unor drepturi universale, e unul dintre pilonii lumii civilizate? Bine! Iată, majoritățile decid în mod autentic! Cîtă vreme „liberalismul“ a dat spectacole de idei frumoase, multă lume a părut fericită. Dar în urma entuziasmului scenic, senzația de nepotrivire a discursului cu realitatea palpabilă a crescut de la an la an. E frumos să vorbești despre alteritate, multiculturalism, deschidere, beneficii ale globalizării. Însă, atunci cînd destinatarul acestor spectacole retorice frumoase se trezește în cartier și pe stradă cu alteritatea concretă, cu oamenii care populau discursurile, dar care acum populează în mod real străzile, situația se schimbă. E frumos să empatizezi la televizor cu suferința de pe alte meridiane. Dacă suferința aceea îți ajunge la ușă, generozitatea din fața televizorului se transformă în neliniște și în panică. Orice discurs despre valori umane pare o păcăleală sau, în cel mai bun caz, o vorbărie goală. Urmează oroarea față de discursul politic în general, dezvrăjirea față de mecanismele democratice, respingerea oricărei chemări la răbdare și dialog. Cei mai mulți dintre noi sînt dispuși oricînd să doneze pentru o cauză umanitară, să facă gesturi mai mult sau mai puțin simbolice, dar atunci cînd e vorba despre acțiune, participare susținută, renunțarea la o parte din ceva ce ne aparține, lucrurile se schimbă complet. Dăm înapoi, uităm entuziasmul de la început și ne înrăim.

Sînt momente în care unii dintre en­tu­ziaștii „liberalismului“ comit gre­șea­la fatală. Pun eșecul teoriilor frumoase și al ideologiilor seducătoare pe seama „majorităților“, nedîndu-și seama că pun, de fapt, bomboana pe coliva propriilor idealuri. Și condamnă explicit aceste „majorități“, jignindu-le deseori. Asta dacă nu fac ceva și mai grav, care produce efecte nocive, mult mai profunde decît jignirea. Discursul ironic repetat la nesfîrșit, minimalizarea intelectuală, plasarea celor care par că nu înțeleg „marșul spre progres“ în zona irecuperabililor, a celor exclusiv responsabili pentru întoarcerea lumii în Evul Mediu. În locul evaluă­rii pagubelor, al replierii într-o strategie de limitare a pierderilor și de recîștigare a unei urme de simpatie, în locul căutării unor forme de discurs alternativ viabil, care să răspundă celui „conservator“, „populist“, „radical“, entuziaștii „liberalismului“ rătăcesc într-o pădure de invective la adresa „mulțimilor de proști“ care se lasă manipulați. De fapt, nu fac altceva decît să alimenteze resentimentele, ura față de așezarea lucrurilor într-o formă de limpezime, respingerea oricărui dialog.

Efectele reale sînt crunte. Jignirea produce o formă de răspuns imediat. Dar ironia și disprețul, repetate la nesfîrșit, produc o ură adîncă, persistentă. Oamenii uită acte de umilire reală, din viața cît se poate de practică, împotriva cărora li se pare că n-au cum să se revolte și să lupte, întorcîndu-se cu toată forța împotriva celor care îi ironizează și îi desconsideră. Se răzbună, acumulînd și energia din lucrurile concrete, cele pe care nu le pot controla, și vărsînd totul pe cei care îi ironizează și îi desconsideră explicit. Nu mai contează deloc ce vor să spună aceștia din urmă și cît de întemeiate pot fi spusele lor. Oamenii, „majoritățile“ de oriunde, vor uita oricînd umilirea și disperarea dintr-un spital, canalizîndu-și toată dorința de răzbunare pe un „oengist“ care-i face proști și primitivi. Atunci, orice formă de discurs, oricît ar fi de rațional, de argumentat, devine suspect și respins imediat, cu rîcă adîncă și priviri injectate. Cînd le spui la nesfîrșit oamenilor că nu înțeleg libertatea, pentru că sînt primitivi, vor prefera absența acestui fel de libertate. Cînd le toci zilnic creierii cu lupta împotriva corupției, spunîndu-le că-și merită soarta, pentru că sînt complici, vor continua să fie fascinați în secret de „ăla care a avut sînge în canalizare și s-a descurcat“, pentru că „ăla“ pare o victimă, cu care, în cele din urmă, se pot identifica.

Marile idei, idealurile lumii civilizate, așa cum le văd unii, au mare nevoie de soluții practice rapide, dar mai ales de forme de discurs digerabil, care nu lingușesc „ma­jo­ritățile“. Nu le pupă-n dos, cum am spune noi, pe aici. Ci le vorbesc limba în mod real, nesimulat. „Populismul“ nu va putea fi încetinit din goana spre victoria absolută decît prin nașterea unui respect autentic pentru „majorități“.

(continuarea în numărul de săptămîna viitoare) 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.