Războiul lui Will
Am urmărit recent, pe AMC, un remake al western-ului din 1952, cu Gary Cooper, High Noon/La amiază. Filmul a fost turnat în 2000 și, în rolul protagonistului – Will Kane –, îl avem acum pe Tom Skerritt. Probabil că multă lume își amintește intriga (varianta cu Gary Cooper a fost destul de faimoasă pînă prin anii ’80). Kane și-a încheiat cu succes mandatul de șerif într-un orășel din Vestul Sălbatic și, întrucît urmează să fie înlocuit, vrea să se retragă la o fermă, unde să-și vadă liniștit de viață și de familie. El tocmai s-a căsătorit cu Amy (o femeie din comunitatea religioasă a Quaker-ilor – „tremuricii“, cum li se zicea în vechile cărți creștin-ortodoxe, acei neoprotestanți pregătiți pentru revelația supremă a dumnezeirii doar în stare de transă, marcată de convulsii puternice!), care abia așteaptă să părăsească orașul și să-și știe soțul departe de riscurile meseriei de șerif. Aici trebuie făcută o precizare. Will Kane nu e un om al legii oarecare. Dîrz și neînfricat, în cîțiva ani de mandat el a transformat orășelul în cauză, dintr-un centru al gangsterilor și al afacerilor murdare, într-o oază de liniște, unde economia și viața socială prosperă. De altfel, toate oficialitățile urbei participă la ceremonia lui matrimonială și apoi își iau rămas bun, aparent, plini de recunoștință. Noul șerif va sosi abia a doua zi, așa încît Kane – individ cu simțul datoriei foarte dezvoltat – nu se simte prea confortabil la gîndul că, măcar pentru douăzeci și patru de ore, orașul va fi fără un apărător al legii autorizat. La insistențele lui Amy și ale amicilor, cedează totuși și le spune tuturor adio.
Chiar atunci vine de la gară o știre năucitoare. Se pare că un lider al răufăcătorilor (jucat de Michael Madsen), care stăpînise odinioară așezarea și care fusese băgat în pușcărie de însuși Kane, a primit grațierea și se îndreaptă către urbe, alături de o bandă de outlaws, pentru a se răzbuna. Trenul va ajunge la destinație la ora 13, așadar Kane și nevasta au timp suficient să plece. Șeriful intenționează să rămînă, frămîntat de grija răspunderii juridice. Lumea îi amintește însă că, de cîteva ore, el nu mai poartă, oficial vorbind, insigna, iar Amy – disperată – îl presează să renunțe. Buimăcit de multitudinea de sfaturi, Kane se urcă în șaretă și pornește, împreună cu tulburata sa quakeriță, spre o nouă existență. Își repetă, pesemne, în minte, faptul ca acesta nu mai este războiul lui. Exercițiul de autosugestie nu durează totuși prea mult. După cîțiva kilometri, Will întoarce caii și îi spune îngrozitei Amy că nu poate fugi asemenea unui laș. Oficial sau neoficial, e responsabilitatea lui să apere orașul pînă la apariția noului șerif. Prin urmare, cei doi fac cale întoarsă. Revenit în tîrg, el are surpriza să găsească străzile și clădirile aproape pustii. Locuitorii sînt, cu siguranță, speriați de anunțata sosire a banditului interpretat de Madsen și se ascund pe unde pot. Deși amenințat de Amy cu abandonul (ea decide să părăsească locul, cu ori fără soțul său, cu trenul în care călătorește oponentul lui Kane), șeriful își reia insigna și încearcă să organizeze un grup de acțiune. Țesătura parabolică a peliculei atinge punctul culminant în acest moment.
Lașitatea și interesele din interiorul comunității îl pun pe Kane într-o postură neașteptată. Nimeni nu vrea să lupte alături de el. Cei mai mulți se tem de notorietatea criminală a gangsterului revanșard și de numărul mare de companioni pe care îi are (se pare că va fi însoțit de șase pistolari). Alții nu vor să-și pericliteze interesele economice într-o bătălie cu finalitate incertă. Există cîțiva care refuză implicarea din orgoliu (bunăoară, fostul ajutor de șerif al lui Kane, nemulțumit că funcția nu i-a fost dată lui – la plecarea predecesorului –, fiind preferat un ins din afara comunității). În sfîrșit, după puțină vreme, șeriful realizează că va fi singur împotriva sălbaticei găști, lucru echivalent practic cu o sinucidere. Nu întîmplător, Will își scrie testamentul și, ulterior, își pregătește armele, punîndu-se pe așteptat. Protagonistul, altfel destul de tăcut, nu face comentarii moralizatoare, dar putem bănui că s-a împăcat cu un asemenea destin. Pentru un om de acțiune, moartea onorabilă, în luptă, rămîne oricînd preferabilă unei viețuiri anoste, de mic-burghez bîntuit de aprehensiuni. Numai că istoria ascunde mereu mici ironii. Confruntarea cu banda gangsterilor pare mult mai norocoasă decît s-ar fi așteptat cineva. Kane îi răpune, treptat, pe răufăcători, iar cînd se află față în față cu malignul său rival, primește un nesperat ajutor din partea soției Amy, care își amintește că, sub aparenta sa fragilitate religioasă, trăiește o westwoman autentică și, mai ales, că l-a luat pe Will „la bine și la rău“. Îl împușcă pe criminal chiar ea, după care cei doi pleacă de-adevăratelea (priviți, temători, de localnici, din spatele obloanelor), nu înainte ca șeriful să-și arunce insigna în noroiul de pe Main Street.
Voi observa de aceea că pasiunea și datoria descriu un conflict ireconciliabil doar în tragediile neoclasice. În realitate, ele aparțin aceluiași fond emoțional, ce ilustrează, în ultimă instanță, caracterul. Responsabilitatea genuină trece de condiționările lumești – bani, carieră, legături sociale și sentimentale etc. –, dezvăluind o dimensiune transcendentă, suficientă sieși. Dintr-un astfel de unghi, nu ne putem imagina, se înțelege, datoria funcționînd în afara pasiunii. Deși aflat în contratimp istoric, mi-aș dori uneori cîte „un război de-al lui Will“ și la noi, pe plaiul mioritic, cu atît mai mult cu cît aici el nici măcar n-ar trebui vizionat din spatele obloanelor. S-ar transmite, cu certitudine, la televizor.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.
