Războiul lui Georgică

Georgică şi-a făcut stînă la marginea satului. Are acolo un teren luat în arendă. Unii spun că locul e chiar în teritoriul viran al localităţii şi că n-ar fi chiar în regulă. Primarul s-a arătat şi el îngrijorat de înfiinţarea unei stîne de vaci aşa aproape de casele oamenilor. O stînă miroase, cîinii ciobăneşti sînt mereu un pericol pentru locuitori, şi apoi, pe lîngă stînă pot apărea tot felul de animale sălbatice. 

Georgică nu l-a luat în seamă. Bucuria de a avea stîna lui proprie era imensă. Cu ochii sclipind de satisfacţie şi nerăbdare spunea la toată lumea că-şi face propria afacere. A construit un ţarc, a instalat două boşti, adică nişte adăposturi din acelea cu cadrul din ţăruşi, acoperite cu folii de plastic, în care să doarmă ciobanii, şi a amenajat un grajd vechi pentru cele necesare mulsului şi depozitării brînzei şi laptelui. A adunat de pe la oameni vreo 40 de vaci şi a angajat doi băieţi. Ei le mînă în fiecare dimineaţă pe pajiştile de sub munte şi le aduc după-amiaza înapoi. Vin în urma turmei vorbind la mobil. Se aud frînturi de conversaţie: „Ce vrea? O plasmă? No, vezi că o fi vreo bagaboantă. No, mai bine vii aici cu mine la vaci şi scăpi de tăte ăste.“ 

Seara, cei doi ciobănei mulg vacile şi apoi le lasă din nou să mai pască o oră la marginea satului. Georgică urcă în fiecare seară la ei cu un Aro cu multe boxe. Pune manele de răsună valea, în timp ce dă cheag la lapte şi ia brînza deja închegată. Îi cinsteşte pe băieţi cu ţuică sau vin şi bea şi el. Se întoarce în sat pe întuneric, fericit şi ambalîndu-şi cu putere Aro. Toate îi merg din plin, mai puţin un lucru. Nu prea are de unde să dea apă la vaci. S-a rugat de primar să-l ajute să tragă o conductă. Primarul i-a repetat că nu-i place ideea de stînă lîngă sat şi că, pe deasupra, introducerea apei curente în localitate are în vedere nevoile oamenilor, şi nu pe cele ale vacilor. 

Georgică a încercat atunci să-şi tragă un furtun peste deal, să aducă apă de la casa cumnatului. Cu toate eforturile lui, apa n-a urcat însă pînă în culmea dealului. Neîmpăcat, a căutat altă soluţie. În cele din urmă, s-a încumetat să se branşeze cu furtunul lui undeva mai la vale, la o ţeavă trasă pentru casa de vacanţă a unor bucureşteni. N-a cerut voie nimănui, zicînd că apa-i de la Dumnezeu. Vecinii l-au văzut şi i-au anunţat pe bucureşteni. În definitiv, cu bucureştenii se înţeleseseră ei să le facă un racord din reţeaua care trecea prin curtea lor. Ce să caute Georgică în afacerea asta, mai ales că nu-l prea aveau la suflet?! Au venit şi bucureştenii. I-au făcut morală lui Georgică pentru că nici măcar nu le-a cerut voie să se branşeze la conductă. El a zis că nu vrea să facă rău, dar că ştie că vecinii îl duşmănesc şi că e numai vina lor. Vina lor?! 

„Da, ei au făcut toate astea pentru că sînt cu dinţii rînjţi la mine de cînd mă ştiu, de cînd m-am născut. Au ceva cu mine. Să ştiţi, şi cînd era bătrîna de la care aţi cumpărat casa, o obligau să meargă doi kilometri pînă la fîntîna din vale, fiindcă, de-ai dracului, ăştia îi închiseseră poarta de aici.“ 

„Georgică, nu-s ei de vină acum – au zis bucureştenii. Apa ţi-o închidem pentru că, dacă iei tu să dai la vaci din conductă, nu mai ajunge la noi. Şi noi am plătit.“ 

„Nu, nu, ştiu că v-au zis că dacă îmi daţi şi mie, ei nu vă mai dau nici dvs. Şi să ştiţi că aş fi plătit şi eu. Dar ei sînt duşmani.“ „Georgică, de ce nu vrei tu să încerci să te împaci cu toată lumea, să discutăm calm şi poate găsim o soluţie?“ 

„Pentru că ei vor război. Ei bine, război or să aibă. Nu le mai dau nici eu voie să treacă pe drum pe la mine. O să pun acolo o poartă cu lacăt.“ Vecinul cel tînăr care se apropiase îl aude: „Dacă pui tu poartă jos, pun şi eu aici sus şi nu mai ai cum să vii la vaci, mă, prostule.“

 „Trebuia de la început să nu dau nici eu voie la nimeni să tragă apă pe la mine prin curte“ – zice Georgică, avînd lacrimi de ciudă în ochi. „Păi nici n-ai dat, măi omule, că d-aia a trebuit să ocolim cu conducta şi să dăm o grămadă de bani în plus. Şi acum vrei şi tu.“ „Vreţi război? O să aveţi război.“ 

„Măi, Georgică, tu ai văzut prea multe filme“ – zice bucureşteanul. Din vale apare mergînd agale vecinul ăl bătrîn, cu un furtun în mînă: „Gaaata“ – zice. „S-a terminat războiul, am oprit apa şi vă salut“. Şi eu v-am povestit aici cum s-a supărat Georgică... ca văcarul pe sat.