Puncte-puncte

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Acum niște ani am încercat să‑mi conving colegii de la două departamente – se numeau „catedre“ la vremea aceea – strîns înrudite că o unificare a acestora – îi zice „fuziune“ acum – ar fi binevenită pentru toți. Las la o parte faptul că disciplinele pe care le reprezentau și le practicau erau altoite, fără doar și poate, pe același trunchi; sau că la mai toate universitățile de pe mapamond o atare separare structurală nu se mai practica de mult. Eram convins că, împreună, vor putea să-și întărească și naturala colaborare, și rezultatele și, de ce nu, forța în raport cu alte departamente. I-am rugat deci să ne întîlnim cu toții, cu mic, cu mare, și să răsucim chestiunea pe toate fețele.

Propunerea mea a picat cu brio. Am descoperit că la orice argument – le cîntărisem atent – se poate găsi un contraargument, c-așa-i gîndirea dialectică. Iar de undeva de sus părea să pogoare asupra noastră versul poetului: „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…“ Degeaba încercasem să joc rolul solului de pace cu năframa-n vîrf de băț. Se vedea clar că eu eram turcul.

Mi-a rămas în minte, din acest episod, următorul schimb de replici. Fiecare catedră organiza anual o sesiune de comunicări, cu tematici vădit intersecte. N‑ar fi mai bine, am întrebat eu, să-și reunească eforturile în conferințe comune, cu participare mai largă, cu impact mai mare ș.a.m.d.? La care o asistentă la început de drum m-a privit nedumerită și mi-a zis: „Dar de ce? Așa obținem mai multe puncte…“

Mă ciondănesc deseori pe tema asta cu o veche colegă și prietenă. Ea, e drept, e lingvistă – predă și cercetează într-un domeniu cu calapoade de rigoare științifică mult mai exacte decît boemia intelectuală a noastră, a „literaților“, critici, istorici, teoreticieni literari sau comparatiști. Ne ciondănim nu fiindcă am avea chef de așa ceva, ci pentru că apar mereu noi situații în care numărătoarea punctelor – un fel de „ce ai făcut în ultimii douăzeci de ani“ al lumii academice – iscă inevitabile controverse. Ea susține că e mai degrabă bine să ne străduim să punem ce și cît a făcut fiecare în ecuații măsurabile, pentru că în felul ăsta se mai pune stavilă atît de impetuoasei promovări de sine care-i caracterizează pe umaniști (și nu numai). Îi dau dreptate. Eu susțin că în felul ăsta ajungem să formăm, între mai tinerii noștri colegi, sîrguincioși colecționari de puncte, mutînd PR-ul personal tradițional din zona bîrfei și a colportajului în establishment-ul modern al pisălogelii editurilor și redacțiilor și al citărilor arvunite. Ea îmi dă dreptate. E clar că n-o să ajungem niciodată să cădem de acord.

Există însă și o variantă antipatică a disputei, atunci cînd ea urcă – sau coboară? – în spațiul public. Dacă apuci să îți exprimi, în acest ambient atît de primitor și de contondent, vreun dubiu referitor la cum a ajuns să se aplice în comunitatea academică principiul „publish or perish“, concluzia automată e că trebuie să ai vreun schelet prin dulap, vreo hibă inavuabilă prin CV, vreo lenevie sau vreo incompetență de apărat.

În studiile literare am avut înaintea noastră generația unor Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Paul Cornea, Mihai Zamfir, Eugen Negrici, Mircea Martin ș.a. – ca să mă refer doar la cei afiliați, mai devreme sau mai tîrziu, Literelor bucureștene. Oameni care s-au format și au scris într-o vreme în care nici n‑a­vea cum să le dea prin minte că va veni cîndva cineva să le/ne numere împlinirile, punct cu punct. Generația mea, destul de îndepărtată în timp – c-așa a fost să fie! – de cea precedentă, s-a format în același climat în care pasiune, pricepere și prestigiu erau cuvintele-cheie. Însă mare parte dintre noi am fost nevoiți să urcăm panta carierei academice potrivit noilor reguli, să promovăm „pe puncte“. Cei mai mulți dintre noi, cred, n-am reușit să ne adaptăm, chiar dacă am făcut față cerințelor. În orice caz, trasarea sarcinilor de plan și competiția cuantificabilă n-au prea reușit să ne stimuleze. Au reușit, mai degrabă, să facă să pălească reperele pasiunii, priceperii și prestigiului, după care ne obișnuiserăm să ne orientăm viețile intelectuale. Numerologia n-a fost un substitut credibil.

Generațiile mai tinere, în schimb, au preluat din mers noua ordine academică. Mă îndoiesc că ea va avea efectul scontat. Cert este însă că acest lucru a îngreunat comunicarea cu noi, cu actualii „mentori“ trecuți subit din categoria „tinere speranțe“ în cea de „patriarhi“. Noi, cei care căutăm încă, dintr-un soi de reflex atavic, să descoperim și să sprijinim la mai tinerii noștri confrați pasiunea și priceperea ce ar putea, eventual, să deschidă poarta prestigiului.

Povestea e una cu final deschis. De fiecare dată cînd ne întîlnim – mult mai rar decît mi-aș dori –, fratele meu, matematician, nu uită să vitupereze împotriva noului mod de a „calcula“ valoarea fiecăruia, atunci cînd e vorba de concursuri, de grant-uri, toate cele. Iar ei, matematicienii, chiar au o bursă a valorilor pe care n-o poți manipula cu una, cu două. Cît despre scheletele din dulap… Puncte-puncte…

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic