Proiecte cu final incert

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Cuvîntul „proiect“ s-a îmbogăţit în ultimul timp în limba română cu un sens nou, încă neînregistrat cu acurateţe în dicţionare: un text scris, prin care ceri ceva (în general, bani) cuiva (de regulă, o instituţie finanţatoare) pentru a face ceva (în principiu, ceea ce e dispusă instituţia cu pricina să finanţeze).

N-a fost uşor să se înveţe această nouă meserie şi, chiar şi în ziua de azi, scrierea de proiecte a rămas un exerciţiu incert şi traumatizant. 

Acum o vreme, participam, în cadrul Centrului „Educaţia 2000 +“, într-un program cu titulatura simbolică „reforma la firul ierbii“, la abilitarea directorilor de şcoli şi a profesorilor în redactarea de proiecte care să servească dezvoltării şcolilor în care lucrau. De departe cele mai mari dificultăţi le ridica cerinţa de a gîndi întreg proiectul în perspectiva unor „rezultate măsurabile“. Cum adică – se mirau cei în cauză –, noi trebuie să ne batem capul cum să măsurăm ce va fi ieşit, încă dinainte de a ne apuca de treabă?  

Nu o dată s-a spus despre cultura română că stă sub semnul nefast al eternei reîntoarceri. Parcă totul trebuie luat de la început, din nou şi din nou. Şi asta, în ciuda faptului că, poate dintr-un impuls compensator, ochirile noastre retrospective – ca, de pildă, marile istorii, de ieri şi de azi, ale literaturii române – etalează o imperturbabilă evoluţie organică. Pînă şi neobosita frază de manual „Cutare şi-a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea...“ vorbeşte despre utopia efortului colectiv la ridicarea edificiului milenar, chiar dacă, printre rîndurile istoriei, vezi mai degrabă zbucium şi sfîşiere. De la Etymologicum Magnum Romaniae la condamnarea comunismului, de la Academia de la Cotnari a lui Despot, la tribulaţiile Institutului Cultural Român, dai la tot pasul peste elanuri îngropate sau risipite în nenumărate meandre, peste mari proiecte cu final incert.

Şi de-ar fi numai acestea – cele mari. Cam tot aşa ne comportăm însă şi în rutina noastră cotidiană. Valorizăm cu emfază munca – truda, cazna, efortul – şi, în ciuda unor prejudecăţi împămîntenite, se pare că nu ne zgîrcim cu ele. Dar uităm, luaţi de val, să ne mai tragem un pic deoparte şi să ne mai şi uităm, cu calm şi detaşare, la ce-am realizat. Adesea ni se pare chiar meschin să tragem linie şi să facem socoteala.

Şi ce-ar fi rău în asta? – veţi spune, poate. Măsurătoarea e treabă de contabil. Misiunea noastră e alta. „Scrieţi, băieţi...“ – cum suna celebra vorbă a lui Heliade. Noi alegem, în termeni noiceeni, somnambulismul creator, refuzîndu-ne lucidităţii sterile.

Numai că meschina aplecare evaluativă este cea care situează acţiunile noastre în planul valorii. Trîmbiţata „criză a valorilor“ din România de azi nu e de pus doar în contul degringoladei sociale, ci şi pe seama precarităţii, a inconsistenţei instrumentelor noastre de măsură a ce e demn de apreciat sau de respins. Să fie apariţia în „Zece pentru România“ sau felul în care un coleg de breaslă citeşte un CV onest întocmit? Un Q7 tunat sau o recomandare dată unui prieten pentru un meşter care ţi-a zugrăvit ca lumea apartamentul? Cum putem afla ce-i mai de preţ?

În învăţămînt, inapetenţa noastră pentru evaluare e cronică şi flagrantă. Din 100 de lucrări pentru gradul I, nu ştiu dacă nimereşti mai mult de două-trei pe teme de evaluare. Fac eu însumi parte din categoria profesorilor care n-ar da în ruptul capului dintr-un ceas dedicat pregătirii cursurilor măcar zece minute de reflecţie pe marginea construcţiei examenelor sau a cerinţelor de lucrări de seminar. Şi-mi propun de ceva vreme să schimb măcar un pic girueta!

Suveranitatea profesorilor din universitar asupra notelor acordate a creat o tipologie largă şi pitorească. Pe de o parte, insul galanton, pentru care notele sînt un bizar atavism şcolar şi pentru care nouăle e o severă şi totodată blîndă ocară la adresa studentului. La extrema opusă, magistrul dezgustat de ignoranţa tineretului de azi, pentru care nota de trecere e maximumul la care poate aspira un învăţăcel aflat la început de drum. Sau examinatorul acribic, care adună şi scade sutimi cu precizia unui farmacist în prepararea de poţiuni primejdioase şi obţine, nu o dată, în final, punctaje negative. Sau evaluatorul ghiduş, pentru care un examen reuşit trebuie să fie, întîi de toate, o surpriză pentru studenţi, precum cadourile de ziua de naştere, chiar dacă nu la fel de îmbucurătoare.

Sincer să fiu, n-am habar pe unde mă aflu în galeria profesorilor – evaluatori. Încerc, pe cît posibil, să păstrez o formă „clasică“ – dar pentru mine relevantă – de notare, aceea prin examinare orală. Asta pentru că, deşi ostenitoare şi cronofagă, îmi dă şansa de a intra în dialog cu studenţii, cum cu greu poţi face într-un amfiteatru cu vreo sută de cursanţi. Şi, în felul acesta, îmi mai diminuez senzaţia de dialog al surzilor, care mă vizitează în răstimpuri: noi – preocupaţi de ce predăm, ei – interesaţi de cum îşi iau examenele. N-am putea găsi o formulă de conciliere?

Acum o vreme, am inaugurat un curs opţional care s-a bucurat de o neaşteptată popularitate. Poate pentru că se numea „Imagini ale corpului în literatură“. La final, le-am cerut cursanţilor să facă referate pe teme abordate la curs. Referatele primite erau, cum se întîmplă, de tot felul, de la excepţional în jos pînă la inadmisibil. Am stabilit o dată pentru comunicarea notelor şi, pentru că erau multe, am cerut îngăduinţa ca, după citirea întregului pomelnic, să rezerv comentariile doar pentru cei doritori de explicaţii. Simţeam, pe măsură ce citeam, că ceva era în neregulă. Şi, într-adevăr, după anunţarea rezultatelor, studenţii au dat năvală către uşă, cu chipuri posace şi contrariate. Doar cîţiva au dorit să afle de ce primiseră nota acordată – mai toţi cu 10 sau cu 9. Un coleg mai în vîrstă mi-a explicat ulterior situaţia: „Ce Dumnezeu! Era doar un opţional!“ În anul următor, numărul participanţilor a scăzut considerabil.

Dincolo de anecdotica sutelor de exemple posibile, cred că evaluarea ar trebui să poată fi percepută ca o formă de comunicare, de dialog. Dar pentru asta ar mai fi nevoie de un detaliu: de o cultură a evaluării, care să facă dialogul posibil. Poate atunci o să ne mai domolim larma vorbelor aruncate în jur cu obidă sau euforie, despre un om, despre o instituţie, despre o guvernare, despre o istorie, despre o ţară. De pildă, a noastră.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Tentativă de omor în trafic. Pietoni loviți intenționat cu mașina pe trotuar. Una dintre victime a fost ulterior înjunghiată
Doi bărbați au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce unul dintre ei a lovit în plin cu mașina doi pietoni care mergeau pe trotuar, iar cel de-al doilea s-a dat jos din autovehicul și a înjunghiat-o apoi pe una dintre victime
image
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile
image
Istoria romanțată a Hotelului Intercontinental, unde s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar" VIDEO
Simbol al Capitalei, Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar".

HIstoria.ro

image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.