Prin prăpăstii

Publicat în Dilema Veche nr. 481 din 3-8 mai 2013
Marea de altădată jpeg

Amicul meu alpinist, cel despre care circulă vorba că a bătut un tren întreg, a prins imediat vorba ce-i spusesem, cum că mă simt în formă şi putem încerca să facem o tură „mai tare“. A părut foarte încîntat de idee şi nu cred că a mai înregistrat şi precizarea mea ulterioară: „tare pentru mine, nu pentru tine“. După cîteva zile, m-a informat că s-a gîndit la un traseu mai dificil prin Bucegi, pentru care să nu fie însă nevoie de coardă sau de alte artificii tehnice. Ceva cît se poate de „natural“.

Porniţi de dimineaţă din Buşteni, am lăsat în urmă Căminul Alpin, îndreptîndu-ne spre Valea Albă. Vrînd-nevrînd, mi-am adus atunci aminte că aveam o problemă cu ritmul amicului meu. Voinicu nu putea să meargă încet, ba chiar mersul lui, indiferent de pantă, aducea mai degrabă a alergare. A te ţine după el presupunea un efort incredibil, dar am făcut tot ce-am putut. Abia trecuse o oră că ajunsesem deja la primele săritori. Pentru cei obişnuiţi cu muntele, traseul nu e dificil, dar nici o simplă plimbare nu e. Mai pui o mînă-două, te mai caţeri printre bolovani... Curînd, am dat şi de zăpadă. Aceasta nu se topeşte aproape niciodată complet peste vară, valea fiind adîncă şi răcoroasă. În fine, despre Valea Albă au scris nenumăraţi excursionişti.

Am ajuns sus într-un timp record, dar mă simţeam total epuizat, nu din pricina dificultăţii traseului, ci a ritmului prea susţinut în care-l parcursesem. Ne-am aşezat amîndoi pe iarbă. „Las’ că ne revenim imediat“ – a zis Voinicu, cotrobăind prin rucsac. A scos două sticle de Coca-Cola (pe vremea aceea se vindea în sticle, PET-urile de plastic nu erau încă prea răspîndite). Băutura e astăzi detestată de toţi ecologiştii şi nerecomandată de nutriţionişti. Are, însă, o calitate pe care atunci Voinicu părea s-o ştie. Conţine sărurile necesare rehidratării. Am băut sticla dintr-o răsuflare, apoi am mîncat nişte sandviciuri şi am simţit că-mi revin puterile. „Mergem la Babele, la telecabină?“ am întrebat. Voinicu s-a uitat la mine mirat: „Păi, cum să mergem la telecabină? Ce, de-asta am venit la munte? Coborîm pe-aici, la vale.“ Şi a arătat vag cu mîna în direcţia masivului Coştila. Nu ştiam nici o potecă de coborîre pe acolo, fie ea şi nemarcată. Mai mult, unde arăta el ştiam că era chiar zona „marilor pereţi“ – cum zic alpiniştii. La întrebările mele, Voinicu răspundea monosilabic, aşa că l-am lăsat s-o ia pe unde ştia, doar eu îi „comandasem“ tura.

Am ajuns la Hornul lui Gelepeanu, o coborîre abruptă printre stînci. Gelepeanu ar fi fost, cică, un vînător care bătea munţii, despre care vorbeşte Nestor Urechia în cartea sa, Vraja Bucegilor. Hornul nu era foarte greu, dar, după ce l-am trecut, am ajuns la o porţiune de creastă (Creasta Văii Albe cred că se cheamă) care mi s-a părut de-a dreptul înspăimîntătoare. În dreapta era hăul „marilor pereţi“ – adică o prăpastie verticală ameţitoare, de sute de metri, unde e şi celebra Fisură Albastră. În stînga crestei se căsca o altă prăpastie, dar cu un început mai rotund şi înierbat. Voinicu mi-a atras atenţia să stau mai spre dreapta, unde erau mai multe stînci pe care mă puteam bizui, pentru că, în stînga, iarba era alunecoasă. Eu, însă, nici că mă puteam apropia de marginea hăurilor vîjîitoare din dreapta, chiar dacă ştiam că şi o alunecare în mai domoala prăpastie stîngă ar fi avut aceleaşi consecinţe. Colac peste pupăză, creasta îngustă pe care mergeam tiptil a început să devină tot mai abruptă şi în faţă. De reîntors în sus, nici nu putea fi vorba, dar înainte, drumul părea că se înfundă într-o a treia prăpastie. Voinicu era însă sigur pe el. Ştia că undeva spre dreapta, înainte ca panta să devină impracticabilă, urma să apară o potecă, o mică portiţă, ca o ultimă carte salvatoare a unei pasenţe pe cale să se închidă. Era Brîna Aeriană, care traversa Peretele Vulturilor. O altă provocare: o potecă lată de-o palmă, care-şi merită numele din plin.

Oboseala îmi dispăruse complet. Excursia se transformase într-o chestiune de supravieţuire. Îmi concentram toate puterile să calc unde trebuie şi să controlez senzaţia de vertij care încerca să mă ia în stăpînire. „Stîngul, dreptul, stîngul, dreptul. Lasă că trecem noi şi de porţiunea asta“ – îmi spuneam, respirînd adînc. La un moment dat, poteca se întrerupea deasupra prăpastiei, pe o lungime de vreun metru. Nu era mult, dar trebuia să sari peste acel metru, punînd piciorul pe unicul smoc de muşchi care se găsea dincolo. Dacă nu-l nimereai... Voinicu a făcut primul pasul şi am văzut cum o secundă i-a tremurat piciorul pe smoc, apoi s-a redresat. Mi-am dat seama că şi lui îi era frică. Am strîns din dinţi şi am făcut aceeaşi teribilă săritură. Mi-a tremurat şi mie glezna pe smoc. „Mai avem puţin şi ajungem la un loc de popas“ – mi-a spus.

Era un mic platou, de vreo trei metri pătraţi, unde am fi avut loc să ne aşezăm în fund. „Am fi avut“ teoretic, pentru că practic, locul era deja ocupat de trei indivizi cu un trepied pe care era plasată o cameră video. Tocmai îi filmau pe nişte băieţi care se căţărau pe pereţi. Ne-am strecurat cu grijă pe lîngă trepied, salutîndu-i, şi ne-am continuat drumul. Cînd s-au terminat prăpastiile, am pierdut poteca şi ne-am trezit coborînd printr-o adevărată junglă de tufişuri care ne-au zgîriat pe mîini şi pe picioare. Am ajuns la pădure odată cu întunericul. Atunci, Voinicu a pornit să alerge la vale, făcînd mult zgomot prin frunzişul de pe jos. „Acum de ce alergi aşa?“ l-am întrebat disperat. Mi-a răspuns ceva cum că nu e cazul să se întunece de tot şi să nu mai nimerim drumul. Era deja întuneric beznă, el însă nu se putea abţine să nu alerge. Nu mi-am permis să rămîn în urmă, deşi picioarele mele erau numai o durere.

Ajunşi în Buşteni, am luat nişte biscuiţi şi ceva de băut de la un chioşc, după care am coborît la gară. Era duminică seara, la vremea cînd se întorceau toţi excursioniştii, drept pentru care am avut parte şi de o surpriză de final: trenul era arhiplin, iar pînă la Bucureşti a trebuit să mergem în picioare.

De atunci, nu m-am mai încumetat să-l însoţesc pe Voinicu în vreo excursie pe munte.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.